Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat la Digi24 că are „mari îndoieli” că președintele PSD, Liviu Dragnea, va pierde mandatul de deputat, criticând PNL, care a anunțat că liberalii vor vota pentru invalidarea mandatului de deputat al lui Dragnea, iar dacă va fi necesar vor sesiza Curtea Constituţională. PNL vrea să ceară, marţi, comisiei […]
Politică
Situația hilară din România a ajuns să genereze și predicții.
Președintele Camerei Deputaților, Florin Iordache, consideră că liberalii, prin intenția de a solicita invalidarea mandatului de deputat al lui Liviu Dragnea, „se fac încă o dată de râs” pentru că BEC a constatat că în aceste alegeri nu au fost fraude electorale. „Discutăm de niște alegeri și Regulamentul (n.r. Camerei Deputaților) prevede foarte clar cum […]
Traian Băsescu dezminte informația potrivit căreia ar fi avut o întâlnire secretă cu președintele Klaus Iohannis. „Nu m-am văzut în secret cu președintele Iohannis, n-am avut decât întâlniri în cadru oficial”, a declarat Băsescu pentru „Evenimentul Zilei”. Referindu-se la același subiect, Băsescu a precizat pentru agenția Mediafax: „Pot să vă spun că în afara consultărilor […]
Parlamentul României va fi populat de o serie de „tinere speranțe“ care, abia ieșite din adolescență, au sărit direct în viața politică la cel mai înalt nivel.
Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a anunţat că liberalii vor vota pentru invalidarea mandatului de deputat al președintelui PSD Liviu Dragnea, precizând totodată că, dacă va fi necesar, PNL va sesiza Curtea Constituţională. „Vom pleda pentru invalidarea mandatului de deputat al președintelui PSD, Liviu Dragnea, și vom vota în consecință. Regulamentul Camerei Deputaților este […]
Sergiu Moroianu, soțul lui Clotilde Armand, se apără după ce a fost exclus din USR, spunând că dacă ar fi vrut să facă rău ar fi ieșit în public înainte de alegeri. „Mulțumesc tuturor celor care v-ați exprimat simpatia pentru mine. Sunteți câteva sute și nu am avut timp să vă mulțumesc personal fiecăruia. Vreau […]
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, ales deputat de Teleorman, ar putea rămâne în afara Parlamentului, deoarece…
Pe lista scurtă a lui Liviu Dragnea pentru propunerea de premier s-ar afla două nume…
Foştii miniştri Korodi Attila și Cseke Attila vor fi liderii grupurilor UDMR din Camera Deputaţilor şi Senat, decizie luată în cadrul unei întâlniri a noilor deputaţi şi senatori UDMR, a anunțat formațiunea într-un comunicat de presă. Korodi Attila a fost ales liderul grupului UDMR din Camera Deputaţilor, iar fostul ministru al Sănătăţii Cseke Attila a […]
Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat sâmbătă, la Sibiu, că…
Vicepreşedintele USR, Clotilde Armand, a declarat sâmbătă la Cluj, că nu ştia de excluderea soţului ei din partid, apreciind că a greșit și acesta, și partidul. ”Am aflat acest lucru în timpul lansării de carte (la Cluj – nr.). Cred că el poate să facă apel. Pentru mine este o decizie greşită a lui, care […]
Theodor Paleologu critică dur excluderea lui Sergiu Moroianu, soțul lui Clotilde Armand, din USR, catalogând decizia drept „stupidă”. „Excluderea lui Sergiu Moroianu din USR nu e o „decizie tristă”, așa cum spune Nicușor Dan, ci stupidă (tristă e mai degrabă transformarea lui Nicușor Dan). E încă o confirmarea a vorbei lui Alexandru Paleologu: „pluralismul la […]
Theodor Paleologu critică dur excluderea lui Sergiu Moroianu, soțul lui Clotilde Armand, din USR, catalogând decizia drept „stupidă”. „Excluderea lui Sergiu Moroianu din USR nu e o „decizie tristă”, așa cum spune Nicușor Dan, ci stupidă (tristă e mai degrabă transformarea lui Nicușor Dan). E încă o confirmarea a vorbei lui Alexandru Paleologu: „pluralismul la […]
De câte ori a folosit Iohannis pronumele personal la cazul nominativ, acuzativ ori dativ la recenta sa întâlnire cu jurnaliștii? În total de…
„Biroul Național al USR a constatat că Sergiu Moroianu a încălcat articolul…
Este unul dintre oamenii de încredere ai lui Liviu Dragnea, a fost liderul grupului…
Foști miniștri sau doar parlamentari până acum, o serie de nume foarte cunoscute ale scenei politice nu se mai regăsesc și în noul Legislativ. Cristiana Anghel e doar unul dintre aceste nume…
Clotilde Armand a intrat în conflict cu liderul USR, Nicuşor Dan, informează B1 TV.
Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat vineri, referindu-se la întâlnirea dintre președintele Klaus Iohannis și copreședintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu, că i se pare „puțin ciudat” ca, în paralel cu consultările oficiale, să aibă loc și întâlnirile informale. Dragnea a menționat că a discutat vineri cu Tăriceanu despre subiect. „Mi-a spus astăzi. Înainte de conferința […]
„Amânarea cu încă șapte luni a intrării în vigoare a acestui act normativ s-a stabilit în…
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, la Alexandria, că, atât timp cât Legea 90/2001 va fi în vigoare, lui îi va fi foarte greu, social-democraţii căutând în prezent o posibilitate legală în acest sens. ”Legea 90 are o prevedere din punctul meu de vedere profund neconstituţională pentru că de fapt se vorbeşte despre abolirea […]
Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat, vineri, că au existat discuţii informale cu lideri ai PMP de unde a concluzionat că există, din partea acestora, ”deschidere” pentru formarea unei coaliţii de dreapta. ”Da, au fost discuţii (cu PMP – n.r.) şi există deschidere. Când vorbim despre o coaliţie de dreapta am avut în […]
Plăți nelegale, reprezentând indemnizații de șomaj și venituri de completare încasate de…
Președintele PSD Liviu Dragnea a afirmat, vineri, la Alexandria, că PSD a câștigat alegerile după ce „acum un an și două luni” a început un proces de schimbare în interior. „Am reusit o revoluție în șoaptă”, a apreciat Dragnea. Liderul PSD a mai spus la Alexandria că „trebuie să fim riguroși cu Constituția”, asigurând totodată: […]