Amânarea dosarului UNESCO-Roșia Montană, caz de siguranță națională

Ministrul Culturii, George Ivaşcu, spune că amânarea includerii Peisajului Cultural Minier de la Roşia Montană în lista Patrimoniului Mondial este o prioritate de securitate naţională şi…

Amânarea dosarului UNESCO-Roșia Montană, caz de siguranță națională

Ministrul Culturii, George Ivaşcu, spune că amânarea includerii Peisajului Cultural Minier de la Roşia Montană în lista Patrimoniului Mondial este o prioritate de securitate naţională şi…

Ministrul Culturii, George Ivaşcu, spune că amânarea includerii Peisajului Cultural Minier de la Roşia Montană în lista Patrimoniului Mondial este o prioritate de securitate naţională şi ţine de protejarea intereselor financiare ale statului român, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul MCIN.

Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale (MCIN) a anunţat, joi, că instituţia pe care o conduce George Ivaşcu rămâne responsabilă „în problematica de securitate naţională cu privire la Roşia Montană şi propune soluţia raţională: amânarea cererii de includere a Peisajului Cultural Minier de la Roşia Montană în lista Patrimoniului Mondial Unesco, până la finalizarea procesului de la Curtea de Arbitraj de la Washington”.

Potrivit ministrului, „România poate pierde suma de 4,37 miliarde de dolari, Guvernul României a solicitat amânarea analizării dosarului depus la UNESCO până la soluţionarea litigiului de la Curtea de Arbitraj de la Washington, în vederea protejării patrimoniului naţional şi a intereselor financiare ale statului român. Nu suntem dispuşi să plătim din buzunarul cetăţeanului cele 4 miliarde de dolari care se pot pierde în urma litigiului mai sus menţionat”.

Oficialul insistă că „Guvernul României nu solicită retragerea dosarului ci amânarea acestuia până la soluţionarea litigiului în dosarul de arbitraj nr. ARB/ 15/ 31 – Roşia Montană, pentru care în data de 22 februarie 2018, casa de avocatură care reprezintă statul român a depus apărarea la Curtea de Arbitraj de la Washington. Acest subiect trebuie scos din paradigma propagandistică şi tratat de către toţi decidenţii statului român ca pe o prioritate de securitate naţională”, potrivit mediafax.ro.

Ce a apărut în textul publicat pe site-ul Ministerului Culturii 

Textul publicat pe site-ul Ministerului Culturii arată că amânarea includerii Peisajului Cultural Minier de la Roşia Montană în lista Patrimoniului Mondial ar ţine astfel de protejarea intereselor financiare ale statului român.

Includerea Peisajului Cultural Minier de la Roşia Montană în lista Patrimoniului Mondial UNESCO se află pe ordinea de zi a celei de-a 42-a şedinţe a Comitetului Patrimoniului Mondial, ce are loc la Manama, în Bahrain, în perioada 24 iunie – 4 iulie, urmând ca o decizie să fie transmisă ulterior ţării noastre.

„România este reprezentată de secretarul de stat responsabil din cadrul Ministerului Culturii, acesta având mandatul de a prezenta poziţia de amânare a includerii Peisajului Cultural Minier de la Roşia Montană în lista Patrimoniului Mondial până la finalizarea procesului de la Washington”, se arată în acelaşi text.

Subiectul Roşia Montană a fost inclus pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) de miercuri, la solicitarea premierului Viorica Dăncilă. După şedinţa CSAT, Administraţia Prezidenţială a anunţat că problema Roşia Montană va gestionată în continuare de Guvernul României.

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

  1. PeSeDistii dau dovada de o ticalosie fara margini. Pesedistii sustin si citez din Ivascu:”Nu suntem dispuşi să plătim din buzunarul cetăţeanului cele 4 miliarde de dolari care se pot pierde în urma litigiului mai sus menţionat”. Intelegem ca Ivascu si PSD nu s-au asigurat ca Romania este reprezentata de avocati competenti din moment ce vom pierde si ca vor da aurul Romaniei daca se pierde litigiul, pentru ca nu-i asa ce nu au praduit popoarele migratoare, romanii, austro-ungarii, nemtii si rusii trebuie sa praduiasca pesedistii!

  2. Si in tot acest timp ce pashtele ma-sii freaca DNA? De ce nu ancheteaza felul in care au decurs lucrurile in tot traficul de influenta facut RMGC si spagile date in aces caz? Orice ancheta a DNA ar anula procesul de la curtea de arbitraj. DNA umbla dupa caltabosi, branza si excursii in timp ce Romania risca miliarde daune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.