Atentat terorist în Franța

O persoană a fost ucisă și mai multe rănite într-un atentat terorist în Franța. O explozie a avut loc într-o uzină de gaz industrial din Isere. O mașină a pătruns în curtea uzinei, cu puțin timp înainte de ora 10.00, și a intrat în mai multe butelii de gaz, potrivit unei surse apropiate anchetei.

Deflagraţia a fost provocată de două persoane, care au intrat cu maşina în uzina Air Products din Saint-Quentin-Fallavier, a transmis Le Monde. Un om a fost găsit decapitat, alături de un steag cu inscripții islamiste. Potrivit presei franceze, un bărbat, care nu era angajat al uzinei, a fost decapitat în curtea societății. Capul acestuia a fost găsit la câţiva metri distanţă de corp, agăţat de gard şi acoperit cu inscripţii în arabă.

UPDATE Presupusul terorist, un musulman

Presupusul autor al atacului terorist este șofer la o firmă de distribuție, iar vehiculul pe care-l conducea avea autorizație de acces în incinta uzinei, astfel că nu a stârnit vreo suspiciune când a intrat acolo, potrivit agenției EFE.

Soția sa a fost interpelată de autorități. Potrivit AFP, ea a afirmat că nu înțelege ce l-ar fi putut determina pe soțul ei să recurgă la un asemenea gest, susținând că amândoi fac parte dintr-o familie de „musulmani normali”.

Autoritățile franceze au mai anunțat și arestarea unei a doua persoane, a cărei identitate nu este precizată. Cât despre cel decapitat în urma atacului, acesta este, conform unor surse citate de AFP, directorul unei societății tot din zona orașului Lyon.

UPDATE Victima, „decapitată în mod abject”

Bărbatul a fost „asasinat și decapitat în mod abject”, a afirmat ministrul de Interne francez, Bernard Cazeneuve, conform AFP.
„Victima este în curs de identificare”, a precizat ministrul. „Mă gândesc cu emoție la victimele acestor acte și în mod concret la această persoană nevinovată, care a fost asasinată și decapitată în mod abject și la victimele atentatelor din luna ianuarie”, a declarat acesta.

UPDATE Hollande despre atentat

Președintele francez, Francois Hollande, a afirmat vineri că atacul este ”de natură teroristă din moment ce a fost găsit un cadavru decapitat, precum și inscripții”, la locul faptei, relatează agențiile de presă internaționale.

Aflat la Bruxelles, președintele francez a confirmat că un suspect a fost arestat și ”identificat” și a vorbit și despre un al doilea posibil autor al atentatului.

Totodată, el a anunțat că ”un consiliu restrâns se va reuni la Palatul Elysee la ora 15,30, că au fost desfășurate în regiune forțe considerabile de poliție și că se asigură protecția și a altor locuri industriale pentru prevenirea oricăror altor incidente.

UPDATE Mobilizare maximă

Președintele francez, Francois Hollande, a convocat pentru vineri un consiliu de apărare după atentatul, probabil jihadist, care a vizat o uzină de gaze industriale din regiunea Lyon (centru-est), a anunțat ministrul apărării, Jean-Yves Le Drian, citat de AFP. Francois Hollande, care participa vineri la Consiliul European de la Bruxelles, se va întoarce după-amiază la Paris, a indicat o sursă din anturajul său, precizând că președintele este în contact permanent cu ministrul de interne Bernard Cazeneuve și cu serviciile statului. La rândul său, premierul francez Manuel Valls a ordonat vineri „sporirea vigilenţei” la toate instalaţiile sensibile din Rhone-Alpes.

Unul dintre atacatori a intrat în uzină ţinând în mână un steag cu inscripţii în limba arabă, potrivit martorilor.

Potrivit cotidianului Le Dauphiné libéré, unul dintre atacatori şi-a declarat apartenenţa la Statul Islamic.

Un bărbat suspectat de a fi autorul sau unul dintre autorii atentatului a fost arestat, au indicat surse apropiate dosarului, transmite AFP.

”Potrivit primelor elemente ale anchetei, unul sau mai mulți indivizi, la bordul unui vehicul, au forțat intrarea în uzină. O explozie a survenit apoi”, a declarat o sursă apropiată dosarului.

Până acum, informațiile despre numărul atacatorilor sunt contradictorii. Potrivit unor surse ar fi vorba de doi atacatori, în timp ce altele vorbesc de unul singur.

Parchetul antiterorist din Paris a demarat o anchetă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.