Apartamentele sicriu. Oameni care trăiesc zeci de ani în garsoniere de 2-3 metri pătrați  

Pe afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul. Cam așa stau lucrurile și în Hong Kong. Da, orașul care în 2016 era pe locul 2 in lume ca număr de miliardari are zone de o sărăcie lucie.

Apartamentele sicriu din Hong Kong sunt poate cea mai brutală dovadă că un oraș strălucitor poate ascunde, în spatele luminilor, o realitate care îți taie respirația. În spatele zgârie‑norilor futuristici, mii de oameni trăiesc în spații mai mici decât un dulap. Acestea pot fi numite mai mult cutii decât camera din cauza dimensiunilor de 1,5 până la 3 metri pătrați. Acolo, patul, bucătăria și viața întreagă se comprimă într‑un colț de beton.

Apartamentele sicriu, rezultatul unei crize imobiliare

Aceste locuințe, numite „coffin homes”, sunt rezultatul unei crize imobiliare alimentate de prețuri uriașe și lipsa terenurilor. Culmea, chiria pentru un astfel de spațiu ajunge la 250–400 de dolari pe lună. Suma este puternic disproporționată cu minimele condițiile de trai oferite. Oamenii nu locuiesc aici din plăcere, ci din disperare: muncitori cu venituri mici, vârstnici fără sprijin sau persoane care au pierdut totul și se agață de singura opțiune accesibilă. Sunt oameni care locuiesc acolo de 10-20 de ani.

În interior, viața se desfășoară pe verticală. Patul devine și masă, și dulap, și birou. Aerul e greu, lumina abia pătrunde, iar zgomotul vecinilor trece prin pereții subțiri ca hârtia. Unele apartamente sunt suprapuse ca sertarele, fiecare locatar având propriul „compartiment”. Mulți sunt nevoiți să iasă pe holul strâmt dintre casele cutii de chibrituri ca să se îmbrace/dezbrace.

Apartamentele sicriu se transformă în cuptoare pe timp de vară

Rutina este înfiorătoare. Dimineața, oamenii se trezesc cu spatele amorțit și ies în coridoarele înguste, unde spațiul este împărțit între zeci de persoane. Seara, se întorc epuizați și se strecoară în „sertarul” lor, închizând ușa metalică ca pe un capac. Intimitatea nu există: discuții, certuri, tuse, televizor – totul se aude. În zilele caniculare, cutiile devin cuptoare, mai ales că nu toate au ferestre.

Totuși, oamenii se adaptează. Unii își personalizează spațiul cu fotografii, lumini LED sau rafturi improvizate. Alții își găsesc refugiu în comunitate: împart o masă, schimbă câteva vorbe, se ajută între ei.

Apartamentele sicriu sunt o radiografie a unei societăți care a împins oamenii la limita existenței – un strigăt tăcut despre ce înseamnă să trăiești într‑un oraș care nu mai are loc pentru oameni.