Reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa au anunţat că, marţi dimineaţă, a avut loc un accident rutier între o ambulanţă şi un autoturism, la intersecţia din zona Gării Constanţa.
”Ambulanţa era în misiune şi se deplasa spre spital, având semnalele luminoase şi acustice pornite, pacientul fiind în stare critică”, au precizat reprezentanţii SAJ.
Asistenta a ajuns la spital
În urma impactului asistenta din ambulanţă a suferit un traumatism la picior şi a fost dusă la spital.
Şoferul autoturismului implicat în accident a refuzat să fie transportat la unitatea medicală.
De asemenea, pacientul din ambulanţă a fost preluat de un alt echipaj SAJ şi dus la spital pentru problema medicală pe care o avea, nefiind rănit în accident.