Când liberalii s-au înțeles cu socialiștii pe din dos, să ne ușureze de lovele, am nimerit în burta unei balene. În aventurile mele prin lumile politice din întreaga Galaxie Albastră. Ei, da! Apoi am dansat pe apă şi pe cărbuni aprinşi şi pe cioburile unui uriaş peşte-de-sticlă. Şi dansatorii de saraban m-au pus să număr clipele, paşii, sclipirile plăcii de gramofon în bătaia soarelui ultim al Universului, şi celulele lor care se certau cu celulele mele, mahalagioacele! Au căzut frânţi în preajma gramofonului. Le curgea sânge din urechi. Aveau nişte urechi clăpăuge, albăstrii, păroase. Abia mai suflau. Le tremura glasul. S-au dat bătuţi. M-am ridicat uşurel şi-am pus o placă. Îndurareeeeeee! I-am lăsat.
Mi-au desfăcut pieptul şi mi-au pus înăuntru un puşcoci de toată frumuseţea. Apoi braţele lor de sticlă s-au spart în mii de cioburi. S-au preschimbat în trunchiuri de palmieri. Din văzduh a coborât libelula născută din ţestoasă şi din ea s-a născut omu’ cu jobenu’. Bravo, soldăţoiule! Eşti pe bune. Du-te acum. M-am dus. Am nimerit într-o bifurcaţie. Am privit în sus şi n-am făcut un pas. Am privit în jos şi nu m-am mişcat. Am privit în urmă, nu mi-a venit să mă întorc. Am privit înainte şi n-am îndrăznit s-o pornesc.
Am privit la dreapta şi mi-am luat gândul. Pretutindeni erau lucruri înşelătoare care se metamorfozau datorită unor forţe exterioare nouă. Vântul. Apa. Focul. Am luat-o la stânga. O femeie-de-oţel m-a strigat din capătul bifurcaţiei. Mi-a întins mâna. Mi-a strâns degetele uşor. În juru’ ei aeru’ era rece, rece. M-a privit cu ochi reci.
Mi-a spus: Eu sunt nemurirea, vălurirea, Epoca Meduzei. Am crezut-o pe cuvânt. N-am oprit la capătul unei scări de lemn. De sus cădeau şuvoaie de apă. Vino, mi-a şoptit femeia-nemurire îmbărbătându-mă şi desluşindu-mi drumu’. Acolo sus te aşteaptă Absolutul. Aha, am zis eu ca un prostăvan. Închide ochii. Vei vedea cu ochii minţii. Am urcat cu băgare de seamă. Îmi tremurau genunchii. În gură aveam un gust sălciu.
Urechile îmi vâjâiau. Prin văzduh sfârâiau sfere multicolore. Aha, mi-am zis, începutu’ universului, în sfere se zăreau oraşe, fiinţe, râuri, palmieri, o ţestoasă, un urs polar. L-am zărit şi pe papagalu’ Dominic. Papagalu’ ăsta ştia toate numele fiinţelor din univers. La circ l-am văzut, pe Ascabia, sau în Marsila Mole, sau în Varșovia. Cum am ajuns în buza Absolutului, femeia-nemurire şi-a scos pumnalul din teacă. Mi l-a întins. Omoară-mă chiar acum. Nu! Omoară-mă dacă vrei să trăieşti. Apoi o să-ţi înmoi palmele în sângele meu.
Te ungi pe făţălie. Or să-ţi crească nişte aripi de oţel. O să te azvârli în Absolut. E un turbion acolo. Dacă treci de el vei simţi ecoul Marelui Joc. M-am trezit pe Calea Victoriei. Omul legii, comisarul Mallory, șiroind de apă, mi-a băgat reflectorul în nas. A ţipat la mine. Te ţii de şotii? Tulburi liniştea publică? Vrei să-ţi mut fălcile din loc? Zi, mă, ai ascultat? Zi, mă, ai vorbit? Eşti şmecher, mă?! Faci pe magicianu, cu mine, mă?! Bobolina m-a salvat! M-a luat cu ea în zbor peste Piața Victoriei, a rămas comisarul Mallory cu buza umflată.
Mi-am uns făţălia cu sângele femeii-nemurire. M-a străbătut un curent electric din creştet şi până-n tălpi. M-am trezit aruncat la pământ. Universu’ întreg s-a prăbuşit peste mine. Mi-au crescut aripi de oţel. Încet, încet. Eram aşa de nasol! Am încercat aripioarele, dragele de ele. Fâl. Fâl. Fâl. M-am rotit pe deasupra Absolutului. Erau nişte inele rotitoare, roşii, galbene, verzi, albastre. O mulţime de voci lărmuitoare se buluceau pe inelele alea. Am coborât printre ele. Pe o stâncă stăteau nişte bătrâni stafidiţi. Tot numărau, 1,2,3,4,5…1,2,3,4,5.
Şi se opreau şi aruncau nişte pietricele prin văzduh. Nu erau pietricele, erau cioburi de sticlă, nu era comoara lui Bibescu, erau pur și simplu cioburi de sticlă. Bătrânii înfulecau scrumbii afumate şi se credeau nemuritori. Le-am făcut din mână. Nu s-au sinchisit de mine. Nu mă vedeau. Stăteau acolo-n Absolut şi nu le păsa de nimeni. Altundeva am dat peste un boxer. Mi-a zis să ne luăm la întrecere. Mi-a tras un pumn în nas şi m-a îmbărbătat. Mi-a strigat. Acum am găsit într-adevăr ceea ce căutam! Şi iată turbionul!
Titanic, Jobo, alcoolicul, şapte oameni cu joben, Limbo, Ib Hassan, Haralambie de la arsenal, cometa, Mandhala şi aşa mai departe. Era aşa ca un rântaş politic puturos și paradit. Liberal și socialist. Asta e.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.