Asta nu-i guvernare!

Parcă am fi bombardați zilnic cu bolovani de prostie și ar vărsa peste țară numai zoaie de silă!!

Asta nu-i guvernare!

Parcă am fi bombardați zilnic cu bolovani de prostie și ar vărsa peste țară numai zoaie de silă!!

Parcă am fi bombardați zilnic cu bolovani de prostie și ar vărsa peste țară numai zoaie de silă!! Parcă ne-ar lovi cu ciomegele gîndirii lor de complexați puși pe arătat mușchii generați de funcții și pe răzbunare! Guvernarea lor arată ca o ploaie de gafe de începători! Cu cîțiva fotbaliști de la Găești și cu ansamblul Cinrelul făceam mai multă treabă. Gașca asta nu arată decît dispreț față de compatrioți, față de durerea semenilor, față de subdezvoltarea la care ne-au adus și ei, și părinții lor, și predecesorii.

Achizițiile lor pentru combaterea pandemiei sunt cele mai elocvente probe ale nemerniciei. Au cumpărat corturi și cotețe în care nu ne putem adăposti nici de ploaie! Ne conduc cu nepricepere, cu subiectivism cu greșeli și cu ofense, cu semne de dispreț și cu dovezi de amatorism cumplit.
Asta nu-i guvernare! Este o țurcă politică jucată de niște necitiți îmbuibați cu pretenții de filosofi și intelectuali. Pot să facă parte din zece partide populare europene, asiatice și sud-americane! Nu răsare nimic de pe urma lor! Nici armonie, nici dezvoltare, nici bunăstare, nici progres, nici instituții, nici cultură și nici sănătate! Nu formează o echipă și nu depășesc comportamentul de bande în luptă! Poate România să cumpere toată producția militară americană! }ntr-o bună zi și partenerii noștri vor înțelege ce nehaliți, ce ticăloși și ce amatori guvernează la granița de Est a Alianței!
Poate să mai primească președintele Iohannis încă o remorcă de premii și de medalii de la co-etnicii săi din Germania și Luxemburg. Pentru români, nepăsarea lui tot la o nulitate politică duce!

Cu trufia lor de puțoi a celor tineri negîndiți și nepricepuți din PNL și USR PLUS pierdem bani, pierdem oameni, pierdem ritmuri de dezvoltare. Pierdem parteneriate și în singurele blocuri în care am rămas suntem ca o găină de jumulit. Nimic mai mult! Să vedeți ce iese din Planul de Reziliență făcut din obrăznicia lui Cristian Ghinea! Și cîți bani vor intra în România din fluturatele 80 de miliarde anunțate fudul de președintele Iohannis la Bruxelles? Parcă văd că în cele din urmă, în faimosul și ultra-trîmbițatul plan de reconstrucție, fircălit și feștelit de niște papagali cu ifose, nu ne alegem nici cu fonduri suficiente pentru a acoperi cheltuielile de navetă ale președintelui pe ruta București-Sibiu și retur!

Asta nu-i guvernare! Este doar o înfruntare de ambiții între cete cu reacții de bande politice. Si șobolanii închiși în cușcă se împacă dacă este vorba de supraviețuire și salvare! Cîrpeala asta politică zisă și coaliție de guvernare nu are nici cel mai mic instinct de cooperare și coabitare. Nu se poartă cu conștiința că trebuie să servească o țară și un popor. Pare mai preocupată să nu-l deranjeze pe președinte! Se poartă ca o ceată de evadați în care regula de bază este doar agoniseala și salvarea pe cont propriu.

Asta nu-i guvernare pentru că deasupra ei nu avem o președinție! Cine i-a primit pe netoți să jure credință țării și poporului român? Cine a tras sforile ca ei să formeze o majoritate? China? Tecuciul sau Nădlac-ul? Nu cumva artizanul acestei încropeli politice este responsabil și el trebuie să o re-pună în funcțiune? Devotamentul promis nu-i tot una cu asigurarea unui somn netulburat pentru președinte!

O guvernare pentru o țară cu atîtea probleme nu-i tot una cu fiecare de capul lui! Declarațiile politice de difuzor nebun, rățoite în fiecare zi, nu depășesc condiția de zgomot de fond care să acopere durerile și nemulțumirile poporului român.

N-am simpatii politice și n-am partide de schimb. Dar asta nu-i guvernare! Și asta se poate pentru că nici deasupra ei nu avem o președinție adevărată! Numirile de prostovani și îmbuibați în funcții de vază nu este tot una cu alcătuirea unui guvern care să ducă țara la margine onorabilă de pandemie! Și dincolo de sărăcie și brambureală!

Asta nu-i guvernare! Este o cacialma grosolană, o glumă politică proastă, o pată în biografia tuturor, o ieșire din istorie, o comedie în marginea Europei și un mare pericol pentru integritatea ‎țării!
Dacă asta este o guvernare românească în Uniunea Europeană ar trebui să ne fie rușine tuturor!

Distribuie articolul pe:

84 comentarii

  1. Se zice, „sa fii Domn e o’ntamplare, sa fii OM, e lucru mare!” desi, a fi Domn, implica si o anumita atitudine.

  2. in 1958 … nu aveam inca 7 ani … si ma PREGATEAM … sa incep SCOALA …
    in 1961 … nu aveam inca 10 ani … dar in vacanta dintre clasa a 3-a si a 4-a … imi incepeam activitate de CUNOASTERE a LUMII …
    In acea vacanta … am citit cele doua DIALOGURI ale lui Galileo Galilei … Dialogul despre cele doua stiinte (matematica si fizica) … si Dialogul despre cele doua LUMI – lumea NATURALA (cea stiintifica, a FIZICII) si lumea ne-naturala (a METAFIZICII, cea dogmatica si inchizitoriala).
    lumea „meta fizica” … cea despre care vorbesti tu … este insa doar … lumea „CONTRA naturii” … cea a seductiei sexiste … invatata de tine … in „alcovuri de fufe/tute” …

    In anul 1958 ne-am mutat … in SINGURA noua ZONA din BUCURESTI … aPOLITICA si non-DOGMATICA … zona taberei armiei lui Tudor Vladinmirescu … cel cu celebrul motto … „PATRIA este POPORUL si nu tagma JEFUITORILOR” …
    si astfel … intre Galileo … si TUDOR … mi-am format si cizelat … CONCEPTIA MEA despre LUME si lume …
    Motto 1 … „PATRIA este POPORUL si nu tagma JEFUITORILOR” … avand drept corolar …”URASC NEDREPTATEA si EXPLOATAREA”.
    Motto 2 … „LUMEA este doar NATURA … cea studiata de stiinta FIZICII … si avand ca limbaj MATEMATICA (citat Galileo Galilei)” … si avand drept corolar … „IUBESC STIINTA si URASCA DOGMELE (limitative in gandire, inchizitorialo-securiste sau politice)”.

    Intre cele doua corolare … „URASC NEDREPTATEA si EXPLOATAREA” precum si „IUBESC STIINTA si URASCA DOGMELE” … imi desfasor INTREAGA MEA ACTIVITATE … de sorginte PROGRESISTA … incepand din anul 1961 … si pana la moarte !!!
    Si de aceea … politrucii … si/sau … „statele paralele” … m-au URAT si EVITAT !!!

  3. Lifta securist-ceausista „doru popescu” exulta de fericire convins ca m-a atras in „cursa” cu Aleea Alexandru, el fiind un cunoscator al sediilor si vilelor conspirative ale Secu…Ticalosul a uitat ce spunea cu cateva luni in urma, ca Dej
    i-a „gonit” pe sovietici pana-n 1958 fiind un „nationalist” veritabil!? Stiut fiind ca INTERNATIONALISTII MARXISTI nu au nimic de-a face cu nationalismul! Normal ca Securitatea a luat-o-n bot in decembrie 1989 cu asemenea ofiteri cre tinoizi!
    „core”, cred ca trebuie sa te revolti, ai fost declarata „tarfa de lux” de camaradul „doru popescu” dupa ce a citit ce am
    scris despre „Domnitza gen core/budeanca” cu care faceam schimb de opinii…meta fizice in deraderea materialismului dialectic si istoric pe care-l servea el ca tanar recrut…

  4. „sunt bolsevic, sunt securist, sunt „semit”, sunt legionar, sunt natzi precum Natziman, oi fi marxist, te pomenesti stalinist” …??? …
    DA !!! TOATE LA UN LOC … si ai tai AU FOST cei SOSITI pe „tancurile „SOVIETICE …
    doar astfel de oameni frecventau in epoca … locante de tip … „Select” … „Berlin” … „Athene Palace” … „Cina”
    in acea vreme NUMAI ocupantii SOVIETICI aveau „lovele” (din furturi si valorificari de obiecte de gen davai ceas”) .. si din ATACURI la BNR …
    Exista si un film romanesc pe tema … ta si a neamurilor tale… se numeste parca … „crucea de piatra ” …

    Noi … romanii … dupa razboi … eram prea saraciTI … dupa „nationalizare” … ca sa frecventam asa TAVERNE … cu TARFE de LUX … si cu muzica ” decadenta de tip americaneasca” …

    ACUM … m-am LAMURIT deplin … cine esti tu … DE FAPT !!!

  5. Luke Mordue and Max Mordue in Charlie (2013) Alex Steedman and Max … For me this film hit a lot of notes that horror is lacking nowadays, to be able to create … Filming Locations: London, England, UK. After reading and ignoring a chain letter containing a sinister threat, a young man is stalked and taunted by an unknown presence. Director: Luke Mordue,; Writer: Luke Mordue; Stars: Luke Mordue, Alex Steedman, Max Mordue. Charlie. Trailer. After ignoring a threatening chain letter believing it to be a hoax, Dan finds himself being stalked and taunted by an evil presence the following night. Alone in his flat with all exits blocked, a sinister night unfolds as he quickly realises that Charlie is coming.

  6. „Behaie mutule”, mare-i gradina voastra, a BEST iilor securiste mercenare pe forum! Sunteti doi, cel mult trei nemernici
    fara frica lui Dumnezeu care aveti pseudonimele si comentariile in serie pregatite de ofiterii coordonatori, fiindu-va publicate intr-o veselie…Nu conteaza ce pseudonim va afisati, „mutu behaitor” sau „tony” in tandem, idiotul asta pedaland
    pe „prostocratie”, conform liniei trasate din Padurea Faget!!! Ne norocitilor, nu incompetenta ucide romani, ci camarazii vostri din Securitate …Toti care pedaleaza aici pe incompetenta stalinistilor sunt TRADATORII ROMANIEI si mai sus s-a despuiat si „ileana”, de penajul de pasaret locatar al CUIB-ului legionar-securist „Humoroid”…Monstrilor, ce doriti voi e smpla cosmetizare, adica o Securitate…”patriotica”!!!

  7. „Țara” asta, alcătuită din cohorte de melci patetici, ARE EXACT CEEA CE MERITĂ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.