
Președintele SUA a declarat că 13 octombrie a fost o „zi extraordinară pentru Orientul Mijlociu”. Trump s-a aflat la Sharm el-Sheikh, la un summit unde a semnat o declarație care vizează cimentarea încetării focului din Gaza. În ciuda optimismului afișat de Trump, „rămân multe capcane și întrebări”, notează presa internațională, care evidențiază în special absența lui Benjamin Netanyahu în Egipt. În doi ani de război, au mai existat două armistiții și schimburi de ostatici și deținuți, însă nu s-a ajuns la următoarea etapă a pacificării. Acum, diferența este că Hamas nu mai beneficiază de ”scutul” ostaticilor, eliberați cu toții. Însă incertitudinea privind următoarele faze ale aplicării Planului Trump sunt la fel de mari.
În timpul summitului despre Gaza, Donald Trump s-a arătat „hotărât să stabilească o armonie regională până acum inexistentă în Orientul Mijlociu”, rezumă Ha’aretz. Împreună cu liderii Egiptului, Qatarul și Turcia, președintele american a semnat o declarație care vizează cimentarea încetării focului din Gaza, după schimbul de ostatici și deținuți între Israel și Hamas.
„Unul dintre cele mai notabile momente a fost strângerea de mână dintre președintele Trump și președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas”, observă New York Times. „Limbajul lor nonverbal a sugerat că au ajuns la o anumită formă de apropiere, în timp ce relația până acum a fost uneori încordată și marcată de neîncredere.”
„Este un semnal foarte bun”, a comentat președintele Emmanuel Macron, prezent la summit. „Este recunoașterea rolului Autorității Palestiniene ca organ legitim”, a Macron, care a recunoscut Palestina la ONU pe 22 septembrie.
Israelul „a respins orice participare de către Ramallah la guvernanța postbelică a Gaza, dar Autoritatea Palestiniană a găsit un loc în planul Trump”, scrie cotidianul libanez amintește Orient-Le Jour. Autoritatea Palestiniană ar trebui să preia de la „autoritatea de tranziție temporară” prevăzută să gestioneze serviciile publice și municipalitățile din Enclave. Dar, pentru aceasta, trebuie să „finalizeze programul de reformă” și „să fie capabilă să -și recapete controlul Gaza într-un mod sigur și eficient”, conform prevederilor Planului Trump.
În ciuda optimismului afișat de președintele american în timpul summitului din Egipt, „primele fisuri din a doua fază a planului de pace al lui Trump au apărut luni”, subliniază Wall Street Journal, care menționează în special absența premierului israelian Benjamin Netanyahu, „mai multe țări din Orientul Mijlociu, arătând că ar fi deranjate de prezența sa”, potrivit unei surse apropiate de chestiune. Potrivit WSJ, „Trump ar fi obținut o invitație pentru aliatul său, dar liderul israelian a refuzat -o în cele din urmă, citând vacanța Sim’Chat Tora, care a început luni seară.”
„Rămân multe capcane și întrebări despre viitorul fâșiei Gaza și legăturile fragile dintre Israel și vecinii săi”, scrie New York Times.
„Dincolo de fotografii, mulțumirile și auto-celebrarea, nu știm nimic mai mult despre modalitățile concrete pentru a păstra pacea fragilă în Gaza, unde rămân de luat toate deciziile delicate, atât în ceea ce privește guvernarea enclavei, cât și dezarmarea lui Hamas”, notează Le Temps. ”Pe de altă parte, după o astfel de solemnitate, o întoarcere la război ar apărea o repudiere inacceptabilă pentru Donald Trump, care se prezintă mai mult ca niciodată ca un pacificator”.
@ Frau
Statul israelian sionist este terorist si genocidar. Alături de el, Hamas este apă de ploaie…
Sper ca evreii sa nu se lase pacaliti. Razboiul se va termina cand Gaza – oras terorist va fi golita de teroristi. Se trece prea usor peste sutele de rachete aruncate asupra Israelului. Este ca si cum ai avea un vecin piroman, ce faci cu el, il tii langa tine sau il trimiti unde-i este locul?
Pentru oricine cu mansarda mai mobilată e clar că nu hamas sunt teroriștii, ci cei care agresiv și mizer terorizează zona, ocupînd teritoriile altora și recurgînd la genocid.
Concluzia finala s-a conturat dupa defilarea invitatilor pe scena unde trona singur Trump pentru a-i mangaia pe crestet. Trump si-a facut ‘shoul’ sau obisnuit pentru cei de acasa.