Arafat, nu și nu!

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat, vorbind despre epidemia de coronavirus, că nu poate să recomande deschiderea restaurantelor.

„Pandemia nu a trecut și s-ar putea chiar să ne trezim că nici măcar nu am văzut ce e mai rău din această pandemie. Adică poate lucrurile să devină și mai rele. La iarnă să fie mai rău. Apariția și a virozelor înseamnă și dificultăți în diagnosticare. Se poate ca unii să le aibă pe amândouă, de asta recomandăm vaccinarea împotriva gripei sezoniere. (…) Nu avem deocamdată o descreștere evidentă. La orice moment se poate ajunge la mai rău și la o creștere, mai ales dacă nu se respectă regulile. Acum vedem o scădere, dar e posibil ca în timpul toamnei, când revin oamenii la serviciu, școli, vor duce la o creștere.”, a spus Arafat la B1TV.

Raed Arafat susține că autoritățile se pregătesc pentru ca în tomană și iarnă virusul să aibă un efect mai mare decât până acum, motiv pentru care trebuie întărită capacitatea ATI.

„Ne așteptăm ca cel puțin în toamnă și iarnă să avem un efect mai mare decât până acum, de asta ne concentrăm pe creșterea capacității secțiilor ATI, pe partea COVID. Am crescut numărul locurilor, am reușit și cu sprijinul dotărilor care au intrat în stocurile strategice la București, Mureș, Cluj, la Brașov urmează să crească numărul paturilor ATI, la Timișoara, Ploiești, la Argeș au ajuns unităților mobile.”, a spus Arafat.

Acesta a vorbit și despre deschiderea restaurantelor.

„Nu pot să recomand deschiderea restaurantelor. Ce pot să vă spun e că dacă se deschid, ce pot recomanda medicii sunt regulile foarte stricte și în ce condiții se deschid. Dar nu cred că cineva vine să recomande să deschidem restaurantele. Nu poate fi o recomandare. Dacă se dorește deschiderea restaurantelor la un moment dat, putem spune condițiile pentru a reduce riscurile. Risc zero nu există. Apoi e iar la latitudinea populației, că una e să le deschizi și alta e dacă populația va merge acolo și în ce condiții va merge acolo, în spațiile închise vorbim. Încă sunt discuții, urmează să se ia o decizie finală. Recoamndările medicale vor fi modalitatea prin care se poate face asta cu cel mai mic risc posibil. Nu vreau să intru în subiect și să dăm drumul la speculații și, în final, să ne trezim că e așa sau altfel.”, a mai declarat Raed Arafat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

9 Comentarii

  1. Normal la arabi alcoolul este interzis!!… mai e puțin și ne zice din Coran ,închide școli,arde cărțile cum fac cei din isis !!!.. rău a ajuns țara asta, dacă e condusă de un arab!!!…

  2. Cetateni, de cand a ajuns individul asta mai important de cat cetateanul roman din si in Romania? Asta ne coordoneaza zilele si viata fipa cum gandeste, programeaza si cum are el chef?! Bummmm! E prea mult pentru adevaratii cetateni romani, nu credeti?!

  3. Factura electorală nu vine la Arafat!
    Vine la LuCovid de unică folosință și la peneleu.

  4. Omul trebuie pus in camasa de forta si aruncat in cea mai blindata celula de la Spitalul 9 !!!
    Sa i se dea si un coran ca sa nu se plictiseasca !!!

  5. Ca tare mult le-a luat romanilor sa vada cine e acest araHat. Antiroman dintotdeauna, tupeist, chiar obraznic, aliniat la ordine vestice si ahtiat dupa putere, parea un salvator pt. romanii care l-au aparat in fata basescului.
    Au trecut opt ani, timp in care insul a dat dovada rautatii in mai multe situatiisi abia acum s-au prins romanii la cine se inchinau.

  6. Am convingerea ca Raed Arafat trebuie sa plece in tara de origine, cei mult strica!

  7. Ciudat, cel putin ciudat comportamentul lui Arafat. O tine langa cu pericolul nemasurat al pandemiei. O fi el medic, dar consecintele deja nefaste asupra psihicului general si a economiei ii spun ceva ?! Se pare ca nu. Daca analizam bine, la nivel global este multa indiferenta cu privire la criza economica. Asa o fi planul mai marilor lumii, cei circa 300 la numar ?!

  8. LA PUSCARIE CRIMINAL ORDINAR CE ESTI! CIUHAP SHARIA ORDINAR ! SA VA VAD PE TOTI LA ZEGHE NENOROCITILOR PENTRU CRIME IMPOTRIVA ROMANILOR SI TENTATIVA DE CRIMA PRIVIND COPII PRIN INTERZICEREA RESPIRATIEI CORECTE! ASTA ESTE TORTURA ! SI CRIMA !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.