Realitatea a prezentat marți seară, la Realitatea Tv, în emisiunea Culisele Statului Paralel, un link Google Drive, în care a arătat cum au fost centralizate, minuțios, indicații, ținta fiind Călin Georgescu.
”… am intrat în posesia unor documente absolut halucinate și am să vă arăt adevărata față a doamnei Lasconi și a echipei sale. O să vedeți cine a avut de fapt troli, boți, cine a făcut fake-uri pe TikTok.
Ce făceau acești oameni din echipa Elenei Lasconi: scoteau bucăți din diverse declarații și le puneau niște concluzii cu totul diferite, scose din context prin editare.
Puteți face comparație între fișierele needitate si cele editate.
Sunt și mesaje generate cu Chat GPT, pentru ca apoi să inunde rețelele de socializare, chiar se spune „trebuie să intervenim asupra lor, să fie mai umane”, își dădeau seama că suna nenatural”, a spus jurnalista.
Contul pare folosit de o întreagă echipă, pe coloana “proprietar” fiind mai mulți utilizatori care pun materiale acolo, scrie sursa citată.
La scurt timp după publicarea acestui material de presă, folderul a fost șters.
Șeful de campanie al USR, Cristian Seidler, a reacționat, într-o scurtă declarație: „Nu avem boți și troli, nu știm al cui e drive-ul, nu am alte comentarii, sunt într-o altă activitate.”
Catalin Georgescu este linsat mediatic,in viata mea n-am vazut atata ura „democratica”,toti propagandistii,ongistii,politicienii actuali si fosti,formatorii de opinie,aproape toata presa scrisa si televizata,toti il linseaza mediatic pe Catalin Georgescu,pana si wiki s-a modificat mincinos de zece ori intr-o saptamana scriind minciuni la adresa lui,in mare sunt aceeasi mancatori de dulce turcesc din pandemie.Ba,baieti,de ce va este atata frica?Zici ca de 35 de ani au fost doar cu lapte si miere pe aici iar toti politicienii niste sfinti,ce acum apare iadul pe pamant?Omul a vorbit de pace,de razboiul care nubeste al nostru,de banii pe care-i dam pe armament,datoriile pe care le facem,ca sunt toti in pozitia ghiocel in fata Ue…e clar de ce atata ura?
Sa speram ca a fost copiat continutul
Toti meseriasii astia au fost instruiti in ongurile lui Sorosh. Aproape toti si-au gasit azilul in USR.
Mare deranj,dispare cașcavalul!
Acum avem posibilitatea de a vedea adevărata față a mafioților care au fost pînă acum la butoane.
‘Obiectivitate’: ‘clientul nostru stăpânul nostru’.
Buna dimineața. Lasconi a dormit tun. Tunul a dormit Lasconi. Cenzura a murit si este depusă la cimitirul Belu. Va fi incinerată ca o dovadă că nu a fost creată de către Dumnezeu și ca din cenușa ei să răsară o nouă pasăre Phnenix a cenzurii. afară plouă. plouă și-a sufletele murdare care fac din mizerie singurul lor scop. nimic nu e mai urat decât urâțenia fardată si democrația cuvântului călcata in picioare în timp ce se clamează dreptul la libera exprimare.
Ce nume de român are golanul ăla de la USR…seidler 😂😂😂…
Avea dreptate Eminescu și Caragiale…nu mai poate trai românul de atâția jidani…
…da, a fost sters chiar in timpul emisiunii insa totul a fost salvat iar organele abilitate ale statului vor fi sesizate chiar astazi…desigur, in urmatoarea perioada nimic nu se va intampla dar dupa cum incearca unii sa se salveze, de pe la servicii, din ianuarie incolo treburile se vor schimba!…
Autosesizarea institutiilor specializate :
SE DESCHIDE Dos ar Pen al ing software Claudiu LABUS – falsificare si man ip ul are elect orala .
e mare deranj în mafia politică, cum să vină un președinte care nu-i de-al lor nu-i cu ei . să-i suorevegheze la furat? Doamne ferește
Lasconi si echipa sa s-au acoperit cu ridicol:)) pana la gură.
Seidler,Strula zis si Drula,Barna si alti minoritari,baza USR,nici o legatura cu Romania
Mizerabila campania useristilor.atat stiu,atat pot.nici macar nu-si dau seama ca toata aceaste laturi varsate in capul lui CG ii aduc acestuia si mai multe voturi.
Copiii cer parintilor sa voteze responsabil pt ca au nevoie de o tara.
Ori, iresponsabilitatea de pana acum ne-au adus in situatia de a nu mai sti ce-i responsabil. Oricum daca un asemenea presedibte cu un partid in spate care iubeste LGBT-ul da legi favorabile pt. ei…………..poti gandi …ce se poate intampla pe termen lung.
Daca s-ar fi guvernat responsabil, romanul nici nu ar sti, sau nici nu ar fi ineresat sa stie cine conduce.
Fomeia de la tv, chiar are dovezi reale în acest caz. Felicitări pentru dezvăluire!
A văzut cineva măcar o dată un atac al domnului Călin Geoegescu la persoana doamnei Lasconi? Niciodată.
În schimb Lasconi îl atacă în mod degradant pe domnul C. Georgescu zilnic.
În plus, deși a fost invitată pentru a treia oară de către domnul C Georgescu la o dispută civilizată și televizată în direct, doamna Lasconi a refuzat pentru că nu stăpânește absolut deloc domeniile politic, economic și social. Citește doar ce-i pun alții în față. Mersi, nu-mi trebuie așa președintă la Cotroceni.
Idioțenia fascinează!
Si dumneata ai stapani. Iei interviuri pentru cei care iti trimit intrebarile prin mesaje. Esti lipita de ecranele telefonului si laptop-ului, nici macar nu asculti ce spun invitatii „de pe platou”. Ca pe platou precum potolul pe masa stapanilor tai sunt! Doar reciti intrebarile si discursurile care iti apar pe prompter, pentru ca raspunsurile le primesc direct stapanii: de pe platou. Precum trestia in vantul stapanirii esti! Mari „patrioti”. Vezi, ai grija, ca stapanii vor mult salamior pe platou. Disperati: „Pai si noua? Ce ne iese?” Asa ganditi toti, bai!
„Și uite așa ,DOAMNĂ ALEXANDRESCU, v-ați mai ”învârtit” de încă -minus-150.000 lei (dacă numai mulți) ..că: ADEVĂRUL STRICĂ MULTORA LA …ȘTIRI!!!
Vizibil este o incrîncenare puternică. Inseamnă că miza este mare.. Unii au șanse să stea la răcoare, la mulți ani,.. Sper că mai toții din ”stabiliment” cu sau fără dottorate,. Iar criza de bani va face ca mafiile să-și ia gîtu,.
Usr este un cancer de ong , antiromânesc ,cu interese în slujba străine ,clocăie de penali și lgbt
Explicatie: nu am in minte decat interviul-interogatoriu (ca si cel al lui Tuca si backboy Hartmann) luat Domnului Calin Georgescu. Pemine, personal, „schimbarile la fata” nu ma impresioneaza. Ce ai facut ieri (gateai cu Dragnea in bucatarie mielut, sa ne arati cat de „uman” este tatucul) si ce faci astazi (te-au „aplecat” stapanii, in functie de interesele lor).
Uniunea Secaturilor Retardate… asta inseamna usr si tot ce propun ei.
Din filmuletele date in acea emisiune, se confirmau prostiile debitate de Calin Georgescu. Ancutza cea stridenta i-a facut mai mult rau decat bine stipendiatorului ei, desi a facut o tona de clabuci la gura incercand sa-l reabiliteze……[Rumburak]
Doar ce a cuvântat la Marius Tucă și BVB a deschis ziua me minus! Apropo, mai este trustul Realitatea partener media la conferința care nu va avea loc???!!!
Doar ce a cuvântat la Marius Tucă și BVB a deschis ziua pe minus! Apropo, mai este trustul Realitatea partener media la conferința care nu va avea loc???!!!
Traim niste vremuri incredibile.
Adica un vicepresedinte de partid poate iesi pe toate posturile de televiziune si sa indemne electoratul sa-i voteze partidul in schimbul desfiintarii pensiilor speciale, fara ca nimeni sa nu-l traga la raspundere pentru inselaciune cu consecinte deoaebit de grave.
In timp ce un neica nimeni r46tzh care se exprima pe tiktok in favoarea unuia sau altuia din candidati, devine subiect de discutie in CSAT ul lui Johannis.
Război civil?
Dacă vezi cine o susține pe biata Lasconi te umflă râsul, dar și plânsul, dacă ești simpatizant de-al ei . 😉
Nu au fost de ajuns unele ca Clotilde, Chichirău, unii ca Fritz, și ceilalți , dar s-au mai adăugat acum niște paparude ca Ana Morondan, drogata, Maurice Munteanu, cel care nu doar judecă cu..spatele, dar și face dragoste cu el, „mari artiști” și influenceri,mai toți pe invers.
P.S.
Finaliștii alegerilor prezidențiale ar trebui obligați prin lege să-și susțină programul într-o confruntare directă în fața românilor , că altfel de ne trezim din nou în frunte ca păduchii cu niște nulități absolute ca johanus ! 😎
Personal cred ca are un rol cheie si major intr-un moment istoric al Romaniei intr-o lume atăt de dependenta de media.Pentru asta
și pentru ca este o romanca adevarat, patrioata ,o stimez foarte mult. Uitați-va ce fac alții in paralelsi cum arata.
Desigur au fost si vor mai fi derapaje ex de nențeles de ce s-a compromis cu seara acea dedicata lui PNL- Ciuca joi înainte de primul tur probabil un gest colegial față de Ana Pacuraru moderatoare Realitatea si membră PNL,sau intimitatea inutilă culinara cu Dragnea???
Dar meritul, curajul si valoarea ei spirituala depașesc defectele și asta conteaza , nimeni nu este perfect.Nici noi care criticam ce ne vine nu săntem ok.
tov anca alexandrescu…pupila sistemului dintotdeauna…o ia in gluma ca ea chiar daca a fost… n a fost de fapt…a castigat prin munca totul…numele n a contat niciodata sau incarcatura politica a psd pe care a purtat o si o poarta „atat de nerecunoscatoare” breaza foc…se da mare impartiala corecta si onesta…o intrebare pentru tov anca alexandrescu : CAND IL RIDICATI IN SLAVI PE ACEST GEORGESCU VA GANDITI O SINGURA CLIPA LA VIITORUL COPIILOR DVS INTR O TARA CONDUSA DE ACEST INS? …….PS stiu ca e nasol ca viitorul guvern sa taie subventiile acordate partidelor politice si deci si sursa grasa de finantare a mass media. si normal ca i picura lacrima cand se gandeste ca s ar putea sa nu mai vina cascavalul atat de usor lunar in cont. dar a aparut la turnanta acest ins (doar intamplator prieten cu tatal tov anca) care poate sa rezolve favorabil si aceasta problema si pentru trustul pentru care tov anca taie factura lunar…si de aia pupaturi la doua seri macar o data…
CEA CU TATULICI NU POT STERGE COTIDIENII PUTLERISTI…cea mai elocventa dovada a bolii psihice de care sufera jorjescu vost pupalatziinkur
… și zici că ești o doamnă? După ce scrii, mai degrabă golancă!
Românii nu va mai dau importanta au înțeles ce joc faceți,daca Georgescu nu pune lucrurile la punct,o sa.o facă românii in felul lor,răbdare e la limitat..a ti fost avertizați
Alexandreasca uită să-și informeze telespectatorii că Tiktok a anunțat că pe 29 Noiembrie (conform media) a eliminat mesajele lui Călin Georgescu.
Saraca femeie, tocmai taia patrunjelu sa-l puna in ciorba si intelegand ca patria este in pericol, a alergat in capot la televiziune, sa apere democratia…