La mii de kilometri de București, am putut urmări pe TikTok imagini de la mitingul din fața sediului CCR. Și erau mai multe și mai grăitoare imaginile decît cele pe care compatrioții noștri le-au putut vedea în țară pe televiziunile lui Zoltan Teszari, Dan Voiculescu și Familia și a fugarului Sebastian Ghiță. Adică pe Digi, pe Antenă și pe România TV. Mii și mii de cetățeni români (unii veniți din provincie), ieșiti să protesteze în apărarea democrației, trădînd un instinct democratic despre care mulți intelectuali prețioși zic că nu există. Decent, cu steaguri, cu lozinci pe cartoane, cu propoziții scurte și tăioase scandate în grup.
Nu pot să estimez numărul agenților acoperiți pregătiți pentru culegerea de informații sau pentru declanșarea unei diversiuni. Știu sigur că au fost însă jurnaliști care s-au răsfirat între protestatari pentru a le studia profilul și gîndurile și pentru a le strecura cîte o șopîrlă despre Călin Georgescu, cel „plecat din țară”. Nu cauzele protestului, nu lipsa probelor, nu absurdul deciziei CCR, nu faptul totalitar al anulării primului tur al alegerilor i-a interesat, ci discreditarea participanților.
De unde știu asta, aflîndu-mă la mii de kilometri? Pentru că respectivii jurnaliști au și scris cu mîna lor:
„ Atmosfera a fost tensionată pe alocuri, mai ales în momentele în care jurnaliștii încercau să discute cu protestatarii, care acuzau presa că „minte”. HotNews.ro a discutat cu câțiva dintre manifestanți pentru a afla cine sunt și ce îi face să aibă încredere în Călin Georgescu.
Ce spun susținătorii lui Călin Georgescu
HotNews.ro a discutat vineri cu câțiva oameni strânși în fața CCR. Am vrut să aflăm de la ei cine sunt, câți ani au, cu ce se ocupă, cum au aflat despre Călin Georgescu și care le sunt argumentele pentru care au încredere în fostul candidat la prezidențiale”. (HotNews.ro -David Leonard Bularca, Laurențiu Ungureanu și Adi Iacob (video)
Nu știu ce au aflat acoperiții SRI de la protestul de vineri, dar știm ce au aflat și ce i-a interesat pe ziariștii de la HotNews.ro, site-ul cel condus de ziaristul sportiv Cătălin Tolontan.
Pe Cătălin Tolontan și pe ziariștii de corvoadă îi interesa cine sunt protestatarii, ce profil au, nicidecum părerea lor despre frauda democratică derulată sub ochii tuturor la începutul lui decembrie, anul trecut. Despre asta n-au întrebat nimic. Despre implicarea „actorilor statali” și a factorilor externi în decizia luată de CCR, nici atît. Nici o vorbuliță! Toată suflarea politică și media conectată la SRI și la banii de la Guvernul României nu vorbește decît despre influența rusă, despre războiul hibrid, despre agenți de influență și despre frauda de pe TikTok.
Despre Bruxelles și despre poziția americană, nimic.
De departe, cel mai scîrbos propagandist al abuzului comis de CCR și Klaus Iohannis se dovedește a fi Remus Pricopie, rectorul fabricii și laboratoarelor de produs politicieni, propagandiști și funcționari publici:
„Șefii de la Moscova ai lui Călin Georgescu încearcă de o lună să organizeze, la București, o mineriadă sau măcar o încăierare politică, în stradă. Orice, numai violențe să fie. Eventual cu vărsare de sânge, ca să producă tensiuni cât mai mari în societate. La acest demers contribuie și George Simion, cu cei pe care încă îi mai are pe lângă el, după eșecul de la prezidențiale.
Din fericire, nu au reușit și sper să nu-și atingă acest obiectiv, trasat de la Kremlin, nici azi, cu ocazia semi-mitingului organizat (ilegal) în fața Parlamentului, unde are sediu Curtea Constituțională a României, și nici duminică, pe 12 ianuarie, când Simion încearcă să aducă cu autocarele la București simpatizanți AUR din toată țara”. (Remus Pricopie)
Ca o lovitură de trăsnet, spre sfîrșitul protestului de vineri, pe net a început să circule declarația lui Thierry Breton, fost comisar european și adversar al lui Elon Musk. Într-o discuție televizată, Thierry Breton avea să afirme:
„Din momentul în care este difuzat în Europa pe o platformă reglementată, trebuie să urmeze regulile europene. Cu AFD trebuie să le respecți. Este de la sine înțeles, sunt sigur, că vom lua toate măsurile pentru a ne asigura că respectă legea. Dacă nu o face, există amenzi și posibilitatea unei interdicții. Suntem echipați să aplicăm aceste legi pentru a ne proteja democrațiile în Europa…”
„Să așteptăm și să vedem ce se întâmplă. Să ne păstrăm calmul și să aplicăm legile noastre în Europa atunci când acestea riscă să fie eludate și, dacă nu sunt aplicate, ar putea duce la interferențe. Am făcut-o în România și, evident, va trebui să o facem, dacă va fi necesar, și în Germania”. (Thierry Breton)
Nu știu dacă vă este clar sau nu că ne-am ars!?
Nu este vorba de neștiința CCR sau de ambîțul lui Klaus Iohannis. Este mult mai mult. E vorba de o găinărie de anvergură, gestionată de la Comisia Europeană de la Bruxelles. Funcționarii și Madama se tem ca noul val din Europa să nu-i lase pe drumuri sau cu competențe mult restrînse. Și pentru asta au acționat aberant în România și sunt gata să o facă și în Germania sau în orice altă țară europeană în care atribuțiile și beneficiile lor ar fi amenințate.
Proporțiile protestului de vineri m-au bucurat mai ales pentru instinctul democratic al unei părți deja importante din populația țării noastre. Compatrioții noștri părăsiți de principalii conducători și de factorii de putere au simțit că în țară s-a produs o aberație. Și nu se lasă, luptă pentru adevăr. Protestează, argumentează, sesizează organisme internaționale. Populația acuzată de înapoiere și lipsă de experiență face pe neașteptate o dovadă de excepțional instinct politic. Simte că în România s-a produs un abuz împotriva democratiei. Și cu excepția lichelelor și a naivilor, o parte din alegători l-au sesizat de la primele ore, intuind inclusiv originile sale externe. Dar vestice, nu răsăritene!
Și încă un lucru. Descrierea operațiunii făcută de Octavian Știreanu în Cotidianulâ.ro rămîne emblematică:
„Drept urmare, „datele CSAT” au fost desecretizate, potera a fost pusă pe urmele tuturor celor care au vreo tangență cu Georgescu, șeful de post A3 a mărit turația, morsa competentă și-a revizuit notițele, plângeri penale care mai de care au început să curgă spre poliție și Parchete, în DIICOT, DNA și ANAF s-a dat mobilizarea generală, din arhive de presă se scot declarații despre Hitler și legionari, iar CCR – bomboana pe colivă – a trecut la pregătirea „eratei” pentru invalidarea a ceea ce tocmai validase”.
Țineți minte cuvintele lui Thierry Breton:
„Am făcut-o în România și, evident, va trebui să o facem, dacă va fi necesar, și în Germania”.
De la această golănie europeană chiar se încurcă lucrurile!
Ce bine seamnănă ăsta cu Ana Pauker!
Maestre, stiti cumva daca „musiu” Thierry este ruda cu poetul suprarealist Andre Breton ?
Intrebarea ziaristilor despre profilul „mitingaristilor”(fain termenul!) este legitima: cum este posibil ca niste oameni normali sa sprijine un sarlatan, un pseudo mistic,pseudo patriot,un pseudo in toate.
I-am vazut ieri pe baietii cu ochi albastri , pe multi ii deranjau strigatele , am ragusit de cat le-am strigat in urechi acestor neispraviti care se pretind ofiteri de informatii. Vom continua , sper sa se trezeasca din ce in ce mai multi romani.
@’telectualu’ ‘ornel cică să-i funcționeze prost sistemul ca să aibă poporul pentru ce să se exprime democratic cu proteste ?
nici o sansa. CEDO si altele sunt la ordinele unora ca Breton sau Ursula…
Deci cum este cu rusii si cu Georgescu agent rus? Unde sunteti troli progresisti mizerabili ? Sefii vostri $$ de la varza de bruxxelez au anulat alegerile din Ro cu si sub directa participare pnlpsdudmr si joianis ciorlacu bolovan kelemen .Deci si dupa ce va ajunge Trump cand valul schimbarii ajunge si la varzarii bruxelezi ati belit belingherul toti!
Asa sa va ajute Dumnezeu si sa va dea sanatate voua si familiilor voastre pana la a treia spita !
” Nu este vorba de neștiința CCR sau de ambîțul lui Klaus Iohannis. Este mult mai mult. E vorba de o găinărie de anvergură, gestionată de la Comisia Europeană de la Bruxelles. Funcționarii și Madama se tem ca noul val din Europa să nu-i lase pe drumuri sau cu competențe mult restrînse.” Bine ai venit printre oameni, nistorescule, dar mai ales bine că l-ai scăpat din brațe pe penibilul geoană, un reprezentant de frunte ai celor pe care oamenii îi înjură la greu ! Meritam niște scuze că ai fost in stare sa susti un ipochimen ca joană, încă le așteptăm …
Nato isi asteapta decesul ce pare sa fie mai aproape ca oricand. Va urma firesc obstescul sfarsit al CE aflata la mare ananghie. Fiecare va incerca sa scape pe cont propriu. Indivizi ca acest Breton vor deveni amintiri urate.
Pana la Germania, mai este Croatia, ce are turul 2 al alegerilor prezidentiale duminica, favorit fiind actualul presedinte, sustinator al suspendarii ajutoarelor pentru Ucraina si critic al razboiului, ce este acuzat de oponentii sai ca ‘vrea sa scoata Croatia din UE si NATO’ si ca ‘este pudelul lui Putin’…
Thierry „soroshpanezu” executa inca, ordinele primite „de la centru”.
Dupa 20 Jan, o sa-i strice nensu’ Musk, coafura „Pompadour”.
„Poporu e propriul său duşman”.
I se atribuie lui Mao…şi să nu uităm că elita care conduce (şaişoptiştii) Occidentul – în mare parte – a crescut pe ţâța lui…
Exista doua ticalosii. Cea a guvernantiilor nostrii care au facut ce au vrut si cum au vrut cu banii tarii si cea ue care ne au impus multe aberatii in favoarea nucleului care conduce ue.
Nimic nu se intampla in tara noastra fara voia lui Ciolacu si a gastii tziganesti care au ocupat PSD la varf.
Nota 10 pentru articol!👍
si totusi mai sunt solutii , iata una :
– SANCTIUNI SEVERE ale SUA pentru UE . Blocaj economic si politic , urmind falimentarea totala a UE.
„Progresei” și ComaZați pe forum…
A intrat DISPERAREA IN EI, simt că rămân fără PENSIILE SPECIALE, SALARIILE NESIMȚITE și diurna de la Taica Gyuri, măR🤣g…
● guitZă, RumburKK, guitZă ●
Faptul ca România se trezește îi doare cel mai mult pe deținatorii de pensii speciale care au crezut că fac din țara asta ce vor căci mămăliga nu mai explodează a doua oară.Cinste popprului român care a înțeles profunzimea imnului național!
Nineni nu se îndoia că suntem tărâmul experimentelor, totul se bazează pe ‘ingineria socială'(exploatarea frustărilor și emoțiilor, naturale sau induse, maselor! Nimeni nu dezavuează experimentele ‘pentru binele omenirii’ ale lui Elon Musk. ‘Nimic nou’: rolul ‘agitatorilor’ de altădată a fost preluat de aplicații informatice(IT&C).
adevarul este totusi ca la cat de „ghiocei” sunt ai nostrii nu cred ca ar fi avut curajul sa faca nimic fara un sprijin de afara! CCR a primit ordin si restul s-au conformat…
probabil va trebui sa avem grija ce scriem si pe aici ca in curand vom deveni dizidenti!
Oameni buni ,nu va mai consumati inutil!
Lucrurile sunt sub control! ‘Junele’ Georgescu are un CV impecabil,ca al tuturor oamenilor politici actuali,al patronilor media si al multor postaci, si citez din CV oficial:
” Dupa absolvirea facultatii în 1986, a dobândit experienta suplimentara:))))) prin misiuni în Regatul Unit si Statele Unite ale Americii, chiar daca nici el, nici tatal sau nu au fost membri de party’
Vreti sa spuneti ca nu era strans legat(grad/solda de grad/misiune) de Securitate?:))Va inselati amarnic
PS pot veni cu precizari, de aceia zic: rati ai dreaculuide sereisti ,sieisti,turnatori si securisti, ca ati luat Romania pe persoane fizice, metoda Andropov
Despre democrație doar de bine, în România este administrata doar cât și cum vrea codoasa batrana cu nume pompos. Nu sunt fan, nu am votat și nu voi vota cu Georgescu – este nevonvingator si vine doar cu mesaje fara acoperire, este mistic, nici cu Lasconi – este nepregatita,are o ambiție mult peste posibilitățile intelectuale, este o bufeu, însă li s-a făcut o nedreptate cu încălcarea tuturor regulilor democratice, votul se declama ca este liber și pur personal, atunci de ce își permite UE sa-l anuleze, ori repeta schema cu impunerea austerității basiste(și numai la acest popor cuminte și rabdator pe care direct/indirect l-a adus la sapa de lemn si-i mânareste resursele)?
Nici nu vreau sa stiu ce s-ar fi intimplat daca Musk l-ar fi criticat pe Georgescu ,daca un oarecare ca Breton, fost contracandidat fara noroc la postul lui Kovessi,e inecat in cerneala de la ‘mii de kilometri’
Vorba aia ‘Nu exista distanta lunga in iubire. Intotdeauna gaseste o modalitate de a aduce doua inimi impreuna, indiferent de cate mile sunt intre ele’
Tirania de la Bruxelles e digerabila prostocratilor. Are un damf de fosta civilizatie.
Esenta romanilor este descrisa perfect in piesele lui Caragiale, asa am fost, asa sumtem, asa vom fi. Democratia inseamna sa respecti si sa te folosesti de aceasta esenta asa cum este, precum Caragiale. Georgescu si sustinatorii lui viseaza la cai verzi pe pereti, la un popor ideal care e foarte departe realitate. Conceptele politice ideale, care nu pleaca de la realitate, duc la societati distopice, nefunctionale, la dictaturi.
Nu vrem bani, nu vrem valuta, vrem (C) Georgescu sa ne trezeasca in constiinta!Nu vrem bani Nu vrem valuta vrem pe Călin sa ne f…a. Asa e corect sloganul, fiți și voi onești.
E clar că tâmpiții ăștia sunt ramura dură PCR FSN plus neo-legionarii.Ei sunt o masă care habar nu are ce înseamnă românismul, nici nu știu bine de unde sunt (Munții Maramureșului din Baia Mare lol), ce sunt, de ce sunt așa.Populismul i-a învățat că un om prost e mai bun decât unul deștept dacă vorbește ca in filmele lui Nicolăescu. BOR trebuie obligată să se unească cu Roma, să repare răul făcut de secole, ori interzisă să se numescă română și să folosească simboluri românești (primul pas pentru a salva nația).Cu acest pas am distrus un secol de asalt asupra identitatii românești și ani de investiții rusești.
Securicii sunt ìn sevraj, sunt disperați, complotul urzit de ursoaica coruptă și ciracii ei a ieșit la suprafață precum untdelemnul, covrigarul ia decizii aberante crezând că scapă, de , așa este când nu ai școala vieții sau nici măcar BAC-ul,HAI ROMÂNIA !
cg va castiga, indiferent daca ii va fi validata candidatura sau nu, in ultimul caz, va castiga la balaceanca, acolo unde ii este locul.
Georgescu are o caracteristică pe care o au toți dictatorii: el niciodată nu poate să admită că a mințit sau că nu are dreptate. El se crede centrul pământului sau că e trimisul lui Dumnezeu. Puteți căuta și privi toate videourile cu Georgescu și el în nici unul nu admite că nu are dreptate în vreo privință, cu toate că el a spus niște aberații căzute de pe lună în trecut.
Prin urmare, el apelează și poate fraieri foarte ușor pe toți cei subțiri la minte
Dacă nu era Justiția română cea imparțială, SRI cu divizia de Apărare a Constituției!!!, Guvernul de fripturiști de strânsură papușați de UDMR, Parlamentul de acoperiți din toate agenturile și ONG-urile străine, Societatea civilă mâncătoare de “firimiturile ce cad de la masa bogaților”, și media slujitoare dușmanilor statalității României se putea așa ceva? Dumnezeu cu mila.
Altfel vă place USA? nu a ieșit cu Ucraina trecem mai aproape la Canada și Groenlanda pentru Uniunea Americii!
hai cu coliva ca moare sistemu! sa vezi atunci ce de orfani care se vor invirtii precum un .oi cintr-o caldare! bine, o sa fie foarte multe perechi care se vor invirti si isi vor sari la beregata ca sa supravietuiasca. iar aici vor fi la un loc toti cei care se cred de neatins din toate structurile vazute si nevazute. tik-tok, tik-tak! hai cu coliva ca moare sistemu!!!
… la Moscova. Pricopie si-a cautat si el stapani, printr-un oras mai mare, mai rasarit, da’ n-a reusit sa-si gaseasca sefi decat la Baneasa – si aia, in padure…
Văzând Mișeii ca valul Suveranist cuprinde biata Colonie ce s-au gândit hai să ridicăm vizele de SUA hai repede și cu Shengen mâine poimâine și cu vizele Inter galactice doar doar se mai domolește valul. Degeaba ciumpalacii vor două tururi în luna M.A.I. bulgarele se rostogolește la vale încă din noiembrie. Un om normal se pregătește pentru turul al doilea.
BUNĂ!
GREȚOS Remus Pricopie ?
O cazătură bipeda!
Pentru afirmațiile minciunoase cu multa ură,eu aș aresta imediat
această jigodie.
Nu ne plictisim o buna perioada de timp!
Buna treaba!
Bade, sunt peste 5-6 ani daca nu mă.i mult, de când scriu despre clanurile infractionale organizate politic la nivel european și global, amintiți-va momentul adunătura infracțională mama de mana in fata sediului ziarului miștocar din Franța, în frunte cu Merkel, când am scris prima data despre clanurile infractionale organizate politic la nivel european, sunt la vedere, nu se ascund sub nicio formă. Problema e la politica românească că execută ce li se cere, problema românească e că sunt guverne in paralel(guvern român și guvern european) care distrug total Romania.
Când ai o tumoare, o cangrena, singurul tratament este extirparea tumorii, amputarea cangrenei, nu tradițională frecție la picior de lemn. Toți politrucii sa plece, sa vedem si pe alții, educați, capabili, persoane ca vor si pot sa facă ceva pentru țara asta. De lepre, securiști și trădători, suntem sătui,
Intelesul mai profund al protestelor din Romania, este ca Romania se opune razboiului mondial planificat de oligarhia globalista. Declaratiile pacifiste si programul anti-razboi ale lui Calin Grorgescu nelinistesc elitele globaliste care doresc sa declanseze al treila razboi mondial care sa masacreze omenirea. Planurile acestei oligarhii au fost deja anuntate, dar intampina rezistenta unor tari ca Ungaria, Slovacia, recent si Romania. Pana si Italia, Germania sau Austria au inceput sa se miste impotriva razboiului, ceea ce duce la disperare partida razboiului nimicitor finantata de oligarhiile din umbra.
Oligarhii straini au pus mana pe majoritatea televiziunilor si ziare. Intai la ei si acum si la noi. A3 era anti basescu si anti usr acum a devenit usr-ista in simtire cu exceptia lui Mircea, Razvan si Andreea. Oligarhii au bagat probabil cod rosu asa ca restul presteaza baietii disperati. E intrecere intre Mihai si Victor la aruncat mizerii si venin ! Zici ca Georgescu le-a omorat familia asa de dusmanosi sunt. Or sa ramana fara audienta si stapanii vor baga reclame de la corporatii ca sa nu dea faliment. E ultima noastra sansa sa nai pastram ceva din democratie.
@Ileana Rollason: nu iti face griji,Georgescu e din aceiasi trupa de ‘actori politici’ca si Ponta,KKrau ,SIEmion,etc., specializat in ‘cal cu manere’,citeste-i CV-ul:))
Sunt cativa bolunzi si cateva rapandule,care pot fi inselate de discursul macho ,dar cand eu rog romanii sa nu mearga la vot sau sa stea la ‘mii de kilometri’vorba autorului,am dreptate
cu tot respectul pt romanii din tara, ceea ce se intimpla este rezultatul intentiei romanilor de afara care, de ceva ani plecati, detasindu-se, au vazut iamginea mai exacta a situatiei decit cei din interior. pe undeva e normal sa se intimple asa. cei de afara au creat AUR prin vot, cei de afara l-au impus pe Gerogescu, cei de afara vorbesc de suveranism, nationalism, protectia intereselor. majoritatii din interior i s-a parut normal sa asiste cum Romania isi vinde resursele si instraineaza mijloacele care ar fi facut-o puternica. frara tradarile din servicii coroborate cu cele din execrabilul politic, aceste lucruri nu erau posibile: basescu, nastase, iliescu, iohannis, tariceanu, boc, stolojan, isarescu, ciolacu, ciuca… acestia sint toti puscariabili! ne-au facut ca pe fraierii: in timp ce ne aratau in dreapta (tinindu-ne ocuapti in nevoi si supravietuire), ei in stinga, distrugeau/vindeau/furau/ucideau in scopuri personale, umplindu-si buzunarele. de aceea este necesar ca legea sa actioneze in trecut pt ca morala, integritatea, etica nu au termen de expirare!
adaugati pe lista hell vig si razvan ungureanu, ponta si antonescu, ciolos, citu, orban … mari dibaci in arta tradarii….
Oare am inteles bine? „Am făcut-o în România și, evident, va trebui să o facem, dacă va fi necesar, și în Germania”.
ADICA: „să aplicăm legile noastre în Europa atunci când acestea riscă să fie eludate”
ADICA (inteleg eu): cei care incalca legile existente in tarile UE (privind organizarea alegerilor) sa fie pedepsiti conform legilor in cauza, ca d-aia exista legi.
– Bună ziua! Suntem „jurnaliştii” domnului „jurnalist” sportiv de investigație fiu de vameş Cătălin Tolontan, care nu e sub nicio formă securist, putem să vă adresăm nişte întrebări?
– Da… cred că da.. spuneți!
– Aveți rude sau prieteni în Vest?
– Ascultați Radio Europa Liberă?
– Sunteți duşmănoşi cu orânduirea securistă?
– Aveți televizor color? Dar video?
– Dețineți cumva valută?
– Cum vă numiţi şi unde locuiți?
– …
Nu mai avem nici o șansă să scăpăm de securiști ue este o cloaca hidoasa care a nenorocit tara.tv este plătit cu bani grei și ziarele la fel.Securisti sunt peste tot și sunt plătiți bine.Am rămas de căruță datorita clasei politice și justitiei. Romania în ziua de azi nu mai produce nimic datorita ue și clasei politice.pacat de poporul roman patriot și iubitor de țară.
E stiut ca detasat, respectiv de la distanta, vezi mult mai bine Padurea decat dintre copaci…
@SALVAMAR: te vad baiat inteligent,maramuresenii aia imbracati ca la coada vacii care, sanchi, demonstrau pentru democratie securista,sunt niste smecheri care vor moca 17.000 ha padure (citeste’composesorat borsa acte false’)condusi de liderii Mihali si Albu
sa nu uitam scursura userista, drula, barna, ghinea, voiculescu etc… numai puterea poate trada! iar astia asta sint! ne-au scos la mezat aceste gunoaie, distrugindu-ne viitorul! e vremea platii pentru ei! sa ajutam sistemul sa moara! alal cu pnnr-ul e mostra ce trebuei predata in scoli: cum sa faci traduceri din limba rusa direct in pnnr!
Nu zic că nu, dar ne-am săturat de cei care au pus țara pe butuci, care știu ei mai bine ce e bine pentru noi .. și comuniștii spuneau ca știu ei ce e bine pentru popor ! E timpul să încercăm și altfel. Hai, sa nu ne mai lăsăm „vaccinați ” cu prostie, moleseala, să nu mai fim țara lui „merge și așa ” , că gândește CCR-ul, CE, UE, PSD prin idiotul satului, PNL prin trădători de țară, USR prin Soros și ideologiile scârboase cu care spală creierele copiilor noștri, am fost jefuiți timp de 35 de ani inclusiv de sufletele noastre. Probabil s-a ajuns la concluzia că nu mai avem nimic de pierdut! Și când oamenii nu mai au nimic de pierdut devin periculoși! Le este frică ticalosilor? Daaaa, le este frică! Să le fie!
dintotdeauna, invit ComaZații, „Progreseii” uSE🌈ici, clona și pe VITEJII UrCraci din Aviatorilor 24 (subsol, lângă ghena cu șobo) să ne spună:
Cu cine votați voi, buey, ăștia cărora vă dă frisoane Călin Georgescu ?
Hai, 🌈ajoșilor, dați năvală, măR🤣g …
● Știți voi…●
Cereti, oameni buni, in toate comentariile voastre sa fie pace in Romania si in UE. Asta va face sa turbeze de furie si neputinta toata oligarhia doritoare de raboi si sa faca sa naparleasca barbile rabinilor razboinici.
Si mai bine stiut, de catre cei din bransa, e faptul ca rolul reporterului de teren e sa ia pulsul maselor de oameni ai muncii adusi cu autocarele din intreaga patrie de catre aripa defectoare…Flacaii scandau asurzitor lozinci clare specifice unei procesiuni cu crucea
in frunte…Si ma intreb, ce rost avea sa fie intrebati de reporteri de altceva decat cine sunt si de ce au venit?
acestia sint indivizii, platiti de noi si care trebuiau sa ne apere, prin care spusele acestui papagal breton au fost implementate aici: acestia sint nemernicii prin care altii isi fac jocurile aici, peste capul nostru. aceste scursuri au creat mediul proprice pentru ca acest breton si grupurile din care face parte sa se manifeste aici.
Daca pana si extrema dreapta adusa la putere sau ca factor politic de care trebuie sa se tina seama in Parlamentele UE a ajuns sa fie pentru pacea dorita de Rasputin, inseamna ca Rasputin are dreptate?
MOARTE SISTEMULUI!!! e vremea sa spunem adio spiritului iliesciano-brucanisto-sovietico-cazar intrupat in psd, pnl, usr, udmr si secaturile din servicii!
Destinul unei persoane sau al unei tari este un sir lung de daca… Dar este adevarat ca la acelasi daca, fiecare, persoana sau tara raspunde diferit si raspunsul depinde de conditiile de dezvoltare, de educatie, de mediu…
Zalmoxis, cand spui diaspora, spui romani si, s-a vazut ca romanii din tara sau din afara, in buna parte, au fost influentati de propaganda on-line care s-a demonstrat, este platita…
Daca PNL-ul nu vroia sa-l scada pe Simion, daca PSD-ul nu vroia sa-l creasca pe Simion…
Daca iesea Lasconi? In conditiile in care UE isi asuma deciziile tarii, mai conta? Sau era tocmai buna.
Nistorescule, deci respectarea legii a devenit o golănie.
Afișele electorale cu Guru le-o fi aruncat Doamne Doamne din Cer și Duhul Sfant le-a lipit pe stalpi și pe pereți.
Că niște cetățeni au vrut să-i facă ei campanie electorală lu’Guru e ok, chestia e că „cetățenii” nu prea pot justifica proveniența banilor cheltuiți.
La alegerile parlamentare din R.Moldova cel mai vocal și activ susținător AUR era unul Bilețchi,el organiza proteste, el organiza caravane, el era tăticul haosului,cel mai patriot. Astăzi să aflăm că el era practic angajat al FSB cu salariul de 1600 $/lună.
Singura greșeală a ccr este că decizia a venit prea tarziu,nu a luat în calcul nivelul de prostie la romani. A mers pe principiul hai să nu facem valuri, romanii nu or fi așa de proști să-l voteze pe diliul ăsta.
imens 10.40 – ai vrea tu sa fii ca maramuresenii !
Aiureli bre,. ”mii și mii!” de prostănaci fuduli care nu știu cît e ceasul..
Televiziunile lui Zoltan Teszari, Dan Voiculescu și Familia și a fugarului Sebastian Ghiță, dică Digi, Antena 3 și România TV, constituite într-un morman de scîrbă și ticăloșie adresate romănilor plătitori , urlă și înfierează cu mînie proletară strigătele de disperare ale celor mulți ajunși în pragul disperării . O sărăcie africană și o sclavie eternă se profilează în existența nevinovaților, ieșiți în stradă incitați de acțiunile hăitașilor ,, proeuropeni ,, dispuși să-și sacrifice părinții , copii , soțiile, familiile , pentru o cauză criminală, demnă de anii ’40 – ’50 . Trădători ai neamului și ai umanității !
Editorial de mare clasa ! Asa este ! Este vorba despre frica guvernantilor ( si a cetelor de sclavi de pe linga ei, inclusv presa in mare parte ) , de a nu pierde puterea , accesul la bani multi si privilegii de ev mediu ! S-a dovedit ca sunt capabili de orice ticalosie , doar sa ramina la putere !Daca nu ANULAU alegerile , astazi Johanis nu mai era presedinte , Ciolacu nu mai era PM, guvernul avea alti ministri ! Asta face frica , iti ia mintile !Dar, dupa peste trei decenii de sfidare si batjocorire , se pare ca poporul nu mai are rabdare , nu mai poate suporta !
Suntem chiar atat de mici? Nu putem sa ne facem ordine in tara noastra? Nu mai avem dreptul asta?
In definitiv, ce asteptam? Sa hotarasca cei din afara cine trebuie sa ne conduca?
Cam asta ar fi tabloul sumbru pe care multi il infatiseaza.
Ce am putut vedea ieri in fata CCR si de 12 zile in continuu, zi de zi, si nu doar in capitala, ne arata totusi ca suntem un popor VIU, ca stim ce vrem si stim sa o si spunem cu subiect si predicat.
Hei, Romania nu doarme!
Romanii au o Voce care trebuie auzita. Daca stam si ne plangem de mila si nu facem nimic, vor hotari mereu ALTII in locul nostru.
Romanii de ieri, de la CCR, au fost admirabili si curajosi, tot respectul pentru ei!
CCR, Iohannis, si altii si altii, din Romania si de…aiurea, treziti-va Voi si JOS LABELE DE PE DEMOCRATIA DIN ROMANIA !!!
Securiștii de rit nou (sau rât nou?) au misiunea să deturneze discuția către personalitatea lui C.G. Aici nu este vorba de C.G. Este vorba de faptul că a fost încălcată Constituția de chiar instituția care ar trebui să vegheze la respectarea ei, A fost încălcată suveranitatea poporului, a cărei expresie este votul. Iar ca un corolar, acestea au fost încălcate și de Președinte, guvern și Parlament.
Felicitări, Cornel Nistorescu!
Teteo,uita-te la bârnă PeNeLePrelor care au deturnat fondurile de campanie.apoi despre mituirea televiziunilor,posturilor,influencerilor,dovedit mai prosti ca tiktokerii,impostura,minciunile fabricate la comanda,anularea frauduloasa a alegerilor,la ordinul sorosisitilor.bah,voi doar vorbiți despre lege dar le-ati strivit pe toate sub bocanci sau mai grav,v-ati șters la cur cu ele,cu tara,cu neamul,cu Constituția,cu Democrația.lasati contul jos!
@tetea
Baga la cap baietel, ca legile antinationale, legile facute sa inrobeasca cetatenii nu trebuiesc respectate, dimpotriva. Daca nu ar fi asa, toate puterile instalate dupa 1990 sunt nelegitime, pentru ca au incalcat toate legile existente pana la acea data, pana la lovitura de stat din decembrie 1989.
@tetea
A venit si vreme inlocuirii celor insurubati azi la putere si legile lor sa fie inlocuite cu legi noi, legi nationale si suverane. UE este o uniune economica a statlor ssuuvveerraannee si iinnddeeppeennddeennttee, deci trebuie sa devenim si noi stat ssuuvveerraann si iinnddeeppeennddeenntt, ca sa fim demni de apartenenta la UE si glasul nostru sa fie ascultat.
Nu stiu altii cum sunt, dar eu, vazandu-l pe blandul si imperturbabilul nostru PM, cum mananca branzoaicele si covrigii romanesti, n-am nicio indoiala si nicio grija. Stiu sigur ca valorile nationale si identitatea poporului nostru nu vor fi niciodata alterate sau uitate.
Am incredere si speranta!
Pana la urma, ce atata zbatere si nebunie, mai avem nevoie de presedinte?
Johannis si acolitii trebuie sa plece! Ne-au furat, ne-au mintit, au executat ordine straine impotriva poporului roman, au ucis democratia si au pus tara la dispozitia asasinilor economici. Justitia in mare parte e cu ei, singura metoda eficienta e ca poporul roman sa-si faca singur dreptate, daca nu e lasat in mod democratic sa-si aleaga conducatorii, ultima solutie e ca in 1989.
Ministerul Adevărului a stabilit că adevărul este ce spunem noi. Dreptul la vot este un lux prea mare pentru sclavi, dacă nu votează ce vrem noi. Anulăm şi reluăm alegerile, până iese bine! Iar dacă nici aşa nu iese, anulăm dreptul la vot şi liderii vor fi numiți direct de bănci şi corporații – oricum n-ar fi vreo mare diferență 😉
Păi voi ce credeați, mă copii? – Că votul e făcut pentru ce vreți voi?! Voi sunteți proşti, noi suntem deştepți! Ştim noi mai bine ce vă trebuie! Aşa că aşezați-vă liniştiți şi de luni la muncă cu voi să plătiți taxe şi impozite pentru democrație şi stat de drepți, culcat, drepți, culcat!
„Am făcut-o în România”
Adică, cu alte cuvinte, madam von der Leyen și Thierry Breton au dat ordin ca polițiștii români să-i cheme la secția de poliție pe cetățenii tot români care au votat Călin Georgescu ca să dea cu subsemnatul iar slugile de la Cotroceni și de la Palatul Victoria s-au conformat acestor ordine?
Păi în cazul ăsta nu mă mai joc. Trebuie ieșit masiv în stradă, cu mic și mare. Eu nu m-am băgat slugă nici la madam von der Leyen și nici la Thierry Breton. Am stat cuminte dar nu mai stau. Ies cât pot de des până nu voi mai avea motiv să o fac. Păi, ce, noi românii am ajuns sclavi?
Remus Pricopie trebuie sa-si dea demisia. De indata.
Citesc comentariile si sper ca poporul asta mintit de ilievici si petrica roman sa se destepte.Deocamdata sunt departe de tara dar sper sa pot participa si eu la mitingurile din Bucuresti.Haideti la lupta cu sistemul ticalosit.
De ce vă faceți unii că nu pricepeți? De ce vă încăpățânați să fiți proști? Aici nu este vorba de Georgescu, Popescu, Ionescu proștilor! Ci despre democrație, care nu mai există! Despre ceva mult mai grav! Dreptul de a fi ales și de a alege! Libertatea de exprimare! Ce tot bateți câmpii cu Georgescu?!? Sunteți spălați pe creier complet? Sau sunteți prea tineri, prea naivi să recunoașteți un pumn băgat în gură? Un abuz strigător la cer, o ingerință brutală a progresiștilor care ne-au pus cizma pe grumaz! Râde lumea de noi! Trebuia să fie două trei milioane în stradă pentru drepturile noastre, nu câteva mii…
Editorial de exceptie !
Georgescu, un simplu om ca orsicare inscris la o candidatura. Nu el este pericolul .Pericolul este trezirea „prostilor” lui Motoc care sunt multi .”Mamaliga” poate da in clocot, salvatorii „democratiei” UE sunt in panica.
PS:”Noi vrem egalitate dar…nu intre catzei „.
@Marcel
Ai remarcat perfect definitia democratiei:”Noi vrem egalitate dar…nu pentru catzei„
In democratia ateniana antica, egalitatea era „inter pares”, intre egali, adica intre proprietarii de sclavi, nu includea plebea si cu atat mai putin sclavii. Noi acum suntem sclavi. Trebuie sa ne eliberam si sa luam inapoi ceea ce este al nostru.
În Basarabia, la 2.5 milioane, doar 23 la sută s-au declarat români, din păcate, ca efect al rusificării. 75 la sută s-au declarat „moldoveni”. Cu peste 300.000 de ruși trăitori în același areal, cel puțin, Basarabia a înfrânt, zice Maia a lui Soroș, ingerința rusească la ultimele alegeri.
În România, însă, agenții ruși și-au făcut de cap, au deturnat alegerile, au fentat agenții francezi, britanici, americani aflați la noi în țară, au făcut praf bazele NATO, au defilat pe la ferestrele agenților CIA, au pus cu botul pe labe multele și regește plătite servicii secrete românești. Asta să i-o spunem lui Mutu, nu ăla de la Petrolul, ăla de la Cotroceni.
Serviciile noastre secrete, dacă e să admitem teoria slugilor care răspund la comanda „Bruxelles”, au fost ciuruite. Dar, până acum, nu a fost nimeni destituit, anchetat, arestat pentru trădare de la aceleași servicii. Georgescu, așadar, eu singurul răspunzător în toată povestea. O țară tristă, plină de umor.
@Marius Pavel (11Ian.14:09).Aveti perfecta dreptate !Gasca de lichele se joaca cu focul.
Tacerea poate fi o prevestire a furtunii.
MAINE 12 IANUARIE : 1 MILION DE CETATENI la DEMONSTRATIE in BUCUREȘTI să dărâmăm DICTATURA !!! SĂ SE CUTREMURE PĂMÂNTUL și …MAFIA BRUCELEZA !!! ACOLO este CAPUL BALAURULUI !!!
Ipocriții, nesimțitorii și neiubitorii de ființa lor, paiațele scoase în față la o guvernare ILEGITIMĂ, validată de un președinte ILEGITIM, au aplaudat și au pus pâlnie gurii lor să curgă șampania în stomacele lor pentru care trăiesc. Pentru ei ABUZUL înseamnă democrație, pentru ei bocancul pe capul românilor înseamna libertate. Bănuiam că v-ați lăsat spurcați de cei 30 de arginți primți că plată, dar prin felul în care vă „afișați” și cuvântați, ne confirmați bănuielile.
Românii au conștiința FIINȚEI LOR, pe care au primit-o ca dar din neam în neam, din veac în veac, conștiință e care voi CĂLCĂTORII DE LEGE, nu o mai aveți pentru că demult nu mai sunteți români decât în acte…!
Pozele din tinerțe ale lui Thierry Breton îl arată bunet și creț, fenician.
Taică-su a fost directorul mare la Comisariatul de Energie Atomică. Vorba lui Radu Mazăre, cu tată director la pescuit oceanic și medaliat de Gh Gheorghiu Dej, a crescut ca oricare altul. A ajuns pe merit.
Pe soacră o cheamă Mugnier. Îmi închipui ce-a fost bărbatu-so.
Ești praf, băiețică! Suferi de autism… De la furajele modificate genetic cu care au fost hrănite vacile ți se trage…
Se deturneaza miscarea de libertate a obtiunilor unui popor spre o persoana numita Georgescu.Subtila manevra !Nu Georgescu e problema ci nerespectarea dreptului de a-ti exprima liber prin vot obtiunile .Pentru asta s-au sacrificat tinerii in ’89 ? Am ajuns sa inlocuim „democratia socialista” cu democratia dirijata ?
Si infrangerile se justifica ?
Cei ce sunt profitori ai sistemului ticălos instaurat după lovitura de stat din 89, se agită pe aci aruncând cu noroi în cei ce mai speră să fie cu adevărat liberi, am reținut doua pseudonime dintre multe altele, mai precis Ileana ,,rasol” și tetea, niște creaturi demne de disprețul nostru, al celor ce muncim cinstit și trăim nedemn datorită tâlharilor instaurați la cârma țării de 35 de ani și care au vândut pe nimic avuția țării, nu vrem decât alegeri cistite și sa fim respectați, ori voi ăștia care aruncați cu injective grosolane care se potrivesc vouă înșivă , oportunistilor, voi nu aveți pic de simțire românească, știm cine sunteți, nu este nevoie de multă școală ca să ne dăm seama cu cine avem deaface nemernicilor!
Si, totusi, ar trebui lamurita actuala situatie politica.
A incercat Lasconi. Ea spune:
Este vorba despre un singur sistem impartit in doua:
– pe de o parte politicieni vechi, corupți, (n. m. partidele politice)
– pe de altă parte, rezerviști, foști ofițeri ai serviciilor, turnatori care au creat partidele izolaționiste. (n. m. nu precizeaza)
Chiar, care este de fapt situatia?
Cine cu cine se bate si pentru ce?
„ni s-a incalcat dreptul la vot” este strigatul care se aude.
Calin Georgescu, un nume din 14. Fara o expunere publica, fara o campanie, fara o confruntare intre candidati. A fost jocul intamplarii? A fost optiunea de ultim moment a 1 milion 800 de mii de votanti? De unde il cunosteau, ce atuuri i-au convins sa il voteze?
Si intrebarea mea, ce atuuri avea Lasconi?
In ce situatie ne aflam dupa 24 Noe?
Era necesara o resetare a jocului intamplarii?
In Mai, cat de responsabili vom fi?
Felicitări Cornel Nistorescu !
Se confirmă încă odată că cu cât ești mai departe de Țară, cu atât mai mare e dorul de ea și parcă ești mai obligat să sari în apărarea ei atunci când vezi că liftele-s la hotare ! 😎
Hai să ne amintim că rușilor, sperietoarea ce ni se tot flutură ca să poată unii să ia măsuri ce-i fac pe ruși să se mire și ei , deci rușilor, dar de fapt celor ce conduceau fosta URSS, ce nu se deosebesc cu nimic de cei care conduc azi noua UESS,le-am plătit despăgubirile de război la care am fost obligați de bețivanul Churchill, nu de realitățile istorice și aceștia , după ce și-au luat tainul s-au retras lăsându-ne cu toate bogățiile naturale , în timp ce acum, după cam tot atâția ani de neoiobăgie (NATO, dar mai ales UE) ne-am trezit că nu mai avem mai nimic al nostru, bașca plini de trupe de mercenari ( vreo 10.000)pe care trebuie să-i întreținem noi, din puținul ce ne-a mai rămas !
In ce-l priveste pe Thierry Breton, mi se pare o mare fanfaronada.
Chiar ar fi putut el impune resetarea jocului daca ai nostri de la butoane nu-si recunosteau gafele si nu ar fi incercat o solutie de redresare, in extremis?
Cineva, vinovatii, ar cam trebui sa scoata banii pierduti de partide in campania prezidentiala!
Plecand inițial de la o uniune economică, UE s-a transformat, odată acaparată de niște elite de nimeni alese, dar ce se consideră de neam ales, într-o entitate birocratică cu vădite apucături dictatoriale, dirijând din umbră fondurile strânse din impozite și biruri din ce în ce mai mari, spre pușculițe nu doar de partide sau curente politice, dar și personale, pentru care văd că Ursullei începe să-i cam cadă pe ochi Bretonul covidișului , ajungându-se din nou la vechea zicală că dacă tună , de data asta, la Bruxelles , e prăpăd și uragan la București ! 😎
Dovada că românii s-au deșteptat este și faptul că și la comentarii mai apar doar vreo câțiva ciudați decrepiți care-o țin langa cu cele primite prin telefon de la centrele lor de comandă, dar cum auzul li-i și el pe ducă, la fel ca și stăpânii, le potrivesc din tastatură de ies niște idioțenii pe măsură. A unora ca tetea, sau javra franțuzită și încă vreo două creaturi buhăite de atâta somn al rațiunii !
Mai nou, la o intervenție a lui Ellon Mask vizând declarația ăluia cu Bretonul căzut pe ochi ce-l împiedică să vadă limpede că Europa se trezește și dă de pământ cu liota de birocrați bruxellezi, cum că ce s-a întâmplat în România poate să se întâmple și în Germania vis-a-vis de niște alegeri în care nu ies yes-manii lor, ăsta cu păru-n ochi și cu ochii după o mouă funcție, după revenirea Codruței, zice că :
„UE nu are nici un mecanism de anulare a alegerilor din vreo țară membră UE !”
A uitat să mai adauge un singur cuvânt – legal- , mecanism legal, că-n rest sunt capabili de orice ilegalitate, cum au dovedit-o de atâtea ori, dar niciodată ca acuma ! 😎
Draga Radu are dreptate, misiunea e misiune oriunde te-ai afla…Fiind legendat in SUA sau Canada, in curand Canada e infulecata, Draga Radu stie cel mai bine cat de dogoritor e „doru”(popescu) de patrie…
Bruxelul sau varza prea bine statuta care vrea sa ne bage in razboi impotriva Rusiei. Nu vrem acest razboi in folosul imperiului financiar sionist mondial. Nu mai vrem tancuri pe strazi pentru intimidare si injectarea romanilor cu serul faizer&co. Romanii vor pace si sa incetati cu propaganda voastra insultatoare in 2025 A.D.!
Statutu omului politic aflat in slujba cetateanului trebuie refacut 100% ………………….
Cine a pierdut banii, aia doi natafleti cu cripto din Brasov, care au declarat ca nu-l cunosteau pe Jorjescu sau Rares Pobeda Bogdan care a umplut tara de panouri cu cartea nescrisa de Ciuca ? Despre ce alegere se vorbeste, intre un escroc, o proasta, un covrigar, un plagiator si un prostanac ?
O multime de romani au parasit de ieri Patria zburand la mii de kilometrii…
Iesirea din Bula
Fac Apel la persoanele responsabile , sanatoase moral si psihologic , cu adevarat iubitoare de PATRIE , pregatite sau chiar specializate in folosirea Retelelor de socializare , a IT-ului in general .
SA SE UNEASCA SI SA SALVEZE ROMANIA .
Remus Pri (e o) copie a lui Rareș Bogdan și D. David : pretenții de intelectual și comportament de proxenet, drogangiu și valutist sadea !
Pe noi, românii, nu ne-a costat nici un leu campania lui Călin Georgescu, dar ne-a costat enorm hotărârea anticonstituțională a unui grup infracțional bine organizat, cu ramificații din afara Țării, care vrea să ne impună în fruntea țării, pe cineva, unul de-al lor, tot gratis, adică pe unul pe care noi nu dăm nici doi bani ! 😉
Sarecapitulam :
– in jurul Patriei avem numai adversari .
– puterea mondiala din vecinatate – Rusia ne este ostila ,
– U.E. din care facem parte ne crede prostii Europei.
– Conducerea politica a Romaniei este mai ostila decat in 1989 – poporului roman .
– americani – care ne-au construit 3 Baze militare NATO in TARA nu dau 2 BANI pe noi , ne desconsidera total .
CE E DE FACUT ? Murim sau TRAIM ??
@ R.H. – CHURCILICA I-A OBLIGAT PE RUSI SA NE SPOLIEZE ? Sa fim seriosi noi sintem jecmaniti de mii de ani si inca vom fi : sintem intr-o mare slavo-ungureasca , pentru vestici sintem ortodocsi , plus gramezile de hoti si tradatori autohtoni . Ma mir ca inca existam !
U-Kraina a incercat deja sa il assasineze pe preshedintele Croatziei. O raketa care a survolat Romania shi Ungaria a ajuns din U-Kraina in Croatzia dar nu a reushit decat sa distruga nishte auto-turisme intr-o parcare. Ehei daca avea ea o bomba atomica cum ar fi dorit Zelenski alta era situatzia. Pe Trump Zelensky a incercat de 3 ori sa il assasineze iar pe Robert Fico Zelensky l-a ranit destul de grav.
Atitudine de fronda?
Am cautat ce este cu Maduro si am gasit:
„Pe lângă sancţiuni, SUA au crescut la 25 de milioane de dolari recompensa pe care o oferă pentru informaţii care duc la arestarea şi condamnarea lui Maduro, care este vizat de acuzaţii de trafic de droguri în SUA.”
In ce priveste UE, am gasit ca ar fi acuzat de incalcarea drepturilor opozitiei.
Sosoaca, contrar UE, s-a dus la investirea presedintelui Maduro. Asta am inteles din stiri dar simpatice mi s-au parut comentariile unor tipi care spun bravo Diana! Pare ceva de genul, asa de-al dreaku!
Aceasta atitudine de fronda, pe el, pe mama lui, de-al dreaku!
Chiar asa, 2 milioane 300 de mii?
Ne vom maturiza?
TOȚI cei care l-au votat pe acest sasalau-prostălău-TRĂDĂTOR-UZURPATOR cu CAMARILA lui au datoria să-l detroneze cu orice preț : ei poartă vină autodistrugerii țării și a uzurpării actuale a funcției de președinte !!! Docilitatea , masochismul și ignoranța acestui popor tânguitor ne-a adus în situația actuală !!! De la elaborarea ERATEI in 2012 trebuiau trecuți prin foc și sabie acești nelegiuiți !!! Și atunci acești nelegiuiți au prins curaj jefuind și mai mult ! POPORUL ESTE VINOVAT PRIN DOCILITATE !!! Degeaba ies in strada chiar și 100.000 de demonstranți dacă milioane stau la tembelizor sau in genunchi la icoana care ” plânge ” !!! Eminescu a subliniat concis : ” De ce uitați că-n VOI este și număr și …PUTERE !!!??? ” Totul se poate schimba doar prin ACȚIUNE și nu tânguiala și docilitate !!! Atât Vlad Țepeș cât și Ștefan cel Mare au avut zeci de mii de oșteni alaturi de ei , altfel nu mai auzea nimeni de ei ! VENITI LA DEMONSTRAȚII FĂRĂ NUMĂR IN TOATĂ ȚARA !!! Rezistența la opresiune este un drept al cetățeanului împotriva oricărei tiranii !!!
@gmbplay:Se vede că ești prost informat pe partea cu istoria. N-ai auzit despre întâlnirea din octombrie 1944 dintre Churchill și Stalin. Atunci s-a hotărât împărțirea sferelor de influență cu privire la țările din est. România, 90 la sută – URSS, 10 la sută – Occidentul. Cu trupele sovietice în țară, firește că a urmat spolierea României. Și încă ceva, cei doi bețivi și-au pus semnătura după îngurgitarea de cantități uriașe de băutură. De altfel, Churchill nu era în largul lui dacă n-avea lângă pernă permanent sticla de whisky.
Schizofrenicul putinist Calin Georgescu nu se alasa pana nu intra in puscarie!De ce nu este urmărit penal pentru știri false. Poate fi afectată siguranța României !
Mai ocupați-vă și de trei impostori de ultimp oră – David, Pricopie și Funeriu. Ne pierdem vremea cu totți, dar când sărăcia de minte și tupeul sunt merit ne dăm seama unde suntem
Pentru mine nu e o noutate ce se spune mai sus și am spus-o cu ani în urmă .
Toate statele din lume au așa zisul „Stat paralel” și noi nu avem cum sa face excepție de la regula .
Nici o persoană nu ajunge președinte fara acordul serviciilor.
Și am mai spus că la noi politicienii au trădat țară și poporul român că sa fie protejați.
Aveau nevoie de protecție pentru că sunt profund corupți.
Pe americani i-am așteptat să vina și să ne salveze și asta fac, asta e modul lor de a ne salva nu altul .
Tot ce se întâmplă nu-i o noutate se întâmplă de când lumea ,din epoca de piatra.
Calin Georgescu e „produsul”unei erori PNL+Johanniss ,așa a ajuns el sa fie „salvatorul”naționalist apărut pe un cal alb,un fel de mesia care le v-a rezolva pe toate .
Le v-a încurcă pe toate!
Admiratorilor lui Tramp le spun sa se calmeze ,Tramp v-a face exact ce-i vor spune serviciile ,Statul paralel, pentru că din când în când ,Statul paralel trebuie să facă în așa fel încât să creeze iluzia schimbării și asta o sa facă prin Tramp.
Pentru mine nu e o noutate ce se spune mai sus și am spus-o cu ani în urmă .
Toate statele din lume au așa zisul „Stat paralel” și noi nu avem cum sa face excepție de la regula .
Nici o persoană nu ajunge președinte fara acordul serviciilor.
Și am mai spus că la noi politicienii au trădat țară și poporul român că sa fie protejați.
Aveau nevoie de protecție pentru că sunt profund corupți.
Pe americani i-am așteptat să vina și să ne salveze și asta fac, asta e modul lor de a ne salva nu altul .
Tot ce se întâmplă nu-i o noutate se întâmplă de când lumea ,din epoca de piatra.
Calin Georgescu e „produsul”unei erori PNL+Johanniss ,așa a ajuns el sa fie „salvatorul”naționalist apărut pe un cal alb,un fel de mesia care le v-a rezolva pe toate .
Le v-a încurcă pe toate!
Admiratorilor lui Tramp le spun sa se calmeze ,Tramp v-a face exact ce-i vor spune serviciile ,Statul paralel, pentru că din când în când ,Statul paralel trebuie să facă în așa fel încât să creeze iluzia schimbării și asta o sa facă prin Tramp.
Ce trebuie sa priceapa acum cei spalati pe creiere de ONG-urile lui SOROS ( chiar si A3, DIGI 24, ROMANIA TV, B1 au devenit oengeuri sorosiste) este ca Romania are nevoie in aceste vremuri in mare schimbare de un presedinte patriot si nepervertit care sa aiba viziune internationala.Dintre cei vehiculati doar CALIN GEORGESCU indeplineste cu brio aceste conditii. Va fi peste „vremi” vorba marelui cronicar Miron Costin.
In etapa actuala ‘serviciile’ au doua obiective: sa se mentina la putere pe ei insisi si sa mentina la putere organizatia care ii plateste. Orice lege poate fi incalcata pentru atingerea acestor obiective.
Stirea cu Breton s-a dovedit un fake la care a pus botul si Musca lui Trump
Vorba aia ‘Ș-altă dată o s-o facem și mai lată / Câte-un pic pic pic’
Daca ar fi treji în conștiința nu v.ar vota ,ar spulberă toți dușmanii și și ar alege conducătorii.
Mulțumiți le marilor personalități și minți luminate n.eo.com.un.iste no.mencl.atur.iste și fi.i.lor lor care nu vor sa plece nici in numele,, Democrației ,,pentru care v.au u.ci s și b.at.joc.or it și care va c.oma.nda din 89 incoace….santeti DEFAPT pe o pla.ntație de s.cla .vi
Coalitzia b0vinelor pro-Europene o sa faca praf nu numai portelanurile darama magazinu
Lui Postache Negruzzi 22:24..
Minți tu postachele…ce a spus Breton a auzit toată lumea…
Ziceți de CTP ca a îmbătrânit urat, ca e asa și pe dincolo (apropo, nu am citit niciodată o critica de la CTP, fata de dv.) Dar, nu ma îndoiesc ca vrea ca tara asta sa fie libera, europeana, nu mai mult rasariteana. Chiar va simțiți comod susținându l pe cg? Chiar credeți ca va rezolva situația României? Ii acuzați pe mulți de securism. Cine se afla în spatele lui cg? Se zice ca foști securiști, foști generali și alți foști îmbătrâniți în rele.
Cum sa rezistam mani..(cuvant in DEX)?
„Un fost comisar european sugerează că alegerile din Germania ar putea fi anulate dacă legile sunt eludate și duc la interferențe.
Elon Musk, cel mai influent din lume pe X și un potențial membru al viitoarei administrații americane – susține în mod deschis partidul de extremă dreapta AfD. Nu este aceasta chiar definiția interferenței străine?”, s-a întrebat Breton.
Fostul comisar european le-a cerut oficialilor Uniunii Europene să pună capăt “standardelor duble” și să pună în aplicare Actul privind Serviciile Digitale în Europa.
Musk i-a răspuns lui Breton cu un mesaj sarcastic. “Frate, „interferența străină” americană este singurul motiv pentru care acum nu vorbești germană sau rusă“”
Si tu ai dreptate, si tu ai dreptate dar ce au facut PNL si PSD putea fi reparat numai de CCR. Totusi, cele doua istete ale politicii, ar trebui sa scoata banii pe care i-au cheltuit fraudulos in influentarea alegerilor. Am vazut aseara, pe tv, 20′ de clipuri tik tok, pro cg. Muzica, antren, tinerete… Bine facute. Meritau banii.
Hai sa fim corecți ,nu a făcut PNL,PSD a făcut PNL+ Johanniss
„cam asta”e treabă și a ieșit un
un „suveranist”dintr-un incest.
„Despre asta vorbim”!
Hai sa fim corecți ,nu a făcut PNL,PSD a făcut PNL+ Johanniss
„cam asta”e treabă și a ieșit un
un „suveranist”dintr-un incest.
„Despre asta vorbim”!
Citind comentariile poți trage o singură concluzie: proști, dar mulți.
@ Ce de lume educată ce-a-nvățat să strige-n stradă ?
„Conducerea politica a Romaniei este mai ostila decat in 1989 – poporului roman .”
Numai minciuni torni pe aici. 8(opt) din 9 (noua) romani n-au votat cu legi.onarul tau !
Mi-e tot mai greu să tolerez indivizii care văd o creangă și, pe baza ei, emit sentințe definitive despre pădure.
Indivizii care refuză isteric să privească imaginile de ansamblu, pretinzând că detaliile sunt suficiente pentru o opinie serioasă.
În sfârșit, indivizii pentru care meschine interese personale – și alea de moment – sau, mai penibil, simpatii și antipatii umorale, sunt mai importante decât soarta națiunii lor sau chiar a umanității.
ca exista reincarnare, asta ar insemna ca doar cu trupul sunt in Romania ca dupa pot sa ma reincarnez in alta tara…
avand mostrozitatea/crimele de care se folosesc occidentali sper ca Dumnezeu sa ma fereasca sa ma nasc intr-o asemenea lume…vreau sa traiesc in sanul unui popor care n-a ucis pt bogatie, care a respectat alte popoare si in general Omul drept creatia Cerului si nu a lui Soros si sleahta lui de pradatori…pe ei sper ca Dumnezeu va gasi un loc la marginea Universului…
„Mi-e tot mai greu să tolerez indivizii care văd o creangă și, pe baza ei, emit sentințe definitive despre pădure.”
Romanii nu tolereaza legionarii vreme de peste 80 de ani, decand i-au vanat pe toate vaile muntilor Fagaras. Nu s-a schimbat ceva de atunci, degeaba s-au ascuns in militie si s-au facut ceausisti-mistici, vezi cati se strang pe la troite.
Calin Georgescu la puscarie.A mintit ca a chetuit 0 lei in campanie si a mintit in legatura cu Baza de la Kogalniceanu.A prostit milioane de oameni,care oricum erau dusi cu pluta si inainte.
@Concluzie-este o infatuare sa faci pe altii prosti.
Ar fi bine sa-ti iei alt nick pt. a nu-l copia pe cel original, autentic valoros Judge Napolitano.
Scrii prostii.
@dens – pe tine nu Georgescu te deranjeaza, ci faptul ca-ti pierzi niste amarâte de avantaje pe care numai un parvenit le-a putut acumula pana acum.
Or, poate ca atat te duce capul…
Și dacă mâine 5 milioane de români vor să fie în relații de prietenie cu Rusia ? Care e problema ????? Ce este ilegal in asta ????
Sa nu stie Nea Cornel de filiatia „draganista” a lui Georgescu? Iosif Constantin Dragan, unul din ideologii si finantatorii Garzii de Fier, ca si furnizorul de petrol romanesc Italiei fas ciste musoliniene pentru participarea in Europa si Africa la cel de-al doilea macel bolsevic mondial?
Daca-r fi dupa @gmbwplay-cuboi, un milion ca el ar fi facut că n-ar mai fi existat demult România.
Iosif Constantin Dragan a fost dislocat in Italia musoliniana de COM intern pentru a sustine ideologic statul fasc cist dar si practic
prin aranjarea cu concursul camaradului COM internist Antonescu a contractarii unor cantitati nelimitate de petrol pentru alimentarea masinii de razboi musoliniene, in acest fel fiind clonat multimilionar ROSU!!! Sub Ana Romanovici Pauker a fost preluat de Securitate
intr-o continuitate fireasca…Si dupa diversiunea cu „condamnarea” lu Romanovici/Pauker „ideologul legionar” si-a continuat lupta pt Cauza, ba chiar mult mai intens dupa legendarea lui Ceausescu in fruntea Romaniei…Sub gorbaciovistul Ilici colaborarea s-a extins din nou pana la expierea ca nonagenar…
„dacă mâine 5 milioane de români vor să fie în relații de prietenie cu Rusia ?”
Asta te-a pus s-o scrii militianul tradator @vanatorul de troli ? Doar antonescu ion l-a pupincurit pe hitler care a dat Basarabia lui stalin !
@Charlica
Drăgan a făcut parte din legiune, ca să-l citez pe cineva care l-a cunoscut personal, ” a purtat și el cămașă verde” ca să pună mâna ieftin pe niște afaceri și clădiri ale evreilor, dar de aici până la a-l face ideologul Gărzii de Fier e o cale lungă. Drăgan s-a născut în 1917 iar Garda s-a înființat în 1930. La 13 ani e totuși destul de greu să fii ideologul mișcării, nu crezi?
@Flory Petre..”cine se afla in spatele cg .Se zice ca fosti securisti, fosti generali…” Pai d-ta confuzi „SE ZICE” cu certitudinea ? Incearca sa fi mai serios.
In toate cartile publicate de COM internistu I.C. Dragan acesta a militat pentru reconsiderarea, „patriotica”,a Garzii de Fier si cu mai multa asiduitate a infractorului contra umanitatii condamnat la moarte in 1946, „Conducatorul” Antonescu…Bine’inteles ratiunea fiind filiatia reala a lui Antonescu ca ILEGAL al Biroului Politic-PCUS, condamnarea acestuia fiind impusa atat de IMPIEDICAREA DEMASCARII,cat si de CONDAMNAREA Romaniei si a Casei REGALE care sa justifice UZUEPAREA Monarhiei si crearea STATULUI BOLSEVIC, dar si SPOLIEREA TARII de TOATE AVUTIILE, mobile si imobile!!!
C. G. a avut nevoie de 200 000 de semnaturi. Un grup de simpatizanti au strans pentru el acele semnaturi. A depus un dosar la BEC cu toate actele necesare. Candidatura i-a fost validata si de BEC si de CCR.
A fost turul I al alegerilor. CCR l-a validat. Imi amintesc ca problema a fost cu Lasconi si Orban. S-au renumarat voturile pe repede inainte si eu (nu stiu altii) am ramas cu impresia ca s-a acoperit ceva, ca au fost niste nereguli dupa care a aparut problema cu CSAT, cu actorii statali si nonstatali… L-am auzit pe Savu aseara spunand ca anumite documente nu au fost desecretizate. Asa ca ar trebui mers pe incredere ca ceva nu este in regula cu C. G. Dar, ne intoarcem, cum s-au facut verificarile la BEC si validarea la CCR?
Ramane doar ipoteza ca PNL-ul si-a pus cenusa in cap si a recunoscut ca a gresit. Dar, daca a gresit, unde sunt niste demisii de onoare?
Partidele politice beneficiare ale actualei stări de fapt din țară, de la care foarte probabil a pornit ideea anulării alegerilor în complicitate cu Johannis, merită să fie chemate în judecată și scoase în afara legii. Ar fi o greșeală de neimaginat să acceptăm ca acestea să mai primească alte sute de milioane de euro de la buget după cele pierdute deja și tot ele să organizeze alte alegeri în urma cărora tot ei să conducă țara.
Si ca ceata sa fie totala, Sosoaca ii striga lui Simion, de ce ai tradat Simioane? Sosoaca isi declara suspiciunea si in ce-l priveste pe C. G.
Pe de alta parte C. G. isi declara suspiciunea in ce-l priveste pe Simion… Pippidi spunea de Simion ca din totdeauna a avut el ideea cu Basarabia, ca a incercat sa intre intr-un partid dar nu a fost primit si, probabil, asa a aparut AUR…
Pentru claritate, Pippidi spunea ca Simion a incercat sa intre intr-un partid cu ideea lui cu Basarabia si nu a fost primit.
Poate, asa, un semn divin, Ciolacu a scos inainte de alegeri dovezile care-l disculpau de acuzatii mincinoase si nedrepte. Pana la urma, am impresia ca Simion este cel bun.
Crocodil Liu-le nesatul de pro vocari de 12 ani, ideologii Garzii au fost multi si pe cei mai importanti incepand cu NARODNICII Iorga si A.C.Cuza i-am nominalizat, ca si partidele extremiste anti semi mite pe care le-au fondat, in afara propagandei de la catedre!!!
Cand s-a inscris in Garda si a MILITAT practic si ideologic, la sfarsitul anilor 1920 si inceputul anilor 1930 vrei sa spui ca deja
era „afacerist” la 13 ani?
ACUM …
crezi in MISHTEUAX ?
(puteau fi predictiile lui stranii …”scoase dintr-o burta oarecare” ? 🙁 1/1000 )
@Mili 20:39, băi, băiețaș chiar așa grav bolnavi ești? Nu te simți bine, dacă nu trolezi? Spune, dacă te pot ajuta cu ceva, o rezervare la Bălăceanca…
După 35 de ani ,românii au realizat că au fost furați cu metode sofisticate. Acum au fost furati pe fata și le e frica de război! De aia au ieșit în stradă! Ce părere are Boc care a dat jos steagul României și l-a înălțat pe cel al Ucrainei?
La un semn prostimea s-a adunat.Daca asa arata suveranismul,vai mama ei de tara.
Pai p le.ava nu.i el.ita ,Democrația e numai pentru el.ita !!!!Ce au făcut ei românilor din 89 incoace e Democrat SI CONSTITUTIONAL dar faptul că 9 milioane de români au decis cu vot Democratic ,și au ales,nu mai e democratic și e Neconstitutional…..AHA🤔….bine mă atunci NU MAI VOTAM NICIUNUL SA VEDEM CE VA LEGITIMIZEAZA SA OCUPATI ACELE LOCURI SI CU CARE DREPT???
„„Am făcut-o în România!” Și chiar am făcut-o de oaie”
Poate crede cineva ca intre 19:07 si 22:11 nimeni nu a comentat la acest articol? Eu nu cred dupa ce stapanirea mi-a blocat comentariul amplu admis initial la moderare la 21:25…Sintetizasem si interpretasem toate comentariile anterioare in care prezentasem evolutia lui Iosif Constantin Dragan din adolescenta si maturitatea legionara pana ne-a parasit lasandu-ne printre mosteniri si pe Calin Georgesco care sa-i continuie Opera…
Da, lumea mai ia și pauză. A obosit de obsesiile tale cu legionarii din capul tău. Chiar, tu n-ai un loc de muncă? Sau îți câștigi arginții postând non-stop împotriva celor care critică mizerabilii CCR? Mai ia și tu o pauză, creierul tău e încins.
Sa intzelegem ca se cenzureaza sau nu se cenzureaza din cauza occidentului ori KGB-istul Putin, sau viceversa, na…
O zi buna.
Con
P.S. Procedeul acesta izoleaza Romania >, din care cauza totzi veneticii profita, shi apoi ne mai fac shi proshtii lor