Miercuri seara, încă un delir uluitor al lui Mihai Gîdea pe tema sumei de 1,5 milioane de dolari luați de George Simion de la gura poporului „ca să denigreze România”…În fapt, este o manipulare perfectă, dar infectă!…
1. Documentul NU E CONTRACT! Este o Declarație pe care firma americană care urma să presteze servicii de lobby pentru o organizație străină (AUR) e obligată să o facă așa cum prevede Legea Agenților Străini din 1938 (vezi protestele din Georgia și arestarea lui Dragnea pe tema unei asemenea legi).
Antena 3 CNN a prezentat aseară un document semnat de partidul AUR cu BGD Legal and Consulting, companie de lobby, în valoare de 1,5 milioane de dolari lunar. În schimbul acestor bani, compania s-a angajat să-i organizeze lui George Simion întâlniri la Washington D.C cu lideri politici, dar și apariții în presa din Statele Unite.
Partidul AUR a transmis un drept la replică în care a precizat:”Informațiile prezentate de dumneavoastră sunt false, nu există niciun contract semnat de AUR cu firma la care faceți referire, este o dezinformare, nu am semnat niciun contract și nici nu am dat niciun ban vreunei entități din SUA sau din orice altă țară. Cheltuielile noastre sunt transparente și nu însumează nici pe de parte suma pe care o afișați”, a transmis partidul AUR într-un comunicat pentru Antena 3 CNN.
Bomba Antenei 3 CNN s-a fâsâit! 🤣
„…acelasi delir cu care ne-au obisnuit cei de la Antena 3 CNN „
Nu este un delir uluitor, este acelasi delir cu care ne-a obisnuit cei de la Antena 3 CNN de cand au inceput alegerile prezidentiale.
Nu se dezmint.
@mili :Chiar doare să gândești cu propriul cap încât ajungi să plagiezi comentariile altora?? Ai copiat comentariul meu de la 9.17 fără pic de bun simț. Puteai măcar să schimbi ordinea frazelor sau a propozițiilor, dar se vede că nu te duce „inteligenta” decât la furt intelectual.
Nu e un document unilateral emis de firma de Lobby. E un act scris contrasemnat și de unul oe nume LULEA d-un partea AUR. Actul conține clauze reciproce inclusiv un PREȚ și un termen pentru plata lui.
DELIRUL nu e ka Antena 3. DELIRUL E LA CINE ZICE CA ĂSTA NU E CONTRACT. Asta e o știre de livrat pe Tik TOK nu aici unde mai suntem și din ăștia ALFABETIZATII
(D)efectul dezinformarii Antena 3- toti contracandidatii lui G. Simion au prins din zbor momeala si il ‘ataca’ pe acesta. Efectul atacului?
Zero barat. Candidatul suveranist creste in preferintele alegatorilor. Paradoxul delirului…
Ce sa mai crezi ,se zice ca cutare candidat are proiect de guvernare ,dar, este legea pensiilor,votata,promulgata, trecuta in monitoriu oficial si nu se respecta ,atunci o hartie scrisa de un candidat ce valoare are?va spun eu ,zero,ca asta o stiu de 35 de ani de cand votez,de ce am scris de legea pensiei,pentru ca sant direct interesat ,casa de pensi dupa un an si 3 luni nu mia dat decizia definitiva ca sa-mi pot lua pensia privata ca depinde de acea decizie ,e un stat esuat cu totu ,votati un stat esuat
„Jurnalistii” de la antena 3 (cnn):
Documentu’! Avem documentu’!
Scena din Caragiale, delir, sau mai rau? Manifestari de adevarata ‘nebunie electorala’…
Implicare maxima de dragul țărişoarei. 🤣😂🤣
PS: oare cu cati bani sunt platiti cei de la antena 3 ca sa faca chestiile astea dubioase?
Sa le fie rusine!
De aceea ac televiziune nu-i frecventabila.
Cum a devenit Antena 3 așa mizerie?
Traduc din document: Onorariul nostru pentru această chestiune va fi de 1.500.000,00 USD, care va fi datorat și plătit în termen de 30 de zile de la data acestei scrisori de angajare. Unde-i delirul?
Partidul AUR a declarat in dreptul la replica adresat postului Antena 3 faptul ca nu a incheiat niciun contract, ca nu a platit nimic, ca aceasta a fost doar o oferta. A mai declarat ca aceasta este o dezinformare, o stire falsa.
De-aici delirul…
Delirul continua, pana la epuizare.
Saracutii de la antena 3.
Oare cate pastile iau pe zi? Dar pe luna?
A3=adunatura de servitori. Stiu ei pe cine servesc!
să vă băgați cenzura-n coor !!
Am ajuns la vorba lui Basel Scaraoschi din 2012:”nu va mai uitati la A3″. Chestia e ca nu ma mai uit nici la A1. Astia au innebunit de tot, oare ce face batranul Voiculescu? Nu-si aduce deloc aminte cine l-a bagat la puscarie?
Tr-ump vor-bește o sin-gură lim-bă:en-gleza pe ameri-cănește !Ceau-șescu a vorbit o sin-gură lim-bă:ro-mâna pe olte-nește dar de-aia re-gina an-gliei l-a plim-bat prin Londra cu caleaș-ca,Richard Nixon l-a salu-tat în lim-ba ro-mână la vizita acestuia în Ro-mânia.
Scrie ‘contract’ de 6 ori în document. Pentru cei care nu știu engleză: apariția cu numărul 3: ‘Acordul între registrant și principalul străin menționat mai sus este un contract formal scris. Dacă această casetă este bifată, atașați o copie a contractului la această anexă.’ Și caseta este bifată.
l a tri na 3 si soroshishtiiii
Vor sa-i faca ceva lui Simion, cum i-au facut lui Georgescu?!?
Sa zicem ca ar fi adevarat…
Asa, si? Ce daca ar fi cheltuit banii acestia?!? Nu e campanie electorala?
Toti candidatii si toate partidele cheltuie in campania electorala.
Care-i baiul, mai antena 3?
V-ati transformat in contabili?
Contabilizati cheltuielile lui Crin Antonescu, Nicusor Dan, Victor Ponta, etc, etc, si dupa aceea mai vorbim. Pana atunci, ciocu’ mic si asteptati numararea voturilor. Votul e suveran! 🤣
Votul e suveran, dar se pare ca un romania nu prea este! Onor antena 3 are o problema cu un candidat? Din intamplare cu unul care in toate sondajele apare pe locul 1?
Se pare ca da. Adica e clar ca da!
Ceea ce fac acesti ‘oameni de televiziune’ este de-a dreptul revoltator. Daca nu chiar scârbos…
Si nu se vor opri, pentru ca au un scop precis, lesne de ghicit.
E nevoie sa-l spunem?
Deci: ‘denigreaza Romania’? Poftim?
A spune adevarul despre ALEGERILE din Romania inseamna denigrare?
Antena 3, VOI denigrati Romania mintind si ascunzand adevaratele motive din spatele anularii alegerilor. E cazul sa va opriti.
Cine ne spune si noua pe bune cati bani s-au cheltuit pe campania electorala si pe alegerile de anul trecut, ca apoi sa fie anulate, si cati bani, cu milioanele de euro, nu cu maruntis, se cheltuie acum cu alegerile? Din bani de la stat, adica din banii nostri.
Pai, e documentul fals, e contrafăcut?! Ziceți că nu s-a plătit niciun ban, dar plata e la 30 de zile. In document AUR e numit client, firma americană trebuie să presteze servicii de lobby…un contract in toată regula.$&$
Eu am convingerea că cei care se află captivi in inchisoarea minții și nu vor să se trezească din delirul suveranist sunt mai putini decât cei care își iubesc țara, copiii și viitorul lor, căci asta este miza. Pe viață și pe moarte, dezinformarea,sondaje mincinoase, orice numai normalitate, nu.. Sper ca cei normali să voteze conform conștiinței.
Acum să fim bine înțeleși, singurul care și-a făcut campanie electorală pe cheltuiala lui ,acte benevole și donații ,fără a suge din banul public ,a fost Călin Georgescu ,care ulterior a și fost scos din cursa prezidențială ,iar cei ce l-au ajutat băgați la arest,in rest ,că vb de Simion, Nicușor , Antonescu, Ponta..etc ,toți pompează in campanie și la tv din bugetul public
Ar fi o mare greșală din partea lui Simion să nu recunoască dacă a făcut acestea ilegal … Nu cred că are juriști care să nu cunoască situația …
Pana pe 18 mai 2025 Antena 3 si altii vor fi in priza de dimineata pana seara, cu fel de fel de inventii si minciuni. Suntem pregatiti sa le auzim, ca de vazut nu e nevoie – ar fi prea mult! Le auzim propagate de alte unelte ale mass media.
Apa de ploaie, am auzit si am vazut atatea in ultimele luni, incat CHIAR NU MAI CONTEAZA!!!
Propagandiștii AUR susțin că nu este un contract, ci un document, după ce jurnalistul ne-a spus cum să căutăm informațiile singuri, dar nu ne-a oferit indicații clare și detaliate, cum ar fi link-ul și numărul de înregistrare. De asemenea, afirmă că încă nu au fost dați banii, de parcă acest aspect ar conta, când îi vor da și de parcă omului obișnuit i-ar păsa dacă este un document sau un contract. Este negru pe alb. Reacția AUR a negat evidența
Pana pe 18 mai 2025 Antena 3 si altii vor fi in priza de dimineata pana seara, cu fel de fel de inventii si minciuni. Suntem pregatiti sa le auzim, ca de vazut nu e nevoie – ar fi prea mult! Le auzim propagate de alte unelte ale mass media.
Apa de ploaie, am auzit si am vazut atatea in ultimele luni, incat CHIAR NU MAI CONTEAZA!
Daca scopul lor este sa-i scada procentele/sansele lui George Simion la alegeri, cred ca au dat greş. Din nou!
Succesuri, Antena 3 Sienen!
De la gura poporului? Este singurul Partid din Romania care primeste finantare? Daca este dupa procentul din Parlament, atunci PSD-ul cu peste 30% in legislatia 2020-2024 a primit de TREI ORI mai MULTI bani, iar PNL-ul cu aprox. 29% tot de TREI ORI pt ca AUR a avut 10%, acum are sanse de aprox. 20% dar mai putin decat PSD…
Cica ” denigreaza Romania…”
Pentru ca spune adevarul.
Da, interesant, antena 3!
Ce ar mai fi de adaugat, decat ca acest post de televiziune a decazut ingrozitor in ochii publicului. Pacat de unii jurnalisti de acolo care inca mai au constiinta.
Partea buna este ca foarte putini telespectatori mai cred minciunile si diversiunile lor.
lui gadea?
sutele de milioane din campaniile electorale nu-s de la buget? Ce conteaza cu cine isi cheltuieste un partid banii? PNL i-a dat lui Ciuca pt lansarea unei carti? Partidele au finantare de N lei? A intrebat cineva pe ce-i cheltuieste partidul care primeste cea mai mare suma?
De ce nu va revoltati de ”donatiile” pt Nicusor care ar putea fi daruri de recunostinta si multumire de la oameni de afaceri iubitori care stiu sa-si ”investeasca” banii cu folos…mai ales daca au probleme in Bucale…
Delir total, si probabil vor mai urma si altele asemenea.
Documentul nu este fals deloc si chiar daca inca n-a platit, tov Simion urmeaza s-o faca in termenul specificat de 30 de zile.
Probleme mai grava este ca uite pe ce este dispus ursarul sa arunce banii partidului lui (editat). Si care e diferentza ca clica lui CG a bagat banii in buzunarele influencerilor de pe tik-tok, iar dl (editat) baga banii intr-o firma de lobby americana? Poate doar ca americanii platesc niste impozite statului american, spre deosebire de clica lui CG care n-a platit niciun impozit niciunui stat.
Si pana la urma ce este rau ca raspopitul de la A3 a dezvaluit smenaria (editat)? Era mi bine sa o treaca sub tacere?……[R]
Trebuia documentată ..Punct …. Dacă nu va fi reală treaba ce zici ??? Ai să-ți tragi nasul ca popa prostul , după care o să ieși ca și cum n-ar fi fost nimic … așa că.. ne-am obișnuit cu asemenea caractere …
Nu știu câți bani a dat AUR sau nu a dat, dar știu că Simion denigrează România pe unde apucă. El și partidul lui luptă împotriva a nu mi-e clar ce. Asta cu progresismul și sorosistii e o umbrelă mare sub care poți să bagi pe oricine. Trump se luptă cu democrații și cu oricine i se pare lui că îi sprijină pentru că peste nici doi ani americanii au alegeri. Simion vorbește ca un dascăl care îi ține isonul lui Vance și cam atât. Soluții pe care le propune el dacă ajunge președinte n-am auzit. Deocamdată e doar un lătrău.
Ce spunea Iohannis despre Romania… ca-i corupta, desi exista un sir de personalitati europene cu probleme H Kohl, Mitterand, Sarkozy, Tony Blair, Lagarde si chiar Biden are duriri de cap…
Eu am convingerea că cei care se află captivi in inchisoarea minții și nu vor să se trezească sunt mai putini decât cei care își iubesc țara, copiii și viitorul lor, căci asta este miza. Pe viață și pe moarte, dezinformarea,sondaje mincinoase, orice numai normalitate, nu.. Sper ca cei normali să voteze conform conștiinței.
Pai, e documentul fals, e contrafăcut?! Ziceți că nu s-a plătit niciun ban, dar plata e la 30 de zile. In document AUR e numit client, firma americană trebuie să presteze servicii de lobby…un contract in toată regula.
Ăștia de la A3 au ajuns mai rău ca o closetă, dar ROMÂNII nu sunt proști și înțeleg că atunci când sistemul glăsuiește într-un fel, adevărul este fix în partea opusă. Disperarea lor e mare… Oare ce au de ascuns? Să fie oare teama de ADEVĂR și că Varanul (botezat așa de Băsescu) și-a însușit ceva ce nu era a lui? Despre ante și post 1989 se vor descoperi multe și plată vor avea de plătit mulți dintre cei care au VÂNDUT…!
Dacă postul de televiziune Antena 3 este poreclit și alintat de cei mai mulți cetățeni Latrina 3, cum ar putea fi poreclit tovarășul fost pastor cu principii Mihai Gâdea care lucrează în Latrina 3? Poate fi poreclit Hârtie Igienică? Nu.
Rade ciob de oala sparta, A3 face ce face si Coti, preseaza …
(editat) antena 3 e la fel ca mizeria politica in funcții, toți mint și înșală cetățenii prin fals în orice de nu îți vine să crezi. Cică, antena 3 face emisiuni din buncărul infractorilor din politica românească numit parlament pentru o brumă de credibilitate și audienta pe baza de minciuni grosolane. Totuși, acești vizibili(editat) de la antena 3 au imunitate politica de mint in acest hai și nu se agata nimeni de ei, CNA, justiția, poliția pentru coruperea alegătorilor cu minciuni și înșelătorii?!
Când se vor fi terminat toate astea, (editat) păroase precum gîdea si comanditarii sai nu vor sti in ce văgăuni infecte sa se ascundă…Lehamite nemăsurată pt.toți (editat) ăștia vânduți lui soroș, macron si babei ursula.
As vrea sa vad daca CNA , sanctioneaza aceste minciuni
De fapt Antena 3, ar trebui sanctionata in fiecare zi , deoarece promoveaza numai ura si minciuna
….bahhhh !
Eu nu am văzut documentul, deci nu pot sa ma pronunț. Fiecare spune ce dorește. Cine minte ar fi bine sa plătească conform legii. De cele mai multe ori, știrile/editorialele sunt false, dar nici cu dreptul la replică nu se face lumina, dacă nu putem vedea dovada. Trăim în era ma ni pu la rii.
Nu fac eu bine că de la anularea alegerilor tv-ul meu nu a mai ajuns nici măcar o secundă pe Latrina 3 Sienen ? Pentru mine sunt morți și îngropați, nu știu că există și situația asta va fi hai să nu zic pe viață, dar măcar până se schimbă ceva acolo, afilierea cu Sienen și personalul plus orientarea ideologică .
Acum să fim bine înțeleși, singurul care și-a făcut campanie electorală pe cheltuiala lui ,acte benevole și donații ,fără a suge din banul public ,a fost Călin Georgescu ,care ulterior a și fost scos din cursa prezidențială ,iar cei ce l-au ajutat băgați la arest,in rest ,că vb de Simion, Nicușor , Antonescu, Ponta..etc ,toți pompează in campanie și la tv din bugetul public
Ha, ha! Cocalarii di la Latrina3 fac pi iei di frică! Ș’ au di ce: cu văru’ Jiojel, dom’ Jorjescu ajunje prim șâ-i scuati-n afara lejii… Gâdia le “brotărie”!
DACA SE ADEVERESTE CA TOTUL ESTE ‘O POVESTE’, NU MERITA RASPOPITU’ SA FACA UN PIC DE PUSCARIE..?? NU MULT, DOI ANI ESTE SUFICIENT ..! POATE-I VINE MINTEA LA CAP , CACI PREA SE SIMTE ‘ PE CAI MARI’ …
Eu înțeleg ca sunt plătiți sa manipuleze, dar atâta venin la bipezii ăștia de la latrina 3…