Andrei Nechita s-a impus în Turul Ciclist al României

Românul Andrei Nechita (echipa naţională a României) a câştigat cea de-a 48-a ediţie a Turului ciclist al României, purtând tricoul galben de lider al clasamentului general încă din etapa a 2-a, de la Vaslui, şi până sâmbătă, la Bucureşti, unde şi-a păstrat primul loc, cu 15 secunde în faţa grecului Ioannis Tamuridis (Tableware) şi cu 2’42” mai bine decât italianul Angelo Ciccone (GS San Marco Concrete), informează Agerpres.

Ultima etapă, a 8-a în linie, a 9-a în total, Braşov-Cheia-Văleni de Munte-Ploieşti-Bucureşti (168,6 km), s-a încheiat cu victoria italianului Fabio Masotti (GSS), cronometrat în 3h21’13”, o medie orară excelentă, de peste 46 km/h. Pe locurile următoare la sosirea din apropierea Arcului de Triumf au venit ungurul Krisztian Lovassy (OHT) şi Tamuridis, în acelaşi timp, cu plutonul sosind, pe locul 9, purtătorul numărului 9, dar şi al tricoului galben, Andrei Nechita, primul român câştigător al Turului României după isprava dinamovistului Dan Anghelache, din 2007.

Andrei Nechita a trăit periculos această ultimă etapă, cu o desfăşurare extrem de agitată, în pofida cutumei conform căreia în cea din urmă zi se rulează „de voie”. La Săcele, la startul tehnic de la ora 10,30, ceaţa venea în valuri şi aşa a ţinut-o până la coborârea de la Măneciu, astfel că în prima fază o evadare a principalului adversar, grecul Ioannis Tamuridis, însoţit de nedespărţitul său colaborator în această ediţie, bulgarul Vladimir Koev, a trecut aproape neobservată.

De altfel, cei doi, despărţiţi de multe, dar uniţi, în ultimele 3 etape, mai ales, în interesul de a culege cât mai multe premii, au trecut în această ordine primii la căţărarea de categoria A de la Babarunca, la cea de categoria C, de la Măneciu, la sprinturile de la Cheia, Văleni de Munte şi Boldeşti-Scăeni, ameninţând tot timpul ierarhiile. Acţiunea, în parte, a şi reuşit, Vladimir Koev adjudecându-şi, pentru un singur punct, tricoul verde al căţărătorilor, profitând de lipsa de reacţie a germanului Christophe Springer, plecat în ultima etapă cu 11 puncte avans şi culcat pe o ureche. Ceea ce i-a adus pierderea unuia dintre preţioasele distincţii ale Turului. Nici Tamuridis nu a rămas cu mâna goală după această cavalcadă, preluând tricoul roşu, al sprinterilor, un alt obiectiv atins după această etapă, în dauna moldoveanului Victor Mironov, lider până în ultima zi.

La un moment dat, fugarii (dintre care a făcut parte mult timp şi ocupantul locului 3 în general, italianul Angelo Ciccone) au avut aproape 2 minute avans, dar la intrarea pe DN1 plutonul s-a pus pe fugă, iar lărgimea şoselei a ajutat schimbarea la trenă, astfel că la kilometrul 120 se face joncţiunea. Urmată, ca de obicei, de obişnuitele hârjoneli, la care îmbia şi vremea închisă, cu temperatură bună pentru pedalat, şoseaua largă şi apropierea de finalul unei curse de peste 1.300 km, cu mult munte, călduri sufocante şi coborâri bruşte de temperatură, o probă dificilă, trecută în cele din urmă de 46 de rutieri din cei 67 care au luat startul sâmbăta trecută, la Mamaia.

Clasamentul general individual
1. Andrei Nechita (România)
2. Ioannis Tamuridis (Grecia-Tableware)la 15 sec
3. Angelo Ciccone (Italia-GS San Marco Concrete)la 2’42”
4. Ghiorghi Ghiorghiev (Bulgaria-Tuşnad CT)la 5’28”
5. Henrich Berger (Germania-Mazicon Bucureşti)la 5’50”
6. Mark O’Brien (Australia-Tableware)la 6’09”
7. Krisztian Lovassy (Ungaria-Ora Hotels Carrera)la 7’26”
8. Daniel Petrov (Bulgaria-Konya-Vivelo)la 8’01”
9. Peter Simon (Ungaria-OHT)la 9’08”
10. Andrea Margin (Italia-CT Friulli)la 9’14”

Clasament pe echipe:
1. Cycling Team Friulli
2. Tableware
3. Ora Hotels Carrera
4. GS San Marco Concrete
5. Dinamo Bucureşti
6. Konya Torku Sekerspor-Vivelo
7. Profile
8. Tuşnad Cycling Team
9. Mazicon Bucureşti
10. România

Clasament tricoul alb-TNT (combativitate)
1. Ioannis Tamuridis
2. Alex Buttazzoni (Italia-GSS)
3. Krisztian Lovassy

Clasament tricoul verde-Loteria Română (căţărători):
1. Vladimir Koev (Bulgaria-Konya-Vivelo)
2. Christoph Springer (Germania-Tableware)
3. Ioannis Tamuridis

Clasament tricoul roşu-Niro (sprinteri)
1. Ioannis Tamuridis
2. Victor Mironov(Moldova)
2. Christian Grazian (Italia-CT Friulli)
Clasamentul tricou albastru-Giant (cel mai bine clasat rutier român)
1. Andrei Nechita
2. Răzvan Jugănaru (Dinamo)
3. Alexandru Ciocan (Dinamo)

Clasamentul tricoului COSR (cel mai bine situat tânăr rutier român) :
1. Alexandru Grădinaru (România)
2. Nicolae Ţintea (Dinamo)
3. Constantin Munteanu (Mazicon)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.