Am intrat în Zodia Gemeni. Semnificaţii

Incepe Zodia Gemeni. Zodia Gemeni reprezintă a 3-a zodie pe cercul zodiacului clasic european cu începere din 21 mai, încheindu-se pe 21 iunie. Denumirea zodiei evocă două personaje celebre în mitologia antică, gemenii Castor şi Polux, copiii lui Zeus şi Leda, şi ale căror nume au fost date stelelor Alfa şi Beta din constelaţie, potrivit planetariubm.ro.

Zodiacul are o vechime de peste 5.000 de ani şi este recunoscut ca fiind primul sistem cunoscut de coordonate ale cerului.

Zodia Gemeni, asemenea zodiei Feicoară, este guvernată de prima planetă din sistemul solar, planeta Mercur, care în mitologie reprezintă mesagerul zeilor. Este o zodie masculină de aer, duală, predominant intelectuală. Exprimarea nativilor zodiei poate alterna între bunăvoinţă, farmec, nervozitate, sarcasm, zgârcenie.

Persoanele născute sub acest semn sunt entuziaste, ambiţioase şi nerăbdătoare. Sunt genul de oameni care fac mai multe lucruri în acelaşi timp. Foarte importantă pentru născuţii zodiei este comunicarea.

Gemenii pot fi originali, dorinţa lor este să facă totul în stil propriu, dovedindu-se uneori dificili pentru ceilalţi. Interesele lor sunt multiple şi diverse, pentru că aproape totul le atrage atenţia, chiar dacă numai pentru o scurtă perioadă. Sunt atât de curioşi, încât vor să ştie şi să experimenteze tot ce se poate într-o viaţă de om, potrivit site-ului www.eastrolog.ro.

Starea de spirit a Gemenilor este influenţată în mod fundamental de alimentaţie şi de aceea trebuie să-şi organizeze foarte bine mesele zilnice. Alimente benefice pentru aceşti nativi sunt: mierea, mazărea, fasolea cu bobul lat, morcovii, nucile, dar mai ales migdalele, alunele şi arahidele.

Bărbaţii născuţi sub semnul Gemenilor ştiu să asculte şi să dea sfaturi, pot rezolva situaţiile încurcate apelând uneori şi la şiretlicuri. Se remarcă prin agilitate mentală, capacitate de a învăţa rapid, având îndeletniciri în care scrisul primează. Uneori jovialitatea şi amabilitatea lor ascund un temperament dur şi egoist. Sunt atraşi de societate şi le place să fie înconjuraţi de mulţi oameni, în faţa cărora să strălucească. Fac totul pentru a inspira încredere, dar în general nu sunt statornici şi nici fideli.

Femeile sunt blânde, frumoase, inteligente şi ingenioase, cu talent pentru literatură. Ştiu să se pună în valoare prin conversaţie, dar şi prin vestimentaţie. Se descurcă de minune în orice context social. Pot juca perfect rolul femeii fatale, trecând fulgerător de la rolul femeii ascultătoare şi pline de adoraţie, la cel de intelectuală sofisticată. Nu este o gospodină înnăscută, dar este ataşată căminului. Îşi aranjează foarte bine casa şi face faţă cu succes obligaţiilor sale familiale, fără a-şi neglija profesia, potrivit www.venus.org.ro.

Copilul din zodia Gemeni este plin de energie, foarte curios şi are, în general, o dispoziţie amabilă şi binevoitoare, prezenţa lui fiind agreabilă. Se adaptează cu uşurinţă în relaţiile cu adulţii şi situaţiilor a căror parte sunt. Memoria lui este excelentă, motiv pentru care ceea ce a însuşit nu va pierde niciodată. Având o minte ageră, are nevoie în mod constant de stimulare. Are talente în aproape toate domeniile şi, ca urmare, învăţarea unei meserii nu va fi niciodată o problemă de aptitudini, ci una de alegere, cum menţionează www.copilul.ro.

Compatibilitate cu alte zodii
Excelentă (100%) – Gemeni, Balanţă, Vărsător
Bună (80%) – Leu, Berbec
Riscantă (60%) – Fecioară, Peşti, Săgetător
Dificilă (20%) – Capricorn, Scorpion
Nerecomandabil (10%) – Rac, Taur

Personalităţi de pe mapamond născute în zodia Gemeni: Betty Garrett, Lena Nyman, Andrew Jordan, Patti LaBelle, Ray Stevenson, Warren Frost, Anne Heche, Lenny Kravitz, Elisabeth Harnois, Dashiell Hammett, Thomas Moore, Andy Hamilton, Alicia Minshew, Carl Wood, Adrian Paul, Benny Goodman, Jim Hutton, Tom Berenger, Robert Powell, Alan Charles Wilder, Melissa Sagemiller, Marvin Hamlisch, Werner Arber, Raymond Pearl, Charles Richard Drew, Torsten Nils Wiesel, David Bisbal, Richard Fleeshman, Marcos Siega, Andrew Walker, Paul Chapman, Ray Charles, Kiichiro Toyoda, Peter Dinklage, Anne Frank, Neil Oatley, Kathy Burke, Alberto Sordi, Diane Murphy, Kathleen Turner, Errol Flynn John McCook, Peter Paige.

Personalităţi din România născute în zodia Gemeni: Gabriel Liiceanu, Sorin Ilfoveanu, Fory Etterle, Anghel Rugină, Ion Caraion, Benone Sinulescu, Adrian Popescu, Călin Goia, Eugen Simion, Dumitru Lupu, Vintilă Corbul, Răzvan Raţ, Şerban Marinescu, Medeea Marinescu, Tudor Chirilă, Şerban Rădulescu-Zoner, Doina Cornea, Nicu Alifantis, Răsvan Popescu, Mircea Cărtărescu, Monica Anghel, Mugur Mihăescu, Aurelian Temişan, Valentin Uritescu, Andreea Bălan, Marina Procopie, Ileana Cotrubaş, Loredana Groza, Mariana Buruiană, Liviu Papadima, Klaus Werner Iohannis, Ştefan Agopian, Mariana Bojan, Andi Vasluianu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

2 Comentarii

  1. Mi-am cumpărat 400 de grame de Cascaval cu Cardul de reducere cu 2 lei si-mi ajunge 4 zile ! Am vândut niste sticle goale de plastic si cutii goale de Energizant in Valoare de 10 lei si mai am 10 lei si 20 de lei i-mi ajung de Pâine pentru doua Săptămâni ! Si daca ajungem in 1 iunie 2024 iesim din Criza ! Cu 40 de zile de Mâncare de la 1 mai 2024 ! A fost o luna foarte grea dar aproape a trecut luna ! Mai sunt 9 zile pana la 1 iunie 2024 ! Hai ca trece repede ! A fost cea mai grea luna din An ca a fost Pashtele la început de luna mai 2024 !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.