Analiză în presa străină: Kovesi, procuror stalinist, România – la nivelul unui „stat mafiot”

Damien Phillips, un analist privind relațiile internaționale, scrie într-un material pentru cotidianul The Telegraph că tentativele americane de a planifica eforturile…

De (I.R.)
Analiză în presa străină: Kovesi, procuror stalinist, România – la nivelul unui „stat mafiot”

Damien Phillips, un analist privind relațiile internaționale, scrie într-un material pentru cotidianul The Telegraph că tentativele americane de a planifica eforturile…

Damien Phillips, un analist privind relațiile internaționale, scrie într-un material pentru cotidianul The Telegraph că tentativele americane de a planifica eforturile anticorupție din Europa de Est au eșuat răsunător în România. Analistul susține că procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a „subminat în mod fatal statul de drept”.

„Copilul de pe poster ales de (SUA, n.red.) pentru a gestiona problema corupției în această țară, Laura Kovesi, este acum implicată aproape zilnic în scandaluri, iar alianța ei necurată cu serviciile secrete corupte din România, care recunosc că privesc justiția ca pe un «câmp tactic de intervenție», a subminat în mod fatal statul de drept”, susține analistul, citat de agenția Mediafax.

„Ori de câte ori se încearcă înlăturarea din funcție a lui Kovesi, SUA intervine în susținerea procurorului stalinist aflat sub asediu”, spune Damien Phillips în materialul intitulat „Marea Britanie după Brexit trebuie să îndrăznească să fie diferită și să-și găsească din nou vocea”.

Analistul mai afirmă că SUA și UE „au implementat politici de securitate în Europa Centrala și de Est care pot cu ușurință să cadă pradă unor consecințe nedorite, să creeze un «efect de recul», și pe termen lung servesc intereselor Rusiei lui Putin. Tentativele SUA de a plănui în mod central eforturile anticorupție din Europa de Est, pentru ajuta la întărirea obiectivelor sale de apărare și securitate, se întorc acum împotriva lor într-un mod spectaculos în România”.

„Fără să dea dovadă de gândire critică, UE și-a pus toată greutatea în sprijinul planului american, în pofida relatărilor din mass-media care relevă înrăutățirea crizei pe prima pagină în România, zilnic, în ultimii patru ani. Între timp, România a coborât la nivelul unui «Stat Mafiot», cu procurori anticorupție corupți, ce închid disidenții și un serviciu de informații scăpat de sub control, acum mai puternic decât Parlamentul ales al țării”, mai spune analistul.

„Cererile de extrădare sunt frecvent lansate de țări corupte, cu judecători maleabili și folosite ca o unealtă de represiune, precum Rusia care-și vizează inamicii din Europa cu Interpol Red Notices, prin interpuși ca Bulgaria și România, care-și urmărește disidenții prin Mandatul European de Arestare”, mai susține Damien Phillips pentru The Telegraph.

„Conștientizarea faptului că acest lucru este parțial rezultatul intervenționismului stângaci al SUA și UE, și că Parlamentul României este în incapacitatea de înfrânge aceste agenții necinstite, a condus la o predictibilă ascensiune a naționalismului. Sentimentele anti-occidentale se intensifică pe măsură ce apar noi revelații și este clar că vecina Rusia profită enorm”, se mai arată în materialul The Telegraph.

Distribuie articolul pe:

42 comentarii

  1. @Lili: ai reușit să faci pasul ăla mic spre ridicol. La 32 de ani, în opinia ta, Kovesi era o eminență cenușie? De ce?
    Pentru că rezolvase „deja” două cazuri: furturi auto și furturi din buzunare. Extraordinar, ce cazuistică impresionantă!
    Penibil, penibil, penibil!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.