În arest. Permis de conducere, cu fișe medicale false

Cinci persoane au fost arestate preventiv, după ce ar fi falsificat semnăturile medicilor de specialitate de pe fişe necesare pentru obţinerea sau reînnoirea permisului de conducere auto, a informat, vineri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Potrivit unui comunicat al PTB transmis AGERPRES, miercuri, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi lucrători de poliţie judiciară din cadrul DGPMB Poliţia Sectorului 4 – Serviciul de Investigaţii Criminale au pus în executare 12 autorizaţii de percheziţie domiciliară, fiind ulterior pusă în mişcare acţiunea penală împotriva a opt persoane şi o societate comercială – clinică medicală autorizată pentru efectuarea examinărilor medicale necesare eliberării fişei medicale auto, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată şi exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi în formă continuată.

„S-a reţinut că, în perioada 16 august 2023 – 18 ianuarie 2024, inculpaţii, cu sprijinul funcţional şi material al persoanei juridice, prin intermediul căreia au creat aparenţa de legalitate a activităţii desfăşurate, au constituit un grup organizat în scopul săvârşirii infracţiunilor menţionate anterior, în legătură cu procesul de eliberare a fişelor medicale grupa I şi II pentru persoane care solicitau obţinerea/reînnoirea permisului de conducere auto”, se precizează în comunicat.

În concret, se explică în comunicat, membrii grupului ar fi organizat un amplu proces de falsificare a fişelor medicale, prin contrafacerea semnăturii medicilor de la specialităţile necesare procesului de examinare clinică, atestând în mod nereal că examinările medicale ar fi fost realizate de personal medical autorizat. Prin această modalitate, înscrisurile oficiale în discuţie erau eliberate cu calificativul „apt”, fără ca beneficiarii acestora să fi fost supuşi unui control medical real.

„Joi, urmare a propunerii formulate de către procurori, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a unui număr de cinci persoane, respectiv luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de alte trei. În acelaşi context procesual, faţă de persoana juridică menţionată a fost luată măsura preventivă a interzicerii pentru o perioadă de 60 de zile a desfăşurării activităţilor de natura celor cu ocazia cărora au fost comise infracţiunile”, a transmis Parchetul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

6 Comentarii

  1. Să nu cumva să-i piardă şi pe escrocii ăştia ca pe celebrul medic fake Matteo Politi „Matthew Mode” sau să se prescrie…

  2. Fise false, permise false sau luate pe bani…
    Te mai miri ca Romania este campioana la accidente auto!

  3. …in acest caz fac opinie separata…majoritatea medicilor de familie, de exemplu, pun asistentele sa completeze diverse formulare…tot ele le semneaza in numele medicului…dar semnatura medicului nu este valabila daca nu este pusa alaturi si parafa acestuia…deci, in afara de niste declaratii, cum pot demonstra ei ca acei oameni nu au fost testati, verificati, consultati?…desigur, poti sa demonstrezi in cazul in care au eliberat o astfel de adeverinta unui nevazator dar…dar daca cei presupusi a fi beneficiarii corespund, sunt apti, ce se intampla in aceasta situatie?…mai departe…pericolul social al acestui gen de practici este, teoretic, unul foarte ridicat, nu poti da carnet de conducere unui schizofrenic, de exemplu…spun teoretic pentru ca nu stiu daca exista o statistica din care sa rezulte cat la suta din total accidente petrecute intr-un an s-au datorat starii de sanatate a celor implicati?…nici nu vom vedea asa ceva, in ultimul timp tot mai multi soferi mor in timp ce conduc, din cauza vaccinului arnm…ar da munitie forte celor care inca mai traiesc si familiilor celor dusi, impotriva statului…

  4. Cunosc un șofer (40 de ani) care nu aude deloc cu urechea dreaptă.
    Când vorbești cu el apleacă capul cu cealaltă ureche sa că audă
    ce-i spui. România a ajuns țara tuturor posibilităților, mai ceva
    ca America. 👍

  5. Doar 5 din enormitatea de cazuri la nivel de țară? Dar Ilie Morega marele escroc de dreapta din Tg Jiu, circula fara permis de cel puțin 2 luni de zile, îl doare la coccis de legislație și amenzi! I-a făcut cineva ceva sa nu mai aibă dreptul și nici cu ce circula că auto personal? Nu!

  6. ninoooo-ninooooo !! au prin infractorii, mah! controlul maoist duce la „descurcareala”. oamenii care gandesc si nu se supun ipocrimziei si ideologiei binelui cu forta si „asa facai ca asa zic io”, devin periculosi pentru sistem. sunt prinsi strict pentru p000limea care bate di labutze, stand pe canapea. bucurie mare ca unii sunt „prinsi”, dar cei prinsi sunt , in fapt, canapelistii…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.