Ambasadorul SUA: „Ajutăm Republica Moldova să facă față”

Democraţia, prosperitatea şi securitatea rămân la baza parteneriatului dintre SUA şi Republica Moldova, a declarat miercuri Statelor Unite la Chişinău, Kent Logsdon, care a subliniat că Washingtonul ajută Chişinăul să facă faţă încercărilor din partea ruşilor de a submina instituţiile democratice şi traiectoria europeană a republicii, relatează Radio Chişinău.

„Ajutăm, de asemenea, partenerii noştri moldoveni să facă faţă la încercările ruşilor de a submina instituţiile democratice din ţară şi traiectoria dumneavoastră europeană. Astfel, susţinem presa independentă, jurnaliştii profesionişti, de calitate, ca societatea să poată discerne evenimentele adevărate de propagandă. De asemenea, susţinem presa de limbă rusă, ca cetăţenii să se informeze din surse sigure şi să nu depindă de Moscova”, a subliniat ambasadorul SUA într-o întâlnire cu studenţii de la Universitatea de Stat din Moldova, în faţa cărora a evocat securitatea regională şi parcursul european al Republicii Moldova.

Parteneriatul pe care l-a creat în timp ambasada Statelor Unite în Republica Moldova cu Universitatea de Stat a devenit tot mai puternic şi mai prioritar în mai multe domenii, a subliniat el.

„Anul trecut, când am fost aici, am îndemnat să reţineţi trei cuvinte: democraţie, prosperitate, securitate. Aceste cuvinte rămân a fi fundaţia parteneriatului dintre SUA şi Republica Moldova. Sunteţi viitorii conducători ai Republicii Moldova, voi sunteţi generaţia care vine cu idei noi care vor ajuta la integrarea europeană a Moldovei”, a spus Kent Logsdon.

În discursul său, ambasadorul american a menţionat războiul din Ucraina şi impactul acestuia asupra Republicii Moldova. El a subliniat rolul presei independente în combaterea dezinformării, mai ales în contextul actual.

„Astăzi este important să susţinem Ucraina în războiul de agresiune declanşat de Rusia, deoarece astfel ne protejăm democraţia şi contribuim la pacea Europei întregi şi unite”, a spus Kent Logsdon, citat de Radio Chişinău.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

22 de Comentarii

  1. Nemernicilor, ajutati Republica Moldova ca s-o bagati in razboi cu rusii. Duceti-va voi pui de Satana si luptati direct cu rusii si nu mai apelati la intermediari. I-ati bagat in rahat pana-n gat pe urcacani si acum vreti sa-i fericiti si pe moldoveni.

  2. „Democraţia, prosperitatea şi securitatea rămân la baza parteneriatului dintre SUA şi …” Tradus cam așa USA îi învață „democrația și statul de drept”șî le asigură „securitatea”. În schimb ” partenerii” asigura prosperitatea câtorva multinaționale din USA cărora le pun la dispoziție resurse naturale, contracte cu dedicație etc

  3. E clar,-VOM LUPTA SI LA VOI PANA LA ULTIMUL MOLDORUS-.Moldorusii sunt mai destepti decat idiotii de fascisti ucrainieni.Aia sunt ucisi pe capete de rusi aparand averile Cargil,Monsanto si Blackrock.Cum as fi eu asa de imbecil sa imi risc viata prin Jamaica aparand averea corciturii de Trudeau in numele libertatii.

  4. Fiica familiei Obama și-a schimbat numele de familie după ce a aflat că Michelle Obama nu a născut.

    Malia a fost prima adoptată de cuplul de celebrități, dar și-a schimbat numele de familie din Obama în Anne.

    Fata a anunțat acest lucru la Festivalul de Film de la Sundance, unde a avut premiera primul ei scurtmetraj.

    Schimbarea numelui a provocat un val de zvonuri și speculații, însă Malia, în vârstă de 25 de ani, a refuzat să comenteze.

  5. Faceti si acolo DNA, cautati o „luluta”, puneti-o de niste „protocoale secrete”, transmiteti „liste cu dezirabilii”, ca deh … aveti experienta romaneasca! Daca in IRAK, SERBIA, AFGANISTAN ati ucis cu „bazuca”, in ROMANICA ati testat arma … „luluta”! Rezultatele sunt aceleasi! Singura diferenta este ca, cu arma „luluta”, au rezultat mai multe … „legume” decat „mierliti”! Ceea ce nu prea va convine! Voi ati fi preferat … „mucles” total! Sa nu mai ramana … „urme”!

  6. Principalul ajutor pe care marile puteri il pot da Moldovei si amaratelor alea de tari baltice este sa nu le mai instige sa faca declaratii agresive impotriva Rusiei. Toate aceste declaratii belicoase si insultatoare facute de aceste tari mici se aduna si Rusia nu uita iar la o adica cine ajuta Moldova?? Or sa le dea nato trei rachete , cinci obuze si cateva poze cu Ursula si Nuland.

  7. „Ajutăm, de asemenea, partenerii noştri moldoveni să facă faţă la încercările ruşilor de a submina instituţiile democratice din ţară şi traiectoria dumneavoastră europeană. Astfel, susţinem presa independentă, jurnaliştii profesionişti, de calitate, ca societatea să poată discerne evenimentele adevărate de propagandă. De asemenea, susţinem presa de limbă rusă, ca cetăţenii să se informeze din surse sigure şi să nu depindă de Moscova”, a subliniat ambasadorul SUA într-o întâlnire cu studenţii de la Universitatea de Stat din Moldova, în faţa cărora a evocat securitatea regională şi parcursul european al Republicii Moldova”.

    Câtă manipulare? „Evenimentele adevărate” sunt numai cele convenabile SUA, poporul moldovean nici nu contează.

  8. Care prosperitate? Ăia nu au după ce să bea apă după mandatul Maia. Cu așa prosperitate o să moară de inaniție și hârciogii.

  9. Deja mă simt bine, o s-o ajute pe kakaia grigorievna sandu, o s-o facă pe față ? E adevărat pentru noi e mai dureros ne-au făcut pe la ..spate ? Sigur , precum grecii suntem bucuroși și de sodoma și de gomora ! SLAVĂ PCII, făcătorilor de dosuri și fețe iluminate de soroș !

  10. @demonking: off topic si nu orea ce inseamna si presa libera si sustinerea ei.Acum niste ani citisem niste conspiratii cum ca „doamna” Michelle ar fi pe model ” doamna” Micron; sau „pertenera” lui M’Bappe, aka t r a n s.

  11. Hmmmm ….ambadadorul amurican din Moldova nu e de neam ales cum au fost toti cei din Absurdistan?

  12. Nu numai Ca in Pandementa a.ti ajutat la incalcarea DEMOCRATIEI SI A CONSTITUTIEI SI DREPTURILOR UMANE FUNDAMENTALE, ALE TARILOR ,,DEMOCRATICE,, DAR A.TI PERMIS UN EXPERIMENT SANITAR NEAUTORIZAT LA NIVEL MONDIAL SI AU MURIT MILIOANE DE OAMENI DATORAT PROTOCOLULUI ACCEPTAT DE VOI UNDE AM FIST SCLAVIZATI CU IDENTITATE DIGITALA FARA DE CARE NU AVEAM DREPTURI SA VA FIE RUSINE FALSILOR ,TRADATORILOR,IPOCRITILOR. CINE PLATESTE PENTRU TOATE DAUNELE SI MORTII ACEIA NEVINOVATI???

  13. sa speram ca rusia nu va face asa:in 1992 aprox.,boris eltsin a vrut sa deschida arhive secrete despre trecutul murdar al vestului in rusia.imediat au inceput sa sune telefoanele de la cuteva cancelarii vestice.daca ar deschide acum acele arhive,vestul iar,ar suna?apoi,ne miram cum tari nato care ar trebui sa si retraga fabricile din china,se lupta cu rusia care e tara crestin ortodoxa.ii deranjeaza cumva pe vestici religia crestin ortodoxa?il arde pe satana seful lor?acum intelegem de ce putin ii tinea la masa lui la distanta de 6m pe acesti paduchiosi,le a „estimat” valoarea” minuscula ca oameni.despre china,daca ar sta cuminte in granitele ei si n ar incerca sa distruga o tara suverana(nu s ar multumi cu atit,ar ocupa estul asiei asa ca atentie la monstrul conunist).taiwanul poate duce din timp arme pe teritoriul chinez.3gorges daca cade,chinezii fac baie,plus altele.exista drone submarine contra navelor chineze,rachete contra avioanelor,la o adica shanghaiul nu poate fi lovit,sau altele?ce mi faci tu mie iti pot face si eu tie.eu stiu ca china,taivanul=surori,se trag din imperiul chinez dar chinezii sint oameni cruzi,brutali,ati vazut mao,zeci de milioane de victime si…nimic!pe net scrie despre scandinavia ca se va rupe de continent,probabil fenomen cosmic sau altceva.ea va dispare,asa am inteles.tot vor ei razboi cu rusia,nu le convenea pacea de 200ani,s a trezit vikingismul din ei dar de data asta vor puerde.sorry pentru ei.sua?a spus o traducatorul blaicu ionescu la tv:au avut tot creditul din lume dar si au batut joc.se stie ce mizerii au facut in lume,cita suferinta au adus.oare la rosia montana chiar vor extrage gold ul?le ar face fata la guristi si scandalagii,la lozincari?eu as zice ca statul ro sa le pkateasca 6miliarde dolari,doar asa creste datoria nationala.haha.

  14. Subtil, e invitație clară la ocupație. Cine să ajute republica moldova daca majoritatea țărilor ajuta ukraina și au ajuns aproape pe butuci privind economia și stadiul vieții cetățenilor pe nivelul de trai?

  15. Îi pasă mult de tot Americii de Moldova…😆😆
    Să nu credeți că ar fi vorba aici doar despre interesele cinice ale Americii de a se apropia cu bazele ei militare de Rusia pe care plănuiește de multă vreme să o atace și să o jefuiască de resurse așa cum a făcut în atâtea țări de pe glob.

  16. Am vazut saracia din Germania de est, inainte de 89, prin comparatie cu vestul, saracia din Coreea de Nord prin comparatie cu sudul, saracia de acum din Basarabia prin comparatie cu Romania si tot nu ne dam seara ca regimurile totalitare de tip comunist introduse de URSS duc la dictatura insotita de faliment economic. Prin contrast, tarile vestice in care democratia predomina au cele mai ridicate niveluri de trai. Doar cei carora le zornaie kopeicile prin buzunare vad lucrurile altfel, desi nici ei nu cred in ce scriu….

  17. Dava ar fi corecta SUA ar trebui sa sprijine unirea cu Ro. Nu o va face niciodata pt ca din fiecare tara SUA face bani si profit. Nimic nu este gratis la americani si banul este cheia in toate.

  18. Prosperitate pe datorie, ăsta e sistemul american. Le-au tăiat aprovizionarea cu energie ieftină de la ruşi şi acum Moldova este tehnic în faliment. Le bagă pe gât asasinii economici în frunte cu dna Dragu iar statul de drept se întăreşte cu Danileț, ca procuror general.
    Asta e Moldova pe care bătrânul Soroş a făcut-o cadou fiului său, să se antreneze pentru viață. Deci e proprietatea lui şi face ce vrea cu țara asta.

  19. Dacă ăsteia zic că te ajută și iti șoptește la ureche despre democrație, fii atent.. Poti rămânea în izmene la marginea de drum chiar în ziua mare..
    În afara de români nimeni nu are dreptul moral să vb.ceva despre Moldova..

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.