Instanța supremă este așteptată să dea, marţi, sentinţa în dosarul în care fostul deputat Ludovic Orban este acuzat de folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite. Decizia completului de trei judecători nu va fi definitivă, poate fi atacată la aceeași instanță. Ludovic Orban a fost trimis în judecată în luna mai a anului […]
Justiție
Dana Gîrbovan consideră că raportul MCV este incomplet: „Am aşteptat cu interes acest raport.
În opinia judecătoarei, intenția președintelui Klaus Iohannis de a face un referendum pentru “continuarea luptei împotriva corupției și asigurarea integrității functiei publice” relativizează…
Proiectele de Ordonanță de Urgență privind grațierea unor pedepse și modificarea Codurilor Penale vor fi analizate de către membrii Consiliului Superior al Magistraturii într-o ședință c…
Proprietarul clubului Bamboo, Joshua Castellano, s-a prezentat luni la sediul Poliței Capitalei pentru a fi audiat în dosarul deschis în urma incendiului de sâmbătă, potrivit Agerpres. Echipele Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov anunță că la clubul Bamboo se mai observă un singur focar în zona centrală, de unde se degajă fum, cu posibilități […]
Procurorii au fost, duminică, la clubul Bamboo, dar nu pot intra pentru…
Victor Becali rămâne în penitenciar după ce, vineri, Tribunalul Constanța a admis contestația formulată de DNA împotriva sentinței Judecătoriei Medgidia din decembrie 2016, prin care fusese acceptată cererea de eliberare condiționată a acestuia, potrivit Agerpres. Judecătorii Tribunalului Constanța au respins ca fiind neîntemeiată propunerea de eliberare condiționată a condamnatului Victor Becali, decizia fiind definitivă. Totodată, […]
„Procurori ai Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus prin…
Procurorul general Augustin Lazăr a recunoscut, la o ședință a CSM, că a existat un protocol secret între procurori și servicii…
Fostul şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor chestorul Liviu Popa, un apropiat al lui Vasile Blaga, patru şefi de poliţie din judeţul Bihor şi un consilier superior de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor au fost trimişi în judecată de DNA Oradea, ei fiind acuzaţi că au primit bani şi alte bunuri de la […]
Peste 3.700 de deținuți ar putea fi eliberați din penitenciare în baza criteriilor prevăzute de proiectul de ordonanță de urgență privind grațierea unor pedepse, a anunțat joi Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP).
Cristinel Viorel Farcaș, director general al societății Confort Urban SRL, firmă cu capital integral de stat, a fost pus sub control judiciar de procurorii DNA, în dosarul în care este acuzat, printre altele, de abuz în serviciu și luare de mită. Potrivit DNA, procurorii din cadrul DNA, Serviciul Teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare […]
Reprezentanții judecătorilor, oameni politici și presa au cerut zilele trecute Guvernului PSD condus de Sorin Grindeanu să nu modifice legislația penală și să nu emită o ordonanță pentru grațierea pedepselor, fără o dezbatere publică.
Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat joi pentru Agerpres că există un…
Avem acum dovada irefutabilă că pentru Laura Codruţa Kovesi „ştiinţa dreptului” este un lucru destul de complicat.
Fostul șef al Fiscului, Gelu Ștefan Diaconu, pus sub acuzare de DNA într-un dosar în 2016, i-a adresat o scrisoare deschisă Laurei Codruța Kovesi, în care o întreabă pe șefa DNA: „Ce vă face să fiți așa de sigură că nu s-au oferit sume și pentru fabricarea vreunui dosar penal unui incomod?”. În opinia lui […]
Optsprezece poliţişti de frontieră din judeţul Arad, de la Vămile Nădlac1, Nădlac 2, Turnu şi Vărşand, dar şi de la Poliţia de Frontieră, au fost reţinuţi, miercuri seară, de procurorii DNA Timişoara, în urma unor percheziţii făcute într-un dosar de luare de mită. Poliţiştii urmează să fie prezentaţi, joi, instanţei cu propunere de arestare preventivă. […]
Fosta șefă a DIICOT, Alina Bica, a vorbit miercuri seară despre schimbările anunțate la codurile penale.
Conform proiectului de Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Codului…
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), Cristina Tarcea, a declarat, miercuri…
Procurorul general al României, Augustin Lazăr, consideră că proiectul privind…
Proiectul de ordonanţă de urgenţă privind graţierea a fost pus în dezbatere…Proiectul de OUG care modifică prevederi din Codul Penal şi din Codul de Procedură Penală
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea, a declarat, miercuri…
Șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, a declarat la Interviurile Europa FM că a cerut explicații de la Interpol de ce nu apare pe site poza lui Sebastian Ghiță, având în vedere că este dat în urmărire internațională. Potrivit șefei DNA, reprezentanții Interpol au explicat că pe numele lui Sebastian Ghiță a fost emis un mandat […]
Curtea Constituțională a amânat, miercuri, pentru 7 februarie, pronunțarea în cazul sesizării Guvernului privind proiectul de lege referitor la conversia creditelor în franci elvețieni. „Am amânat pentru examinarea mai adâncă a problematicii și pentru a da o decizie care să fie și în consonanță, nu în sensul soluției finale admitere sau respingere, cu analiza pe […]
Fostul ministru al Mediului Laszlo Borbely a scăpat basma curată, cel puțin pentru moment.