Au sosit primele troleibuze noi pentru București. Unde vor circula

Primele şapte troleibuze Solaris au ajuns în Depoul Societăţii de Transport Bucureşti, iar până la finalul lunii ianuarie vor fi în Capitală 15 troleibuze. Primele garnituri vor circula pe linia 61 din Sectorul 6.

”Primele 7 troleibuze Solaris au ajuns în Depoul STB Bujoreni. Mâine dimineață ajung alte 2, iar până pe 24 ianuarie vor fi în total 15 bucăți la București. Primăria a cumpărat 100 de troleibuze noi care vor intra în circulație anul acesta”, a transmis, joi, primarul general al Capitalei, Nicușor Dan.

La rândul său, viceprimarul Stelian Bujduveanu a apreciat că, ”după mai bine de 20 de ani, Bucureştiul are de astăzi şi troleibuze noi”.

”Punem primele troleibuze pe linia 61, în Sectorul 6 al Capitalei.Treptat, până în vară, când vom recepţiona ultimul troleibuz, vom dota majoritatea liniilor cu vehicule noi Solaris”, a mai viceprimarul Capitalei.

Potrivit datelor transmise anterior de oficialii Primăriei Bucureşti, troleibuzele fabricate în Polonia au o lungime de 12 metri, autonomie de minim 20 de kilometri, aer condiţionat, rampă de acces pentru pasagerii cu mobilitate redusă, podea coborâtă, prize USB.

Vehiculele sunt prevăzute cu sistem reîncărcabil de stocare a energiei electrice, echipamente ITS cu funcţiile de numărare şi informare a călătorilor (audio-vizuală), infotainment, supraveghere video, reţea de internet wi-fi şi sistem de comunicare online.
Fiecare troleibuz va avea o capacitate de 90 de călători, dintre care 27 de locuri pe scaune.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

7 Comentarii

  1. Mai mare rușinea că a ajuns România să nu fie în stare să fabrice nici un troleibuz în totalitate din componente roânești!

  2. N.D.poate a facut greseala vietii lui . A autorizat miting in capitala .Un miting ce nu apartine bucurestiului si cetatenilor ce locuiesc in Bucuresti .Pacat de munca depusa pina acum .

  3. Ba Istrate si ba Nicusoare, am „nişte intrebare”:
    ŞI ASTEA TOT FĂRĂ CĂLDURĂ VOR FI? CĂLDURĂ ÎN TROLEBUZELE ASTREI ARAD, CÂND BĂGAŢI? CÂND REPARAŢI SISTEMELE DE ÎNCĂLZIRE PENELEILOR? AŞTEPTĂM PÂNĂ SCHIMBAŢI VOI PARCUL?

  4. Tramvaiele de un kilometru lungime cu care l-au prostit pe matematician circula pe treisferturi goale. Cand vor scapa bucurestenii de acest incompetent pot desface sampania.

  5. Noi de ce nu mai facem troleibuze/autobuze/garnituri de metrou? Chiar asa de jos am ajuns?

  6. E bine că au venit. Mașini noi, etc…dar: se vor strica la fel de des ca tramvaiele noi ? Vor fi la fel de friguroase ca noile autobuze electrice chinezești? Facem și noi ceva treabă bună sau facem doar ca să vadă lumea, ce contează calitatea? Nu mă interesează că se schimbă țevile dacă plesnesc imediat după schimbare și tot nu am căldură. Mai rău, plătesc mai mult. Nu mă interesează ce a/n-a făcut firea. De 4 ani nu mai e primar. Mă bucur de noile mașini venite, dar să sperăm că vor face față capitalei. Ce e bun în alte orașe nu este neapărat bun și în București. Hai să vedem.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.