Astăzi încep Campionatele Mondiale de tenis de masă pe echipe

Duminică debutează Campionatele Mondiale de tenis de masă pe echipe de la Dortmund, la care participă şi ţara noastră.

La feminin, România se află în eşalonul de elită (Championship Division) şi va evolua în Grupa A, alături de China, campioana en titre, Belarus, SUA, Ungaria şi Ucraina. Conform site-ului Federaţiei Internaţionale de Tenis de Masă (IITF), lotul echipei noastre este format din Daniela Dodean, Elizabeta Samara, Bernadette Szocs, Camelia Poştoacă şi Andrada Vincze. România va debuta contra echipei SUA (duminică, ora 11.00 la Bucureşti), luni va înfrunta Ungaria (17.00), marţi va da piept cu Belarus (17.00), iar miercuri va disputa două meciuri, cu China (11.00) şi Ucraina (17.00).

Echipa masculină a României, formată din Constantin Cioti, Adrian Crişan, Andrei Filimon, Ovidiu Ionescu şi Hunor Szocs, se află în eşalonul secund (Second Division) şi va evolua în grupa E cu Canada, India, Finlanda, Nigeria şi Norvegia. Prima partidă va avea loc duminică, împotriva Canadei (11.00), urmată luni de meciurile cu Norvegia (14.00) şi Nigeria (20.00), marţi se va juca partida cu India (14.00), iar miercuri va avea loc meciul cu Finlanda (20.00), informează Agerpres.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.