Coaliția pentru Dezvoltarea României îi solicită președintelui Klaus Iohannis să includă în agenda CSAT și măsurile economice. Companiile consideră că ordonanța de urgență din seara zilei de 21 decembrie, adoptată de Guvern și care a adus noi taxe în energie, telecom și sistemul bancar, riscă să declanșeze o criză a economiei românești prin lipsa oricărui studiu de impact, a unor norme metodologice.
Iată textul scrisorii:
Scrisoare deschisă referitoare la introducerea pe agenda CSAT a unor subiecte ce privesc siguranța națională
Stimate domnule Președinte,
Stimate doamne și stimați domni,
Adresăm Consiliului Suprem de Apărare a Țării în numele Coaliției pentru Dezvoltarea României (CDR) o scrisoare deschisă prin care facem public demersul nostru de a solicita includerea pe agenda CSAT, începând cu ședința din 28 decembrie 2018, a unor subiecte care prin efectele lor preconizate asupra sectoarelor strategice din economie, respectiv energie, financiar și comunicații, privesc siguranța națională: impactul OUG adoptată de Guvernul României în ședința din 21 decembrie 2018 asupra stabilității fiscale, predictibilității procesului legislativ și deficitului de forță de muncă.
CDR reprezintă companii românești și străine, mici și mari care contribuie cu peste 50% la PIB-ul României și angajează peste 1,2 milioane de oameni. Credem că vocea noastră trebuie ascultată.
Coaliția pentru Dezvoltarea României consideră că este timpul să completăm agenda CSAT cu subiecte de actualitate, care pot transforma într-un mod ireversibil bunăstarea si granițele economice ale României, mai ales într-un context global în evoluție.
Degradarea până la eliminare a dialogului social din România, lipsa unei consultări reale și a unor analize de impact, modul pompieristic în care orice dorință a guvernului se traduce aproape peste noapte în ordonanțe de urgență, unele cu magnitudine greu de măsurat, cum ar fi cea de anul trecut cu transferul contribuțiilor sociale de la angajator la angajat sau acesta din 21 decembrie la care am făcut referire mai sus, ne îndreptățesc să considerăm că este amenințată siguranța atât a investițiilor prezente cât și viitoare, cu impact direct și indirect asupra populației.
CDR reprezintă nu numai vocea companiilor, dar și a angajaților acestora, într-o piață a muncii în care numărul de oameni activi este în scădere, fapt care reprezintă unul dintre cele mai importante riscuri de securitate națională. La acesta se adaugă riscul fiscal: peste 230 de modificări anuale ale Codului Fiscal sunt nefirești și denotă o guvernare prin OUG in care Parlamentul a devenit o anexă a Guvernului.
Conform Art. 115, aliniatul 4 din Constituția României, încă în vigoare, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.
Stimate doamne și stimați domni, avem nevoie de predictibilitate, stabilitate, transparență și încredere!
În România zilelor noastre, toate acestea reprezintă încă doar niște deziderate.
Ordonanța de Urgență din seara zilei de 21 decembrie, o zi simbolică pentru poporul român, riscă să declanșeze o criză a economiei românești prin lipsa oricărui studiu de impact, a unor norme metodologice, după cum toți specialiștii din domeniu au subliniat din primul moment.
Stimate Domnule Președinte,
Dorim să semnalăm, și prin acest mod că aceste metode atentează pe fond la siguranța națională, aspect demn de a fi abordat în ședințele strategice al CSAT.
Cu încredere în viitor,
Camera de Comerț Americană în România (AmCham), Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private mici şi mijlocii din România (CNIPMMR), Confederaţia Patronală Concordia (Concordia), Consiliul Investitorilor Străini (FIC), Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Franceză în România (CCIFER), Camera de Comerţ şi Industrie Română-Germană (AHK), Romanian Business Leaders (RBL).
„Coalitia pentru Dezvoltarea României” Ce glumà sinistrà ! Lapte si miere curge di aceastà Coalitie spre alte zàri ! Trebuie sà ai un tupeu vecin cu lipsa elor 7 ani pentru a îndràzni sà dictezi unei Tàri ce trebuie sà facà! Este un gest de imixtiune fàrà egal în independenta unei tàri cest text înjositor pentru ccei cre l-au imaginat! Astfel de „COALITII” existà în alte tàri din UNIUNE EUROPEANA? Îsi permite o „Coalitie” din Germania sà conteste legile emise de Parlamentul Federal?
Constitutia ARTICOLUL 119
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării organizează şi coordonează unitar activităţile care privesc apărarea ţării şi securitatea naţională.
ERxact asta trebuie sa faca CSAT, sa apere tara impotriva lacomiei voastre !
S-au prezentat toate camerele de comert straine despre care nu stim ce fac in tara noastra, desigur doar apasa si profita, cu ce tupeu isi fac dintr-o ordonanta de guvern o probelema a „apararii tarii si securitatea nationala” a ROMANIEI !
Cu ce tupeu si neobrazare veniti in CSATul tarii noastre, a calcat vreun ROMAN in CSATul tarilor voastre, sa impuna ceva ?
Sau n-avea voie nici pana la portar ?
Cine va credeti sa parati Guvernul unei tari suverane numit d e parlament in CSAT ul avand ca atributie apararea tarii si securitatea- voi sunteti „apararea tarii si securitatea”?sau ati sustras,manevrat, furat si impus colonizarea acerba a tarii noastre?
Nerusinare imensa, ca si cand CSAT a ajuns „organizatia”lor asa cum UE a ajuns „organizatia „lor de bilderbergi si soros !
Cerem ancheta la adresa acestor Camere de Comert din Ro, parlamentul afirmand prina ctiunile sale, SUVERANITATEA Romaniei pe toate planurile !Cerem institutirea unei comisii specializate sa vada ce este cu imixtiunea obraznica a acestor agenti economici in politica interna a ROMANIEI!
Coalția pentru Dezvoltarea României! ??? Ce trompetă sub acoperire mai este și această Coaliție. Va plac anagramările “Coaliției”: Amcham, CNIPMMR, Concordia, FIC, CCIFR, AHK, RBL. Când citești succesiunea de litere parcă este o codificare dintr-un film prost polițist.
Prea blande masuri.
In ţara lui muieţi- îs- posmagii nu merită sa faci nimic, pentru că oamenii au ales și trebuie să beneficieze de alegerea lor chiar dacă nu este una bună. Binele cu de-a sila nu se poate face. Cui nu-i place să se separe de trântori si idioţi. Să trăiască trântorii și idioţii pe teritoriul lor și să se descurce singuri, pentru așa cum ei pretind, nu au nevoie de nimeni, ei sunt deștepţi și nu au nevoie să-i inveţe pe ei străinii ce si cum trebuie să facă. Ei s-au nascut cu democratia comunista in sange.
Pe astia de la coalitia sulii i-as baga la canal.Cat de ipocriti si banditi pot fi pe ei ii doare ca,,companiile care fraudeaza zeci de miliarde o sa trebuiasca sa mai cotizeze .Asta ii doare pe fatarai astia.De ce nu cer presedintelui sa includa in CSAT frauda mariilor companii de zeci de miliarde,jaful resurselor,defrisariile criminale…..astea nu-i doare
Camera de Comerț Americană în România (AmCham), Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private mici şi mijlocii din România (CNIPMMR), Confederaţia Patronală Concordia (Concordia), Consiliul Investitorilor Străini (FIC), Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Franceză în România (CCIFER), Camera de Comerţ şi Industrie Română-Germană (AHK), Romanian Business Leaders (RBL). ..tu-va rasa-n c..! Hotilor! Escrocilor! Ati devalizat Romania si nu va saturati. Ia plecati de unde-ati venit, sau platiti cat vi se cere!
Coaliția pentru Dezvoltarea Românilor susține această ordonanță. Plătiți in p**a mea taxe.
Adunatura de hoti de la multinationale ataca din nou. Guvernul sa ramana pe pozitie, poporul este alaturi de el. Sa se inceteze cu jaful strainilor asupra economiei din Romania.
De ce sa piarda niste bani cand pot castiga niste bani,parazitii astia din camerele de comert!Ii doara gura sa ceara ?????
A-propos, OUG asta a lui Orlando NU a fost publicata inca in Monitorul Oficial, atata era de URGENTA!!!!
De ce oare?!!
La fel, celebra OUG nr 79/2017 care TRANSFERA Contributiile sociale la Angajat ZACE si azi in Parlament,(PSD refuza sa o supuna la VOT, desi a fost modificata de N-spe ori!) de frica sa nu fie declarata NEConstitutionala!
Si ce Urgenta a fost!
Sa explice Viorica ce e cu aceasta OUG, chiar in Sedinta CSAT, ce Show de zile mari ar fi, Presa sa fie prezenta ca sa afle poporul, adica Romanii mandri ai lui Dragnea!
S-o explice Viorica, va rugam!!!!!!!!
http://www.ziare.com/impozit/contributii/revolutia-fiscala-zace-de-7-luni-in-parlament-se-evita-votarea-legii-de-frica-ccr-1522200
Iar utilizarea fara discernamant a initialelor majuscule nu suna a bine…
„Stimate domnule președinte” ar putea scrie un particular pe situl președinției.
Pentru organizațiile enumerate, este obligatorie adresarea către președinte cu „Excelență”. Altfel, nu fac să (re)confirme că ordonanța este oportună.
Aceste ong -uri să-l ia ostatic pe Iohannis și să-l țină până schimbă guvernul ordonanța.Doamne binecuvântează România! Amin!
Corect, sa explice Veve in CSAT, ce distractie ar fi, show de zile mari, hai Viorico, explica OUGul in CSAT, ai Semnat-o, deci STII ce inseamna!
Bugetul pe 2019 va fi unul nemaiauzit, nemaivazut! Din acest MOTIV, Viorica si Orlando NU vor sa-si puna Semnatura pe Datele finaciare din Bugetul pe 2019, REFUZA sa Recunoasca MINCIUNILE, minciuni care au existat fix la fel in Bugetul 2018:
„Ponta: „Dăncilă și Teodorovici chiar știu că ceea ce spun în Buget e o minciună”. Ponta a afirmat joi, într-o conferință de presă, că Dăncilă și Teodorivici au INTRODUS în OUG privind măsurile fiscale 1 articol prin care cei 2 și-au luat o măsură preventivă în ceea ce privește corectitudinea datelor. El face trimitere la Art. 46 din OUG privind măsurile fiscale.
„E un haos în visteria țării. Poate e cineva din presă care a remarcat acest lucru, dacă nu, vă atrag eu atenția. Apare în Ordonanța un Art. 46, care sună foarte complicat. Spune acolo că premierul și ministrul Finanțelor semnează declarațiile de răspundere prin care se atestă corectitudinea și integralitatea informațiilor. Faimoasa OUG adoptată Vineri spune așa: Prevederile art. 30 alin.(5) din Legea nr. 69/2010, republicată, NU se aplică pentru planificarea bugetară pe anul 2019 și perspectiva 2020–2022. Adică Declarația pe propria răspundere a premierului și a ministrului de Finanțe. Adică Dăncilă și Teodorovici chiar știu că ceea ce spun în buget e o MINCIUNA. Altfel, nu și-ar lua această măsură. Vâlcov e cel mai deștept. El nu semnează nimic. Fraierii care semnează însă, Dăncilă și cu Teodorovici, nu-s așa de fraieri și au trecut în OUG că prin DEROGARE de la Legea Responsabilității fiscal-bugetare, de data asta, NU trebuie să Ateste Corectitudinea Datelor”.
https://www.stiripesurse.ro/victor-ponta-arunca-nucleara-dancila-i-teodorovici-chiar-tiu-ca-ceea-ce-spun-in-buget-e-o-minciuna_1314072.html
Victor Ponta si „arunca nucleara” reprezinta un oximoron. Citarea unei asemenea surse arunca in derizoriu pe cel (cea) care o face.
Lili ia-o mai ușor că de la o vârstă cedează ficații ai grijă că pun ăștia ceva în pensie și cum vine cum o mierlești așa că ușor cu pianul pe scări că resuscitarea se decontează
Am o intrebare: cum isi permit niste bisnitari sa creada ca ceea ce spun ei si ii intereseaza pe ei, adica doar profitul lor, este de importanta strategica? Ha ha ha ha Multi nemernici fac umbra pamintului degeaba… Masurile luate de guvern sint mult prea soft fata de cite mizerii se intimpla.
MAMA CE LE-AI TRAS-O.
Sa aresteze Parlamentul, domnule, pentru inalta tradare! Cum isi permite Parlamentul sa legifereze fara stampila onegistilor gen… consiliul investitorilor straini mici fara frontiere?
Sa fie destituit ciuca fiindaca nu-l intereseaza soarta militarilor rezervisti. Huuo!
Oug ocoleste parlamentul,asta-i una din probleme!