Încă un caz de alertă falsă privind sechestrarea de persoane. O fată care a sunat la 112 și a spus că a fost sechestrată într-o casă din Caracal, refuzând să ofere date de identificare. Când a fost găsită, fata, care a pus pe jar Poliția, a spus că a vrut să facă o glumă și a fost amendată.
Potrivit IPJ Olt, o fată a sunat duminică, în jurul orei 13.00, la 112, spunând că a fost sechestrată într-o locuință de pe raza orașului Caracal, însă a refuzat să ofere date de identificare.
Astfel, 20 de polițiști din Caracal, sprijiniți de forțe ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt, au început căutarea fetei.
„Operațiunea a durat aproximativ 12 ore, în condițiile în care în urma apelului nu au fost furnizate informații care ar fi putut fi exploatate, la final constatându-se că aspectele sesizate nu s-au confirmat”, au transmis polițiștii.
Tânăra a fost găsit, are 17 ani și este din Caracal, iar în momentul în care a fost întrebată de ce a apelat la 112 fără să aibă motiv, aceast a spus că a făcut o glumă.
Luni, tânăra se afla la sediul Poliției Caracal, pentru audieri și a primit o amendă de 500 de lei.
Gluma este cu atât mai sinistră cu cât s-a petrecut în orașul în care Alexandra și Luiza au fost răpite și ucise în mod odios de către Gheorghe Dincă, după cum o arată toate datele de până acum.
Săptămâna trecută, o fată din Constanța a sunat la 112 spunând că este sechestrată într-un imobil din Capitală. După ore de căutări, s-a constat că era o alarmă falsă, iar fata ar fi vrut să se răzbune astfel pe iubit.
Totodată, în doar o săptămână, trei persoane din Botoșani au alertat în mod fals autoritățile prin apel 112.
Primul apel fals a fost în timpul partidei de fotbal FC Botoșani – CSU Craiova, când un bărbat fără adăpost a anunțat că pe stadion este o bombă, din cauză că nu a fost lăsat de forțele de ordine să intre să vadă meciul.
Potrivit reprezentanților Poliției Botoșani, apelul a fost localizat, la fel și apelantul, iar când a fost întrebat de ce a sunat la 112, bărbatul a recunoscut motivul și a fost amendat.
Tot un bărbat a spus că a fost sechestrat într-o casă din localitatea Zlătunoaia, însă apelul a fost localizat în zona Spitalului Județean Botoșani. Omul a fost găsit internat în secția de Chirurgie și le-a spus polițiștilor că se plictisea, acesta fiind amendat pentru apelare falsă.
De asemenea, o femeie i-a alertat pe polițiștii din Botoșani spunând că cineva vrea să o ucidă și că este în pericol. Femeia însă nu era acasă, era la o cunoștință și le-a spus polițiștilor că a băut și nu își amintește de ce a sunat.
Este vina ziarelor și a lui tov. Cumpanasu pt.ceea ce se intampla.i-ati facut pe toți albie de porci,STS,112,politie,procurori.toti in aceeasi oala,normal ca acum sunt luati la mișto.
Pedeapsa: munca la 112 trei luni de zile, impreuna cu dispecerii adevarati – sa vada ce nenorociri se intampla si cata nevoie e de seriozitate. Asta, in afara de amenda – care ar trebui sa fie mult mai mare!
de la 16 ani tinerii pot munci, sa i se dea o matura si un cartonas pe spate:”Alerta falsa la 112″ in State, tinerii daca consuma alcool inainte de 21 ani sunt condamnati/amendati/munca in folosul comunitatii, de ce nu luam exemplul? si sa fie pedepsiti si prin munca o forma de reeducare…chiar nu trebuie smulsa iarba, maturate strazile in Caracal?
Nu sunt Glume…ci probabil TESTE, să vadă societatea cât de vigilente, operative, umanitare
sunt institutiile statului.
Stiu că nu vă convine…să iesiti pe teren la diferite actiuni, învătati fiind cu letargia
biroul,birocratia, burta mare.
Cred ca ar trebui inasprit, drastic, amezile pentu apeluri false la 112.d aca ar fi sanctionati cu 15-20.000 lei, sunt convins ca numarul farselor s-ar reduce dramatic.