Are nefericirea naţionalitate?

Diderot spera că suntem deja atât de empatici încât nu i-am cere unui seamăn nefericit certificatul de naştere.

Din păcate, nu suntem încă atât de cosmopoliţi. Noi, românii, de pildă, nu credem că natura umană ar fi cauza stării noastre de fericire/nefericire înainte ca această cauzalitate să rezide în conjuncturi ale fiinţei noastre naţionale.

Avem aici vechiul paradox descoperit de economiştii britanici potrivit căruia binele colectiv rezultă atât din egoismele individuale, cât şi din cele societale?

Acest paradox nu devine claritate mentală decât în societăţile care dezvoltă puternic comerţul, urmărind un anume echilibru între ceea ce vând şi ceea ce cumpără.

Avem şi viziunea unor economişti care încearcă să clarifice paradoxul acesta din interiorul unor societăţi ce încă nu pot spera să vândă tot atâta calitate cât cumpără? Desigur. Ei constată o asimetrie care aduce nefericirea de a vinde materie primă slab prelucrată şi de a cumpăra produse ce conţin în ele prelucrări rafinate. Avantajul competitiv aparţine produselor înaltei prelucrări.

Încă din vremea lui Hume era clarificată predicţia care vedea că forţa de muncă ieftină (pentru că slab instruită) are să ducă la delocalizarea constantă a fabricilor către zonele acestei ieftinătăţi ce rezultă din mai slaba prelucrare a potenţialului resursei umane.

Miracolul economic japonez s-a bazat, după Al Doilea Război Mondial, pe înalta prelucrare (şcolire) a resursei umane interne. Acum, şi producătorii cu persoană juridică niponă practică delocalizarea pe direcţiile forţei de muncă mai slab prelucrate. Robotizările proceselor de producţie au contribuit decisiv la confirmarea predicţiei economiştilor clasici, dar această robotizare a fost făcută cu resurse umane înalt prelucrate. Alt paradox.

Naţionalismul comercial japonez cum a funcţionat? Acolo, delocalizările au urmărit să nu conducă la slăbirea potenţialului de şcolire a resursei umane interne. În SUA, acest echilibru nu a fost în centrul politicilor comerciale. Când a fost pus în centru, sub preşedinţia lui Trump, era prea târziu. Paradoxul următor are a fi că SUA vor atrage delocalizări în viitor doar dacă vor avea forţă de muncă ieftină cum are, acum, China.

Este o nefericire economică să nu ai alt avantaj competitiv mai mare decât ieftinătatea forţei tale de muncă? Să spunem că nu este o fericire atunci când nu ai populaţia Chinei. Nouă ni s-a profeţit că vom avea un al doilea avantaj competitiv în contextul crizei alimentare ce ar rezulta din deşertificările produse de încălzirea globală.

N-aş miza pe această expectativă. N-aş accepta să profităm de răul astfel profeţit. Aş reduce din primul avantaj şcolarizând necesarul de resurse umane pentru un industrialism IT made in Romania.