Analiza CSG: Vladimir Putin, Ucraina şi ruleta rusească

Totul ţine de psihologia umană! De derapajele spre monstruozitate la care este predispusă o minte normală  atunci când cade pradă beţiei puterii.

Puterea excesivă corupe şi malformează. Acţionează ca un halucinogen deformând realitatea şi abolind simţul bunei măsurii. Naşte fantasme mai ceva ca LSD-ul sau ecstasy. Iluzia de supraom.  De stăpân discreţionar de destine. De împuternicit absolut, predestinat să câştige.

Asta se întâmplă în prezent cu Vladimir Putin. Nu ştiu dacă, pentru a-l caracteriza, cuvântul cel mai potrivit e “nebun”. Mai degrabă “scelerat”, nota conteledesaintgermain.ro pe 25 februarie la începutul invaziei ruse în Ucraina, într-un articol intitulat Vladimir Putin, Ucraina şi ruleta rusească.

Sunt un fan al literaturii ruse. Domină în ea o tipologie aparte. Tipologia omului care joacă totul la limită. Dragostea, cinstea, onoarea, ambiţia, umilinţa, spiritul de sacrificiu, laşitatea, răzbunarea, viciul. Toate se trăiesc la intensitate paroxistică.

Desigur, marii scriitori ruşi s-au inspirat din realităţile naţiei lor. Şi le-au descris ca atare.  Aşa sunt ruşii emblematici: ca-n Dostoievski, ca-n Tolstoi, ca-n Cehov, ca-n Gogol. Uşor de aprins şi pătimaşi până la autodistrugere dacă li se înşurubează în creier un demon al slavei de sine.

“Ruleta rusească” nu se numeşte întâmplător aşa. Caracterizează un anume tip de trufie dusă la extrem, de sfidare a fricii şi spiritului de conservare întru glorificarea credinţei în destin.

Vladimir Putin a decis să joace cu NATO, în Ucraina, ruleta rusească. I s-a părut această alegere demnă de măreţia unui ţar şi, mai presus de toate, deloc la îndemâna unui adversar dominat de slăbiciunea de a preţui viaţa.

Invadând Ucraina a riscat să apese primul pe trăgaci, neştiind dacă glonţul e pe ţeavă sau nu. A avut noroc. Glonţul nu era pe ţeavă. După care a întins arma  oponentului. Să-şi încerce şi el şansa. Totul sau nimic, asta i-a propus. Doar că acesta l-a refuzat.

Nu mai prelungesc metafora. S-a înţeles. De-a lungul istoriei liderii ruşi au demonstrat în repetate rânduri că nu dau doi bani pe viaţa semenilor lor. Când, în anul 2002, nişte terorişti ceceni au luat ostatici spectatorii dintr-o sală de teatru din Moscova, oamenii lui Putin (tot Putin era şi atunci la comandă) au refuzat orice discuţie cu aceştia preferând să-i lichideze pe terorişti cu ostatici cu tot, decât să negocieze. Au murit atunci 120 de ruşi nevinovaţi, compatrioţi de-ai lui Putin. Neimportant pentru el şi pentru prolifica Mama Rusia.

În conflictul actual din Ucraina s-a crezut iniţial că Putin blufează. Că nu poate fi atât de anacronic încât în secolul celor mai mari cuceriri tehnologice din istoria planetei el să pornească un război ca acum 80 de ani, cu mitraliere, tancuri, grenade şi paraşutişti. Deşi SUA tot anunţa un atac iminent al armatei ruse asupra Ucrainei, nimeni nu vroia să  creadă. Ca-n bancul cu girafa: aşa ceva nu există!

Dar cum girafe există, şi personaje nefaste există.

Văzând că nu primeşte concesiile pentru care montase cu nişte costuri gigantice toată această neverosimilă ameninţare, ce era să facă domnul Putin? Să se retragă, apărând risipitor şi nevolnic în faţa propriului său popor, sau să strivească, dintr-o comandă scurtă ca o apăsare pe trăgaci, mii de vieţi şi destine?

Să reamintim definiţia sceleratului.

Scelerat (conform DEX) – Persoană vinovată sau socotită capabilă de mari nelegiuiri și crime; om mârșav, ticălos, criminal.

După ce aţi văzut scenele din prima zi a atacului cum vi se pare definiţia? Potrivită sau nu personajului?

Este plin internetul de reproşuri aduse NATO în general şi SUA în special că s-au rezumat la sancţiuni economice fără să intervină militar să apere Ucraina.

Eu cred că  o intervenţie militară a NATO în Ucraina ar fi fost o greşeală. Întâi că şi-ar fi încălcat statutul de coaliţie defensivă, ceea ce ar fi reprezentat pretextul ideal pentru ruşi de a-şi justifica agresiunea, apoi că şi-ar fi asumat un mare risc şi anume ca Putin, în frenezia sa războinică, să prefere a activa armamentul nuclear din dotare decât să fie înfrânt şi umilit pe câmpul de luptă.

Am convenit că s-ar putea să fim în prezenţa unui scelerat. Care, cu dispreţul deja demonstrat pentru viaţa semenilor, să fie gata a apăsa butonul roşu dacă se simte încolţit şi fără speranţă.

Ce face cineva raţional într-o astfel de situaţie? Riscă, mizând pe o greşeală de diagnostic, nu doar viaţa sa ci şi viaţa planetei? Sau caută soluţii adaptate agitaţilor imprevizibili astfel încât aceştia să fie anihilaţi cu pagube colaterale cât mai reduse?

Deocamdată SUA, UE, NATO au anunţat sancţiuni economice. Completate cu desfăşurări suplimentare de forţe militare pe flancul estic al NATO, cel mai expus unei eventuale escaladări a actualei agresiuni ruseşti. Aceste măsuri mi se par, deocamdată, corespunzător alese şi gradate în ideea descurajării.

Foarte puţini inţeleg duritatea reală a sancţiunilor economice deja anunţate. În câteva luni Rusia riscă să se prăbuşească economic dacă generalii din jurul lui Putin nu opresc războiul şi nu se întorc la masa tratativelor.

Toată lumea a crezut că Putin va avea discernământul şi înţelepciunea de a nu declanşa un carnagiu aproape medieval în plin secol 21. Iată că nu le-a avut! Omu’ s-a enervat, i s-a bătut ochiul stâng şi a dat ordinul de luptă ca un kamikaze pe care nu-l mai interesează viitorul lui. În doar 24 de ore peste 100 de morţi, mii de răniţi, zeci de mii de familii refugiate în condiţii de extremă disperare… Operatiune de succes, cum o caracterizează propaganda de la Moscova.

Mulţi îşi închipuie că atunci când va realiza în ce dezastru economic o să-şi aducă propria ţară Putin va face pasul înapoi ca să salveze ce se va mai putea salva.

Eu nu cred asta. Ar fi o abatere de la tipologia descrisă la început.  După proba de cinism şi iresponsabilitate  pe care tocmai ne-a oferit-o invadând Ukraina, pronosticul meu este că, în sinea lui, Putin e în acest moment decis să meargă până la capăt cu orice risc. Chiar cu riscul de a muri. Dar nu oricum, ci cu toată planeta de gât. Stă în puterea lui. Asta îl consolează şi îi dă tăria de a se arăta implacabil.

Tocmai de aceea oponenţii lui trebuie să câştige timp. Să-l îngrădească cu sancţiuni economice dar să nu-l provoace militar.

Pronosticul meu este că Vladimir Putin va schimba rapid regimul de la Kiev, după care va înceta ostilităţile şi se va întoarce la Kremlin prezentat drept învingător. Ceea ce îl va decupla de la tensiunea de kamikaze care-l domină în prezent şi va reduce riscul unei decizii demente.

Apoi sancţiunile economice şi costurile exorbitante ale războiului din Ukraina îi vor împinge pe ruşi în stradă şi, poate nu imediat dar într-un timp rezonabil de scurt, încă un dictator va fi scos din scenă fără ca degetul său cu sigiliu cap de mort să apuce să apese funestul buton nuclear.