
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie 2025.
Scopul acestei solicitări este acela de a cere socoteală unui guvern care s-a dovedit o simplă mascaradă a aceleiași guvernări nefaste PSD-PNL care a prăbușit România, dar în același timp pentru a putea începe procedura de suspendare a președintelui ilegitim Klaus Werner Iohannis, astfel încât țara să revină în cadrul constituțional, spun reprezentanții AUR într-un comunicat remis cotidianul.ro.
Potrivit acestora, este un „pas crucial pentru restabilirea democrației și a pune capăt actualei crize politice în care se află România”.
Cererea a fost înaintată Birourilor Permanente ale celor două camere de către reprezentanții grupurilor parlamentare AUR.
„Am luat această decizie ca răspuns direct la strigătul de disperare al românilor care au ieșit în stradă pentru a-și apăra democrația. Într-o țară normală, președintele ar fi trebuit să iasă public, să își asume responsabilitatea și să demisioneze, împreună cu guvernul pe care l-a nominalizat.
Regimul Iohannis, alături de complicitatea PSD, PNL și UDMR, a aruncat România într-o criză politică fără precedent, cu consecințe economice catastrofale asupra românilor, iar noi, AUR, suntem hotărâți să punem capăt acestui coșmar politic.
Totodată, răspundem solicitării Partidului Oamenilor Tineri (POT) de a susține cererea de suspendare a lui Klaus Iohannis. Toți cei 91 de parlamentari AUR au semnat deja pentru demararea procedurii de suspendare. Considerăm că este responsabilitatea tuturor parlamentarilor, indiferent de apartenența politică, să pună interesele naționale înaintea celor personale sau de partid.
Facem un apel către toți cei care refuză să accepte lovitura de stat orchestrată de regimul Iohannis, prin intermediul CCR, să se alăture acestui demers pentru a pune capăt abuzurilor.
Protestul masiv din 12 ianuarie a fost un semnal clar: românii nu mai acceptă ca țara lor să fie capturată de interese ilegitime. Am auzit vocea oamenilor din țară și din diaspora care au protestat în număr mare pentru democrație și dreptate. Este datoria noastră, ca reprezentanți ai poporului, să acționăm ferm și decisiv pentru a readuce normalitatea în România, pentru a pune capăt unui guvern anti-românesc condus de Marcel Ciolacu și pentru a trimite acasă un președinte care și-a pierdut încrederea poporului și legitimitatea, Klaus Werner Iohannis.
Vom folosi toate instrumentele legale pentru a ne asigura că legile și Constituția sunt respectate, iar România își recapătă demnitatea. Suspendarea lui Klaus Werner Iohannis și înlăturarea Guvernului Ciolacu 2 reprezintă doar primul pas în acest proces“, a mai precizat AUR în comunicat.
Fiurarul isi odihneste mintea la Neptun, mai o partida de golf, trai neneaca pe banii celor ce l-au ales pe inteleptul fiurar al Romaniei
AUR cere … si Inexistentul le da !
Se agită prostește ca viermele in cîrlig,. Tipic,.
Mai bine ati desfiinta si CCR. Parlamentul este singurul in masura sa desfiinteze prin lege aceasta curte de clovi a Romaniei. CCR.
Ce suspendare, de unde îl suspenda pe plăvan daca nu a fost votat de cetățeni după terminarea mandatului? Băi Simion, plăvanul ocupa scaunul și funcția la Cotroceni neconstituțional, deci: nu a fost votat după 21.12.2024 că sa fie suspendat! Ce naiba, bati câmpii pe langa subiect chiar foarte bine!
Unii nu pricep legile, nu li se supun, nu au cultura, disciplina corespunzătoare spre a fi cetățeni, ci sunt de fapt proscriși..Să te mai fci că nu ști de deciziile CCR, e clar imbecilitate. Chiar de nu ești de acord, că evident nu e corect, dar totuși o respecți, ai stabilite noi date ale alegerilor și te supui voinței guvernanților..pe care de fapt tot tu i-ai ales..
Ha, ha! Văru’ Jiorjică li-o dat șah la mâncăii di sarmali comasaț’! Acuș’ să-i videm cât di proioropeni ș’ “dimicraț” îs….
Cand esti opozitie faci poze cu telefonul in Parlament. Stii cum vor fi servite cererile tale … cu nepasare sau cu tunuri de apa rece … Cum peferi ?
E tare,cum sa fie suspendat un presedinte care nu mai e in functie, tot AUR o spune prin Peiu:)))
In opinia mea SIEmion ramane acelasi circar SIE cu gura olteneasca si doi neuroni
Raman la teorema lui Pitagora: rati ai dreaculuide sieisti,sereisti,militieni,securisti si turnatori, ca bine va merge in clasa poolitica de 35 de ani pe voturile poolimii votante
ata vota pe banda rulanta ineptiile PSD si mai de curand a fost votat la ordin de catre pesedisti, conform dialogului Ciolacu-Grindeanu! Ce vedeti la omul asta, vocea si talentul, il vedeti la o intalnire cu vre-un sef de stat?
A scazut si calitatea alegatorilor, la unison cu alesii lor. Vom lua lectii de la Grecia, in curand!