Armata israeliană a confirmat moartea unui ostatic

Forțele de Apărare ale Israelului au anunțat marți moartea caporalului Noa Marciano, în vârstă de 19 ani, care a fost capturat de gruparea teroristă Hamas la 7 octombrie, scrie timesofisrael.com

Marciano, în vârstă de 19 ani, care făcea parte din unitatea 414 a Corpului de colectare a informațiilor de luptă, servea în baza FDI Nahal Oz când aceasta a fost invadată de teroriști în timpul atacului lor criminal asupra sudului Israelului. Locuia în Modiin și era cea mai mare din trei frați.

Hamas a publicat o înregistrare video cu Noa Marciano, în care aceasta vorbește în fața camerei la patru zile după ce a fost luată ostatică, identificându-se și spunând numele părinților și al orașului natal. Pe videoclip apare apoi cadavdrul ei.

Se crede că grupările teroriste din Gaza țin ostatice aproximativ 240 de persoane, după ce le-au luat captive în sudul Israelului ăn atacul de pe 7 octombrie.

Recomanda 1

4 Comentarii

  1. -au confirmat moartea lu oana stancu-zefir-antena3 !
    (n. 28 ianuarie 1979,
    baragladina e uzata rau de tot)

  2. Ăsta-i paradoxul. Sioniștii au ajuns să gândească precum egiptenii, babilonienii, asirienii, persanii și romanii, pe care îi urau și din cauza cărora au și pătimit în istorie. Trebuiau să fie un popor duhovnicesc, dar nu mai sunt. Neamurile le-au luat locul. Totuși și-au împlinit destinul. Îi așteptăm să descopere mila și iubirea

  3. Nu ne impresionați cu asemenea știri. Ne-ați educat în spiritul cinismului. În Palestina mor cu miile și nimeni nu stoarce o lacrimă.

  4. Pai daca Netanahui si SIONISTII nu coborau nivelul de securitate la zidul super tehnologic ,nu se întâmpla nimic din toate astea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.