Rezultatele finale, după contestaţii, ale examenului naţional de Bacalaureat, sesiunea iunie – iulie, au fost publicate vineri pe site-ul bacalaureat.edu.ro, a anunţat Ministerul Educaţiei.
Primele rezultate, înaintea depunerii contestaţiilor, au fost publicate luni.
Rata cumulată de promovare, înainte de contestaţii, a fost de 76,4%, în creştere cu 3,6% faţă de prima sesiune a examenului de Bacalaureat din anul trecut (72,8%).
Pentru a promova examenul de Bacalaureat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii (cumulat): să fi susţinut toate probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale; să fi susţinut toate probele scrise şi să fi obţinut nota 5 (cel puţin) la fiecare dintre acestea; să fi obţinut cel puţin media 6 la probele scrise (media notelor obţinute la probele scrise).
Apropo, daca vreti note mari la Bac (sa zicem 10 pe linie) faceti ca in Franta, unde au existat elevi care au contestat rezultatele pe motiv ca au fost discriminati ca fiind de origine iudaica !!!