Astra şi Steaua intră în focuri

Peste numai câteva ore, Astra Giurgiu şi Steaua Bucureşti intră în bătăliile pentru primăvara europeană a Cupei Europa Ligue. Adversari le vor fi Austria Viena, respectiv formaţia turcă Osmanlipsor. Giurgiuvenii vor juca în Capitală, terenul lor nefiind într-o stare acceptabilă pentru un astfel de meci, în timp ce Steaua va juca în deplasare, la Ankara.

Se speră ca Astra, după un început dezastruos de campionat, să repete, ca joc şi determinare, nivelul atins în partidele cu West Ham United, una din fruntaşele celui mai bogat campionat din lume. Un prim argument ar fi revenirea pe banca tehnică a lui Marius Şumudică, antrenorul care a dovedit de atâtea ori că ştie să-şi mobilizeze la maximum jucătorii.

Al doilea argument ar fi acela că Austria Viena este un adversar de valoare medie, nici mai sus, dar nici mai jos decât Astra. Diferenţa o vor face excelenţele celor două echipe, respectiv Silviu Lung jr., Săpunaru, J. Morais, Budescu şi Alibec. De la Austria Viena ies în evidenţă nigerianul Kayode (15 goluri în sezonul trecut), tânărul Kevin Friesenbichler, mijlocaşul Kolzhauser şi Ognjan Vukovici. În altă ordine de idei, acest prim meci dintr-o grupă din care mai fac parte AS Roma, favorita indiscutabilă la primul loc, şi Viktoria Plzen, se vrea a fi şi un prim pas spre revenirea Astrei în rândul principalelor echipe ale campionatului nostru. Partida, una extrem de echilibrată, va fi arbitrată de o brigadă suedeză cu Andreas Ekberg la centru.

Mult mai interesant se arată a fi meciul Osmanlispor – Steaua. Vicecampioana României dispune de un palmares impresionant şi se prezintă într-o formă mulţumitoare, cu un remarcabil echilibru între compartimente. Adversarii abia au ieşit la iveală, situându-se cam pe locurile 4-5 ale campionatului turc, unde Galatasaray, Fenerbahce şi Beşiktaş fac legea. Ar esxista, deci, din start, o oareşcare superioritate a Stelei, ceea ce a punctat şi antrenorul Laurenţiu Reghecamph, care este convins că lotul Stelei este, ca valoare tehnică, peste cel al turcilor. Deşi, preciza Reghe, Osmanlispor dispune de 8 jucători străini. Acesta este şi motivul pentru care antrenorul roş-albaştrilor este încă nehotărât în privinţa primului 11.

Compartimentul defensiv, cu Fl. Niţă în poartă, e ca şi bătut în cuie. Ezitări apar în alcătuirea liniei de mijloc: Vlad Achim cu Bourceanu sau cu Boldrin? Sau Bourceanu cu Muniru? Dacă Boldrin vine pe stânga, ceea ce ar fi de dorit pentru colaborarea sa cu De Amorim, unde va juca Fl. Tănase, cel pe care patronul îl vrea neapărat în echipă? Sunt, iată, câteva probleme pe care Reghe trebuie să le rezolve fie în prima repriză, fie într-a doua. Principala miză a acestui prim meci într-o grupă din care mai fac parte Villareal şi FC Zurich sunt, sigur că da, cele trei puncte, grupa fiind una echilibrată, mai ales pentru ocuparea locului al doilea, întrucât Villareal îşi va tăia, fără doar şi poate, partea leului. Partida va fi arbitrată de o brigadă germană cu Tobiaz Welz la centru.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Victor Nita 183 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.