Anchetă după ce doi tineri au fost pălmuiți în ambulanță

Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal a dispus începerea cercetărilor pentru purtare abuzivă, după apariția în spațiul public a unor imagini în care doi tineri ar fi agresați fizic și verbal de către un angajat al Serviciului Județean de Ambulanță Olt, a informat, luni, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Olt.

Totodată, se fac verificări și pentru a stabili veridicitatea unor acuzații la adresa unor polițiști, în condițiile în care cei doi tineri, care au fost sancționați cu amendă după ce ar fi adresat injurii unui vecin, au reclamat prin apel la 112 că ar fi fost agresați de către polițiști.

Incidentul a avut loc în seara zilei de 8 iunie, în comuna Stoicănești, unde polițiștii de la Secția Rurală Dăneasa au intervenit în urma unui apel la 112 ce semnala un conflict între un bărbat și doi tineri din localitate.

Potrivit IPJ Olt, ‘din primele verificări, a rezultat că cei doi tineri, în vârstă de 16 și 17 ani, se aflau sub influența băuturilor alcoolice și ar fi adresat injurii unor persoane din localitate’.

Tinerii au fost sancționați contravențional cu amendă de 100 de lei fiecare. Potrivit unor surse judiciare, adolescenții au fost conduși la sediul Poliției, unde ar fi fost amendați și apoi au plecat.

Ulterior, în jurul orei 21:40, tot prin apel 112 s-a reclamat că adolescenții ar fi fost agresați fizic de polițiști.

În acest context, IPJ Olt a precizat că au loc verificări pentru a stabili veridicitatea acuzațiilor, iar tinerii au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru evaluare medicală.

În privința imaginilor apărute online, ‘în care un angajat al serviciului de ambulanță este surprins adresând injurii și agresând fizic unul dintre tineri, a fost sesizat parchetul competent, care a dispus începerea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă’, a informat IPJ Olt.

Surse judiciare au precizat că, după ce au fost transportați la Slatina pentru evaluare medicală, tinerii ar fi fost internați pentru scurt timp la Secția de psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Slatina și apoi au fost luați acasă de o rudă.

‘IPJ Olt abordează cu maximă seriozitate orice sesizare privind presupuse abuzuri sau comportamente neconforme din partea personalului propriu sau al altor instituții partenere și reafirmă angajamentul pentru transparență, legalitate și respectarea drepturilor cetățenilor’, se arată în comunicatul citat.

Recomanda

7 Comentarii

  1. A fost o „plata” locala organizata de sateni pentru a lupta cu politaiul care le cam incurca micile nereguli. Se vede clar, tinerii au ajuns acasa, au spus parintilor si acestia au „contra atacat”

  2. Ha, ha! Di cân’ o câstigat Biluță (p’in nghijluace dicăt di iei știute) președinția, fanii trotinetiști ai ăstuia o luat-o razna ș-o ‘nceput a tulbura ordinia publică lovindu-să cap în cap ș-a profera măscării..,

  3. Inca o confirmare a ceea ce spun evolutionistii, cum ca „uneori, naura este mai tare decat educatia”: se pare ca tinerii au consumat alcool. De unde l-au procurat? Problema consumului de alcool este veche, cel putin de vreo 2000 de ani.

  4. vazusi cum au minimalizat urgenta unui batran : „cum e tataie? te simti mai bine?” si au scris raport in ambulanta vreo 7-8 minute ,ii durea in cot de raport mai tare decat de batranul cu urgenta …
    deci orice mai apare nu e de mirat!

  5. Cei de pe ambulanta probabil ca nu mai aveau anestezice … totusi se pare ca cei doi sint norocosi, cica la Ambulanta Caracal e un nou angajat care inainte lucra la abator …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.