Luni, la 09.30, aproape 600 de inspectori din cadrul Direcției Antifraudă din cadrul ANAF au demarat Operațiunea „Cristal”, în cadrul căreia complexurile engros din toată țara vor fi monitorizate și controlate (operativ și documentar) în fiecare zi până în ziua de Crăciun. La începutul anului viitor, operațiunea va fi reluată avându-se în vedere rapoartele de evaluare ale primei etape. „La sfârșitul acestei operațiuni, singurii care vor mai desfășura activități economice în engros-urile din întreaga țară vor fi doar contribuabilii onești. Iar cei care se gândesc că vor înființa alte firme prin interpuși care nu au cazier fiscal, pentru a obține codul de TVA, trebuie să înțeleagă că aceasta nu este o operațiune singulară, ci doar primul pas din strategia de combatere definitivă a evaziunii fiscale din engros-uri. Vom verifica aceste centre comerciale fără întrerupere, până când se va elibera bon fiscal și pentru un șurub”, a declarat Gelu Ștefan Diaconu, președintele ANAF.
În fiecare zi, atât în cadrul controalelor operative, cât și al verificărilor documentare și al întâlnirilor cu reprezentanții firmelor depistate cu nereguli în timpul controalelor, inspectorii antifraudă din toată țara vor verifica în detaliu activitatea economică și traficul de mărfuri din toate complexurile comerciale.Echipa de conducere a operațiunii va stabili atât zilele în care formațiunile mobile ale Direcției Antifraudă vor monitoriza 24 de ore din 24 intrările și ieșirile de marfă, cât și altgoritmul de schimbare a componenței echipelor de control.
În cadrul operațiunii sunt vizate 60 de engros-uri din orașele, iar astăzi inspectorii antifraudă au demarat simultan controalele în primele complexuri engros, respectiv în West Market (Oradea), Agrotransilvania Dezmir (Cluj), Romalion (Bacău), Pasărea Phoenix (Iași), Galgros (Galați), Tug (Brăila), Euro 2 (Timișoara), Piața de Gros (Timișoara), Marlorex ( Craiova ), Frigorifer ( Craiova ), Gama Center (Ploiești), Pavcom (Târgoviște), Expomarket Doraly (Afumați Ilfov), Smart Expo Flora (București), Brintex (Brașov)
Această operațiune se va desfășura concomitent cu acțiunea de supraveghere continuă a importurilor de bunuri având ca destinație aceste depozite engross, susţin cei de la Antifraudă. Totodată, achizițiile intracomunitare vor fi monitorizate cu o
structură nouă, specializată, a Direcției Antifraudă (structura Trafic Control) căreia îi vor fi alocate 200 de posturi în plus din cele 1.000 de posturi alocate suplimentar de guvern pentru ANAF.
Pe parcursul controalelor operative, inspectorii antifraudă vor beneficia de suportul Brigăzii de intervenție rapidă din cadrul Jandarmeriei Române.