
Incepând de vineri, 21 decembrie 2018, oficialii Revoluției române sunt urmăriți pentru crime împotriva umanității, fără a mai beneficia de prezumția de nevinovăție.
Insă ar trebui reținut că, urmăriții din cauză, care nu au fost militari, nu au deținut funcții de comandă în armată sau instituțiile de forță nu pot fi asimilați acelor organisme implicate în amplelele și tragicele evenimente. La fel, crimele contra umanității comise înaintea prăbușirii regimului Ceaușescu, respectiv făptuirii lor, persoane și instituții, vor trebui introduse în cauză.
Incercarea de-a limita sau de-a pune exclusiv în seama lui Ion Iliescu and. comp., respectiv a unor persoane civile, responsabilitatea din desfășurarea tragicelor evenimente nu reprezintă decât o gravă și inadmisibilă eludare a culpelor. Instituțiile care au supraviețuit intacte, Securitatea Statului, Ministerul de Interne și Ministerul Apărării Naționale, trebuie să fie în egală măsură parte.
In fapt și drept, din acest moment întreg STATUL ROMÂN, prin instituțiile sale implicate în evenimentele din Decembrie 1989 se află direct-indirect în culpă. Alături de Ion Iliescu, Gelul Voican Voiculescu și alții trebuie anexați cauzei, de la primul la ultimul, toți cei care li s-au alăturat și au participat ca persoane civile sau militare deținătoare de arme și logistică de război, în mod legal sau nelegal.
Suspectul nr. 1 în acest caz trebuie ar trebui să fie STATUL ROMÂN, iar acest fapt nu se poate întâmpla decât prin constituirea victimelor ca parte în procesul care cu siguranță trebuie extins și dus la capăt. Este greu de crezut că Parchetul General se va autoseziza, dacă nu cumva procedural îi este dificil să acționeze în această direcție. Ion Iliescu nu era în momentul la care se face referire titularul niciunei poziții de comandă în armată, în servicii sau în aparatul de stat.
Acțiunea declanșată împotriva lui Ion Iliescu, așa cum este precizată până acum, este lovită de nulitate, transfomându-l pe fostul șef al statului într-un terorist pe cont propriu, ceea ce trebuie dovedit. Situația Revoluției din România, în fapt o revoltă pe fondul căreia s-a dat o lovitură de stat cu largul concurs al unei mase populare amorfe, nu poate fi soluționată pe modelul execuției cuplului Ceaușescu, așa cum se prefigurează cu evidență.
Toate capetele de acuzare exclusiv împotriva lui Ion Iliescu sunt cumva fanteziste, nerelevante în stabilirea unui singur vinovat și ar fi putea rezista judecării ca atare, dacă RSR fi fost în momentul decembrie 1989 un stat fără armată constituită, fără servicii de securitate, fără administrație și chiar fără legi.
Transformarea lui Ion Iliescu în vinovatul principal este la îndemmână, place, pare de o realitate implacabilă, însă ea nu înseamnă nici un pas în stabilirea culpei asupra fostului activist comunist. Revoluția română din 1989, prin care instituțiile regimului comunist au fost cosmetizate și continuă activitatea securistică nestânjenite, funcționând împotriva legalității în vigoare, ca administratori de drept ai acestora, intră în faza firească a Justiției, însă a uneia de comandă ca în perioada comunistă.
Dacă prin acest demers STATUL ROMÂN nu devine parte incriminată, asistăm la încă un subiect asemnător celui prin care doar câțiva torționari au fost acuzați iar alte multe mii își petrec senectutatea, primind pensii speciale.
Acuzarea lui Ion Iliescu ar trebui să aibă drept prim efect suspendarea activității organizațiilor de revoluționari, și încetarea avantajelor oferite de către stat tuturor care nu au suferit prejudicii.
Albirea lui Iliescu, folosind perdele de fum ieftine este un act de marsavie morala. Sigur era de asteptat, securistii si acoperitii formati de scoala bolsevica, nu au nici morala, nici constiinta, nici umanitate si mai ales niciun Dumnezeu. Iliescu este vinovat de crimele din 1989. Nu este singurul vinovat, dar este principalul vinovat. Justitia care inculpa si pedepseste criminalii este o justitie care isi face treaba.
Perdea de fum puturos este inculparea lui Iliescu, el fiind unul dintre cei asupra carora s-a tras in zilele 22-25 decembrie ’89. Au tras militarii si securisti, caci primisera ordinul acesta de la Ceausescu si s-au temut sa nu-l execute, s-au temut pentru vietile lor. Dupa moartea dictatorului au incetat atrocitatile impotriva populatiei deoarece daduse ortul popii comandantul suprem al armatei – Ceausescu.
De-a lungul anilor au aparut multe articole de genul acestuia: Ion Iliescu, LA UN PAS DE MOARTE prin împuşcare. „Tot peretele a sărit în aer, biblioteca s-a făcut țăndări. Așchiile îți ardeau fața.” – publicat azi in Evenimentul Zilei.
mai întâi şi-ntâi de toate, în România n-a fost revoluţie, ci lovitură de stat. Au murit 1000 de oameni nevinovaţi, ucişi de militari, la ordinul cuiva. Vinovaţii se cunosc, dar nu sunt arătaţi cu degetul, decât o parte din ei. Lipsesc securiştii, militarii, spionii şi trădătorii. Justiţia face ce face şi dă din nou cu fluidele nazale-n fasolea mioritică, iar asta e o crimă de neiertat…
Ziceti-i cum vreti, dar nu exista revolutie fara lovitura de stat. Daca esueaza lovitura de stat esueaza si revolutia care este inabusita.
Felicitări, maestre!
Saturare maximă despre revoluție , revoluționari , impostori , procurori , judecători în fiecare decembrie de după 1989 . Dacă actuala guvernare ar face curățenie și i-ar trece în rândul normalilor pe așa-zișii revoluționari , atunci ar domni adevărata dreptate pentru toți românii .
Justitie macovista. Ne-am plictisit.
..fierbinte subjectu…subscriu ..avetii dereptate..
Ultima fraza, mi se pare cea mai inteligenta. Am sustinut-o de multi ani.
CONCLUZIE IMPORTANTA:Acuzarea lui Ion Iliescu ar trebui să aibă drept prim efect suspendarea activității organizațiilor de revoluționari, și încetarea avantajelor oferite de către stat tuturor care nu au suferit prejudicii.
Domnule Vieru,cu tot respectul, Procuratura Militara NU ARE nici un interes sa clarifice faptele si vinovatii din decembrie 1989!Sa ne amintim ca fostul procuror militar Dan Voinea a participat ca PROCUROR la procesul-farsa si condamnarea ilegala la moarte a Ceausestilor,dupa care,in bascalie si sfidarea natiunii a jucat batuta pe loc timp de 25 de ani,cu procesul lui Iliescu,carand banii cu lopata ca procuror si general!Sa ne amintim ca fostul Procuror general al Parchetului,Tiberiu Nitu avea patalama de ‘revolutionar „,el fiind racan in trupele de securitate la aceea vreme(actuala Jandarmerie)!Chiar nu se vede ca traim intr-un balci organizat?Cu gunoaiele astea sa facem lumina ?:)))
Domnule Vieru dacă nu ar fi trecut peste noi 29 de ani de democrație occidentală timp în care am putut privi peste gard sau vedea la fața locului ce se întâmplă în tările fanion ale civilzației și libertății; dacă nu am fi fost spectatori în toți acești ani la atâtea nenorociri și atrocități în diverse locuri din lume unde în numele exportului de democrație interesele financiare ale celor bogați au adus prăpăd și jale aș înțelege să ne aburiți cu genocid sau incriminarea Statului Român. Dar când știți cât de bine au știu și știu profesioniștii diversiuni să manipuleze și să măsluiască sunt fară fond acuzele. Statul Român în care am trăit, muncit și crescuți copii a fost cel al tratatelor de pace incheiate după cel de al doilea Război mondial, pe Statul Român de atunci și pe români neîntrebându-i nimeni ce î-și doresc. Așa că finnd destui care urăsc Satul Român și-i caută hibe în trecut și prezent ca să îl împrășie, cred că ar fi corect ca noi românii să-l apărăm și laudăm. Că dacă noi nu atuncea cine?
Cati revolutionari adevarati mai sunt acum la conducerea Statului? Niciunul. Invidie mare, incercare de a se legitima prin porcarii.