Concedieri la Vocea Americii. Angajați aflați sub contract cu postul de radio Vocea Americii (Voice of America, VOA) au declarat că au primit duminică o notificare conform căreia contractul lor se încheie la sfârșitul acestei luni, la o zi după anunțul făcut de administrația președintelui american Donald Trump privind concedierea tuturor angajaților acestui post, transmite luni AFP.
Trimiterea în ‘concediu administrativ’ a angajaților de la posturile de radio Vocea Americii, Radio Free Asia și alte media publice a fost anunțată sâmbătă, în cadrul tăierilor bugetare promise de Trump.
Începând de duminică, membrii personalului contractual, care formează cea mai mare parte a serviciilor non-aglofone ale VOA, au primit un email prin care erau informați că începând cu 31 martie contractul lor ia sfârșit, au declarat mai mulți dintre ei pentru AFP.
Numeroase persoane aflate sub contract cu VOA nu sunt cetățeni americani și riscă, în ceea ce îi privește pe cei care locuiesc în SUA, să-și vadă permisele de ședere puse în discuție.
Angajații statutari ai VOA, care au fost de asemenea trimiși în concediu administrativ, nu au primit în acest stadiu scrisori de concediere, potrivit unor informați ale AFP.
Liam Scott, un jurnalist al VOA care a aflat despre concedierea sa pe 31 martie, a apreciat pe rețeaua X că închiderea de către administrația Trump a VOA și unor media similare ‘se înscrie în eforturile lui de a destructura guvernul de o manieră mai generală’.
În plan mai larg, această inițiativă ‘face de asemenea parte din asaltul mai extins al administrației contra libertății presei și media’, a adăugat el. ‘Mă ocup de libertatea presei de multă vreme și nu am văzut niciodată ceva comparabil cu ceea ce se întâmplă în SUA de două luni’, a subliniat jurnalistul.
Postul Voice of America, înființat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Radio Free Europe, înființat în timpul Războiului Rece, și Radio Free Asia, înființat în 1996, sunt menite să ducă ‘vocea Americii’ peste tot în lume și în special în țările autoritare.
Donald Trump a semnat vineri un decret care clasează agenția guvernamentală care administrează aceste media (USAGM), care număra 3.384 de angajați în 2023, printre ‘elementele inutile ale birocrației federale’.
Cei mai plângăreți pentru pământurile române luate cu japca de Stalin erau ei cei de la Vocea Americii..de la primul Maidan de la Kiev,în 2004,au luat apă în gură…Nu mai erau pământuri românești..
Acum,cei de la aceste posturi de radio,se vor mângîi cu lozinca”să fii sărac nu-i păcat”😆😆😆
Le plângi de milă colegilor soroșiști…
Sa se refere ras put Tino Idu „BIE” si la pensionatu Di Ma care se deda aici, azi, drept „pro-ROMANIA MARE”?
Atacul la Huhurezeanu il arata pe ATAC cator ca pe un harsit AG gent SOV ietic care si-a dat seama ca masura lu Trump ii DEMASCA pe toti
slugoii sub acoperire dislocati la posturile radio respective si care e cea mai eficienta solutie de a-i SALVA/Salvamar? Sa-i declari
„orgoliosi si egoisti”…Asa se intampla cand ORDINELE SE BAT CAP IN CAP in timp…
Aceste posturi de radio finanțate de o agenție de spionaj trebuiau desființate de mult iar colaboratorii acestora trebuie considerați trădători de țară și condamnați ca atare în țările lor de origine!
Consecvent I’le Galu COM intern desfiinteaza oficinele „antibolsevice” impanate cu AG genti SOV ietici…Pare bizar la un I’le Gal, dar
aceste oficine in ciuda eforturilor de de edulcorare a propagandei „antibolsevice” erau nevoite sa spuna si adevaruri, Moon Strul o zi tatea ideologiei pe care o serveau sub acoperire!!!
Sa il concedieze si pe ministrul nostru de externe Huhurezeanu, ca este fostul lor din epoca de glorie si s-a facut de bafta fara sa produca nimic efectiv pentru politica noastra externa.
Multumim domnule Hurezeanu, ati fost odata si Dv. pe craca aia care o admiram toti, dar ca orice pasare cintatoare Pre Limba Ei Piere.
Tot o vorba mai veche spune: nu subestimati niciodata orgoliile si egoismul unui intelectual.
80 de ani propaganda mincinoasa. Ati infrant !
Trump face curatenie generala. Toate institutiile deturnate si acaparate de sorosism-progresism sunt fie inchise fie reduse. Vocea Americii si Europa Libera nu mai sunt azi vocea democratiei ci doar propaganda progresista. Asta este vointa majoritatii americanilor care au votat decis si fara frica nu cum fac romanii.
:)))media in general e inutila,nu numai aia federala …daca venea Trumpiski cu 40 de ani mai devreme, ramaneau toate la locul lor,nu mai vorbeam azi de proeuropeni si suveranisti tribali…