Anchetă privind gestionarea pandemiei: Varianta britanică

Premierul britanic Rishi Sunak a apărat luni în faţa comisiei de anchetă modul în care a gestionat Marea Britanie pandemia de coronavirus, respingând alegaţiile în sensul că guvernul din care făcea parte, condus de Boris Johnson, a fost marcat de dispute interne şi incompetenţă, relatează Reuters şi AFP.

Sunak, relativ necunoscut când a devenit ministru al finanţelor înainte de debutul pandemiei, a fost chestionat în legătură cu programul său „Eat out to help out”, contestat de alţi martori audiaţi în cadrul anchetei şi în care sute de miliarde de lire au fost alocate supravieţuirii companiilor.

Acest program i-a încurajat pe britanici să iasă la localuri, în august 2020.

Unii oameni de ştiinţă s-au întrebat dacă această politică a lui Sunak a contribuit la un val de infectări, dar acesta a argumentat că nici oamenii de ştiinţă şi nici alţi miniştri nu au formulat niciun fel de obiecţii în timpul întâlnirilor care au avut loc înaintea lansării programului.

„Principala mea preocupare a fost să apăr milioane de locuri de muncă ale angajaţilor deosebit de vulnerabili din industria ospitalităţii”, a asigurat luni Sunak.

El a mai spus că vrea să le transmită „profunde regrete” celor care şi-au pierdut fiinţe dragi şi că participă la anchetă tocmai pentru a afla cum ar putea să procedeze guvernul pentru a gestiona mai bine o viitoare pandemie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

4 Comentarii

  1. Pentru acest individ, viață cetățenilor nu înseamnă nimic, ba mai mult, sfidează orice limita a bunului simt și a umanității creative.

  2. Sunak,ministru al finantelor si Boris Johnson,prim ministru in aceste functii la acea vreme,au procedat foarte bine relaxand restrictiile ce le-au fost impuse spre executare guvernantilor anterior,de catre tot felul de specialisti si de presa,care restrictii,cu inchiderea aproape totala a activitatilor,au provocat un dezastru Marii Britanii din care abia si-a revenit tzara deoarece,in primul rand,britanicii au ramas fara multa forta de munca venita in zeci de ani de afara ce a fost nevoita sa plece din tara lor si apoi s-a intors cu greu si in numar insuficient. Apoi relaxarea britanicilor in vara anului 2020 poate ca a dus la marirea numarului de infectari si decese,mai ales ca atunci nu era nici macar vaccin de niciun fel,dar a creat si posibilitatea imunizarii naturale a populatiei singura cauza ce a dus in mod real la disparitia pericolului mortal al Covidului,cu mult mai mult decat vaccinarea populatiei,asa cum s-a demonstrat clar si in Romania unde vaccinarea a fost la nivel foarte scazut,dar virusul a fost anihilat cu mult mai repede ca la altii.

  3. Perioadele de relaxare au avut rostul lor pentru ca altfel,fara activitate economica mureau si mai multi decat de pandemie daca se ajungea la foamete si la alte lipsuri mult mai mari.Cu vaccinari,sau fara vaccinari,cu efecte secundare,sau fara,totusi s-a procedat cat s-a putut de bine pentru ca altfel putea fi cu mult mai rau si bine ca Covidul nu a fost precum Ebola,asa cum se credea initial si era speriata si toata lumea responsabila politica si medicala atunci,si ca virusul totusi mortal,numit el Covid,a putu fi anihilat,in principal,de imunizarea naturala,dar si de vaccinurile care si-au adus si alea contributia,chiar daca au fost imperfecte.Dar in situatiile de urgenta ce mama dreacului poate fi perfect asa cum pretind perfectiune si emit tot felul de carcoteli tot felul de neica nimeni.Dar se stie de cand lumea ca dupa razboi multi viteji se arata ca sa numere foile de la placinta in loc sa zica mersi ca au scapat cu viata si nu au murit de pandemie,sau de foame,sau de alte lipsuri care puteau fi cu mult mai mari,asa ca in vreme de razboi adevarat.

  4. Dar marea sperietura de la inceputul pandemiei datorita dezastrul creat de infectarile rapide din Italia,plus decese zilnice din ce in ce mai multe, au dus si la greseli uriase cu inchideri masive de activitati,de circulatie si de izolare fortzata,dar prostia imensa a unor decidenti a pornit mai tarziu cand au aparut vaccinurile,cand ei au impartit lumea in vaccinati si nevaccinati discriminandu-i aiurea si inutil pe ultimii numai ca sa ii determine sa se vaccineze de-a valma si,crezand speriatii lumii,ca singura solutie este ERADICAREA VIRUSULUI,si astfel sa ii oblige pe oameni sa se vaccineze,cu toate ca nu era cazul ca sa se vaccineze si cei sub anumite varste.Astfel s-a trecut la tot felul de presiuni cretine asupra nevaccinatilor ca sa ii determine sa vina la vaccinare,cu obligatii pe categorii profesionale si de toate felurile, iar in unele state cu conduceri demente au decretat vaccinarea obligatorie a intregii populatii tendintza care se pare ca era programata a fi adoptata peste tot in lume.In afara de multimeea de bani ce au incasat-o cu toti ce au profitat si din treaba asta,asa se explica si motivatia,greesita si chiar cretina,vizavi de ce s-au produs de zeci de ori mai multe doze de vaccin decat s-au vaccinat in mod real fiind pregatite doze pentru absolut toata lumea si in enspe etape de bustere ulterioare.Si se explica si de ce au fost bagate ele anticipat pe gatul statelor.Si asta pentru ca „specialstii” nu au crezut,si poate nu cred nici azi,in colaborarea cu IMUNIZAREA NATURALA,care i-a dat-o omului Natura si Dumnezeu dupa caz si…merit.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.