Armand Călinescu, ucis de legionari. Povestea asasinatului din 21 septembrie 1939

La sfârșitul anilor 1930, România traversa o perioadă de instabilitate politică profundă. Regele Carol al II-lea instaurase, prin decretul-lege din februarie 1938, un regim autoritar personal, dizolvase partidele politice tradiționale ori le înlocuise cu partidul unic, Frontul Renașterii Naționale. Armand Călinescu, jurist, economist ori fost membru al Partidului Național Țărănesc, devenise unul dintre principalii sprijinitori ai regelui, ocupând funcțiile de ministru de Interne, apoi de președinte al Consiliului de Miniștri, din martie 1939.

Ca ministru de Interne, Călinescu condusese represiunea împotriva Mișcării Legionare. În noaptea de 29 spre 30 noiembrie 1938, Corneliu Zelea Codreanu, alături de un grup de legionari cunoscuți drept „Nicadorii” ori „Decemvirii”, fuseseră uciși în timpul unui pretins transfer de la închisoarea Râmnicu Sărat spre Jilava. Legionarii îl considerau pe Armand Călinescu, alături de istoricul Nicolae Iorga, direct responsabil pentru moartea liderului lor, motiv pentru care premierul figura pe o listă neagră întocmită de conducerea legionară aflată în exil.

Cum a fost asasinat Armand Călinescu, pe 21 septembrie 1939

Joi, 21 septembrie 1939, în jurul orei 14:00, Armand Călinescu se deplasa cu automobilul oficial de la Ministerul Apărării către locuința sa din cartierul Cotroceni, însoțit de șofer și de un agent de pază, Radu Androne. La intersecția din apropierea Podului Cotroceni, o căruță a blocat drumul, iar mașina premierului a fost lovită din spate de un alt automobil. Un grup de tineri legionari a coborât și a deschis focul asupra vehiculului, ucigându-i pe loc atât pe Armand Călinescu, cât și pe agentul său de pază.

Potrivit relatărilor epocii, comandoul era format din membri ai Gărzii de Fier instruiți special pentru această misiune, mulți dintre ei ajunși în București cu puțin timp înainte de atentat. După comiterea faptei, autorii s-au deplasat spre sediul Radio România, unde au anunțat public asasinarea, revendicând gestul în numele Mișcării Legionare și al răzbunării pentru moartea lui Codreanu.

CITEȘTE ȘI:

14 septembrie 1940. Proclamarea Statului Național-Legionar și instaurarea regimului autoritar în România

Cine au fost autorii atentatului

Comandoul care l-a ucis pe Armand Călinescu era condus de avocatul Dumitru „Miti” Dumitrescu, acționând sub coordonarea directă a lui Horia Sima, aflat la acea vreme în exil, la Steglitz, în Germania. În 1939, conducerea legionară exilată beneficiase de sprijin din partea Oficiului de Politică Externă al NSDAP, condus de Alfred Rosenberg, și, potrivit unor surse, chiar din partea serviciilor germane de informații. La 1 septembrie 1939, reprezentanți ai Germaniei naziste, ai Italiei fasciste și ai Gărzii de Fier s-ar fi întâlnit la Copenhaga cu diplomatul Mihail R. Sturdza pentru a pune la punct detaliile asasinatului.

Autoritățile române aflaseră unele detalii despre plan chiar înainte de atentat, printr-un fost membru al Mișcării Legionare, Mihai Vârfureanu, care rupsese legăturile cu organizația. Măsurile de siguranță luate în jurul premierului nu au fost însă suficiente pentru a preveni tragedia.

Represaliile ordonate de Carol al II-lea

Vestea asasinării l-a șocat profund pe regele Carol al II-lea, care a vorbit, în însemnările sale, despre o „faptă neromânească”, sugerând chiar o posibilă inspirație străină. Represiunea a fost imediată și extrem de dură: în noaptea de 21 spre 22 septembrie 1939, jandarmeria a executat, la ordinul direct al regelui, 252 de persoane în întreaga țară, dintre care peste o sută erau membri marcanți ai Mișcării Legionare, iar restul, legionari aleși aleatoriu, câte doi sau trei de fiecare județ.

Cadavrele celor executați au fost expuse public, în piețele orașelor, ca avertisment pentru orice altă tentativă de opoziție violentă față de regim. Noul guvern, condus de generalul Gheorghe Argeșeanu, a continuat, în zilele următoare, campania de reprimare a Mișcării Legionare.

Urmările asasinatului pentru România

Asasinarea lui Armand Călinescu a survenit la doar trei săptămâni după declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial, într-un moment de maximă tensiune internațională pentru România. Evenimentul a marcat un nou capitol în spirala violenței politice interbelice, alimentată de conflictul dintre regimul carlist și Mișcarea Legionară, ce avea să culmineze un an mai târziu cu abdicarea lui Carol al II-lea și instaurarea Statului Național-Legionar, condus de Ion Antonescu și Horia Sima.

Astăzi, episodul rămâne unul dintre cele mai cunoscute asasinate politice din istoria României moderne, simbol al confruntării violente dintre autoritatea regală și extremismul de dreapta al perioadei interbelice.