Americanii au o stare de sănătate mai proastă decât cea a populaţiei din alte ţări bogate, potrivit unui raport publicat miercuri de Institutul american de medicină şi preluat de AFP, scrie Agerpres.
Chiar şi americanii cei mai înstăriţi, care au o pregătire superioară, venituri ridicate, un stil de viaţă sănătos şi care beneficiază de asigurare medicală par să fie mai puţin sănătoşi decât semenii lor din alte state dezvoltate.
SUA se clasează pe ultimul loc sau la coada clasamentului la nouă criterii cheie pentru evaluarea stării de sănătate a unei naţiuni. Aceste criterii sunt: mortalitatea infantilă, greutatea la naştere, accidentele, omuciderile, adolescentele care rămân însărcinate, bolile cu transmitere sexuală, persoanele infectate cu HIV, decesele provocate de consumul de droguri, obezitatea, diabetul, bolile cardiovasculare şi pulmonare cronice şi procentul persoanelor care suferă de un handicap.
Toate acestea se petrec în condiţiile în care în SUA cheltuielile cu sănătatea pe cap de locuitor sunt cele mai ridicate.
Americanii stau însă mai bine la capitolul deceselor cauzate de cancer şi accidente vasculare cerebrale. De asemenea, ei au un nivel mai bun al colesterolului şi al tensiunii arteriale şi fumează mai puţin, iar după vârsta de 75 de ani speranţa lor de viaţă este mai ridicată.