Nici măcar al unui patriotism accentuat. Simion și „auriștii” nu trec dincolo de participarea la sărbătorile populare și religioase la care se înghesuie să se arate și să strîngă mîini.
Fără categorie
Ministrul Apărării, Radu Miruță, a anunțat retragerea tuturor militarilor români din Irak. Ultimii membri ai misiunii NATO din Irak au părăsit statul (…)
Trump a arătat cu degetul spre Israel, și nu înțelege sau nu pare să aibă control asupra a ceea ce se întâmplă și nu poate anticipa consecințele acțiunilor sale
Indicatorul de Încredere Macroeconomică al CFA România a crescut uşor, cu 1,6 puncte în februarie, până la nivelul de 48,4 puncte. 57% dintre analiştii financiari consideră că preţurile actuale ale proprietăţilor rezidenţiale în oraşe sunt supra-evaluate.
”Sinners” și ”One Battle After Another” sunt favoritele acestei ediții.
Un grup de firme controlate de aceleași persoane a creat un circuit economic fictiv pentru a obține ilegal rambursări de TVA de peste 18 milioane de lei. După încasarea banilor, facturile erau stornate pentru a ascunde urmele. ANAF a intervenit și a pus sechestru pe zeci de imobile.
Jumătate dintre respondenții la cel mai nou sondaj INSCOP nu vor să aleagă definitiv o tabără dintre Uniunea Europeană și SUA.
Președintele Federației Iraniene de Fotbal a declarat că nu are nicio speranță în privința Campionatului Mondial de Fotbal, găzduit și de Statele Unite.
Consiliul Uniunii Europene l-a confirmat pe Andrés Ritter ca procuror-șef european. Acesta o va înlocui pe Laura Codruța Kövesi la conducerea Parchetului European (EPPO).
Ministerul Justiției a anunțat că Corte Suprema di Cassazione, instanța supremă din Italia, a pronunțat pe 5 martie 2026 hotărârea definitivă privind predarea cetățenilor români Mocanu Ionuț Nando și Mocanu Daniel, la solicitarea autorităților române.
Fără aceste trei documente nicio bancă din România nu stă de vorbă cu tine!
Țările din Golful Persic au interceptat sute de rachete și drone lansate de Iran, potrivit datelor oficiale. Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Kuweit raportează bilanțuri ample ale apărării aeriene.
Un C.V. greșit poate elimina un candidat în câteva secunde. În acest an, recrutorii caută claritate, rezultate și onestitate, nu fraze goale sau informații inutile. Află cele mai frecvente greșeli care te scot din cursă și cum să le eviți inteligent.
Ministrul arată și că susţine plata pe performanţă, dar că se declară împotriva celor care la ora 12.00 se filmează în spitalele private, deşi ar trebui să fie la program, în spitalul de stat.
Află de aici ce prevede Ordinul ANRE 2/2026 care pune românii pe jar: notificări privind prețuri la gaze mai mari cu 14–45% de la 1 aprilie 2026 și costuri estimate la 6 milioane euro.
În contextul controalelor declanșate de autoritățile române, cunoscute în spațiul public drept „Operațiunea Buletinul”, una dintre principalele temeri vizează posibila pierdere a alocațiilor de stat pentru copiii care au cetățenie română
„Nu aş fi acceptat intrarea USR-ui la guvernare”, a adăugat Ciolacu, întrebat ce ar fi făcut dacă ar mai fi fost preşedintele PSD.
Documentele publicate de ANRSC arată tarifele aprobate pentru mai mulţi operatori regionali de apă şi canalizare. Diferenţele sunt determinate de costurile locale, investiţiile în infrastructură şi condiţiile specifice fiecărei zone. Diferenţe importante între judeţe La nivel naţional, tarifele cumulate pentru alimentarea cu apă potabilă şi serviciile de canalizare, fără TVA, variază considerabil de la un […]
Guvernul României lansează un set de măsuri inovatoare pentru investitori, incluzând reducerea taxei de examinare a investițiilor și scurtarea termenelor de autorizare.
„Am justificat toate măsurile de management care s-au luat la nivelul Curții”, a spus șefa Curții de Apel București despre discuția cu Nicușor Dan.
Descoperă nivelul salarial incredibil de mic al farmaciștilor din România, după finalizarea celor 5 ani de facultate!
Stare de alertă sanitară în orașul Curtea de Argeș, dar și în altre trei comune învecinate din cauza unei bacterii periculoase descoperită în apa potabilă.
Controversele și discuțiile din justiție, dar și revolta primarilor nemulțumiți de creșterea impozitelor sunt cele două subiecte dezbătute în această seară la proiect de țară România.
Descoperă aici detaliile din spatele Marii Crize din 1929 și află cum a început prăbușirea economică în SUA, cum au fost afectate milioane de vieți și ce măsuri au ajutat la redresare.
Tehnicianul Inter Milano, Cristian Chivu, a preluat torţa olimpică în Piazza Sant’Ambrogio și a predat-o președintelui CONI, Luciano Buonfiglio, cu o zi înainte de deschiderea JO de iarnă.
Italia anunță că a blocat mai multe atacuri cibernetice atribuite Rusiei, îndreptate împotriva site-urilor oficiale și infrastructurii legate de Jocurile Olimpice de Iarnă 2026.