Anchetă la Ansamblul Brâncuși: Bancă distrusă lângă Poarta Sărutului

Ansamblul Monumental ridicat la Târgu Jiu între anii 1937 și 1938 de către Constantin Brâncuşi (1876-1957) a fost inaugurat la 27 octombrie 1938 şi este singura creaţie de for public a marelui sculptor.

De L.V.
Anchetă la Ansamblul Brâncuși: Bancă distrusă lângă Poarta Sărutului

Ansamblul Monumental ridicat la Târgu Jiu între anii 1937 și 1938 de către Constantin Brâncuşi (1876-1957) a fost inaugurat la 27 octombrie 1938 şi este singura creaţie de for public a marelui sculptor.

Poliţia face verificări după ce s-a desprins o bucată dintr-una dintre băncile de piatră din Ansamblul Brâncuşi de la Târgu Jiu. Banca distrusă se află în apropiere de Poarta Sărutului.

Potrivit unor postări din mediul oblline, s-a desprins un colţ dintr-una dintre băncile de piatră din Ansamblul Brâncuşi de la Târgu Jiu.

”La data de 23 februarie 2026, în urma unor apariţii în mediul online, privind dislocarea unei bucăţi din banca de piatră, parte a Ansamblului Monumental «Calea Eroilor» din Târgu Jiu, obiectiv aflat în Patrimoniul UNESCO, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Gorj s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de distrugere.

ÎPoliția efectuează cercetări (…)fiind luate în considerare inclusiv condiţiile meteorologice nefavorabile”, arată Poliţia Gorj.

Fragmentele desprinse au fost recuperate de către reprezentanţii Centrului Constantin Brâncuşi”, în vederea recondiţionării, arată sursa citată.

În 2024, Ansamblul Monumental de la Târgu Jiu a intrat în lista UNESCO a Patrimoniului Mondial al Umanităţii.

Ansamblul Monumental  a fost ridicat la Târgu Jiu între anii 1937 și 1938 de către Constantin Brâncuşi (1876-1957).

Inaugurat la 27 octombrie 1938.este singura creaţie de for public a marelui sculptor.

Ansamblul se întinde pe o axă de la vest la est.

Traversează oraşul  pornind de la malul Jiului, din Parcul Central, și continuă cu Calea Eroilor, unde se găseşte Biserica Sfinţii Apostoli.

Culminează cu Coloana fără Sfârşit, din fontă alămită şi oţel, înălţată în mijlocul unui parc, pe un promontoriu.

În Parcul Central  se află lucrările din piatră 

  • Masa Tăcerii
  • Aleea Scaunelor
  • Poarta Sărutului

Ansamblul a fost comandat de Liga Naţională a Femeilor Gorjene, prezidată de Arethia Tătărescu, soţia prim-ministrului României, Gheorghe Tătărescu, şi donat oraşului.

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

  1. E stricată pe 16 februarie zic icei din Tg Jiu. Poate polițiști-s ardeleni; de ce atîta grabă? Așa a răspuns unul la divorțul băgat de nevastă; trecuseră două luni de la nuntă și nu s-a întîmplat nimic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.