AUR rămâne fruntaș în preferințele de vot ale românilor. PSD urcă, PNL pierde teren

AUR se menține la 34% în intenția de vot, în timp ce PSD urcă la 25%. PNL și USR pierd câte două puncte față de august.

Bianca Dumbraveanu - Redactor coordonator
AUR rămâne fruntaș în preferințele de vot ale românilor. PSD urcă, PNL pierde teren

AUR se menține la 34% în intenția de vot, în timp ce PSD urcă la 25%. PNL și USR pierd câte două puncte față de august.

AUR este în topul preferințelor de vot ale românilor, cu 34%, potrivit celui mai nou sondaj CURS. PSD ocupă locul al doilea, cu 25%, iar PNL este cotat cu 18%. USR ajunge la 8%, în timp ce UDMR se află la pragul de 5%. 

AUR stagnează, PSD crește cu un punct. PNL și USR pierd teren

Față de sondajul CURS din august, AUR rămâne la același nivel, de 34%. PSD câștigă un punct procentual, de la 24% la 25%. În schimb, PNL scade de la 20% la 18%. Tot două puncte pierde și USR, care coboară de la 10% la 8%. SOS România crește de la 2% la 3%.

ACT ajunge de la 1% la 2%, iar SENS este cotat cu 2% în septembrie. PNRR-Piedone rămâne la 2%.

Datele CURS din acest an arată că AUR s-a menținut în jurul valorii de 34%. Partidul avea 35% în ianuarie, 33% în martie și 34% în aprilie, iulie, august și septembrie.

PSD a trecut de la 23% în ianuarie la 25% în septembrie. PNL a urcat până la 21% în iulie, dar a coborât ulterior la 18%. USR, cotat cu 10% în ianuarie, ajunge la 8% în septembrie.

Aproape opt din zece români spun că țara merge într-o direcție greșită

Sondajul cuprinde și întrebări despre situația generală din România. 79% dintre respondenți consideră că țara se îndreaptă într-o direcție greșită. Doar 15% spun că direcția este bună.

Românii sunt împărțiți în privința alegerilor parlamentare anticipate (47% sunt de acord). 36% spun că acestea ar trebui organizate „cu siguranță”, iar 11% răspund „mai degrabă da”.

Tot 47% se poziționează împotrivă. Dintre aceștia, 26% răspund „mai degrabă nu”, iar 21% spun „cu siguranță nu”.

Date despre sondaj

Sondajul CURS a fost realizat între 16 și 22 septembrie 2026, pe un eșantion de 1.100 de persoane cu vârsta de 18 ani și peste. Datele au fost culese prin interviuri față în față, la domiciliul respondenților. Marja maximă de eroare este de +/- 3%, la un nivel de încredere de 95%.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.