La un an şi ceva de când au ajuns la putere – să lăsăm totuşi perioada de anul trecut, când liderii USL au fost prea ocupaţi cu suspendarea lui Băse şi apoi înghiţirea găluştelor lui Barroso –, aproape că nu se mai bagă de seamă că au dispărut guvernele Boc şi MRU, înlocuite cu ale lui Ponta, într-atât politica de copy/paste a noii puteri s-a extins, inclusiv la guvernare. Sunt copiate aproape la virgulă toate inepţiile guvernărilor anterioare. De onestitate să nu mai vorbim, începând cu aceea a prim-ministrului şi mergând mai adânc spre baza partidelor, la aleşii locali sau în Parlament, unde s-a atins incredibila majoritate de 70% doar pentru a asigura liniştea celor ce-şi bagă mâinile suflecate până la coate în banul public.
Dacă mai crede cineva că odată cu instalarea noii puteri s-au terminat, de exemplu, licitaţiile trucate, se înşală amarnic. Dacă ne facem iluzii că politica interesului personal a fost înlocuită cu aceea a interesului public, cădem şi mai adânc în eroare.
Prima grijă a lui Ponta, chiar înainte de-a ajunge din nou premier după alegerile din decembrie, a fost să-şi asigure liniştea din partea odiosului până atunci acuzator al său, în privinţa nu numai a plagiatului, ci şi a loviturii de stat ce plutea prin mintea aburită de whisky a guvenatorului precum corabia lui Rimbaud. Drept care a dat o fugă până la Cotroceni, luându-l de mânecuţă pe asociatul său, Crin Antonescu, care, cu toată ipotetica sa împotrivire, nu l-a împiedicat pe Titulescu cel mic să semneze pactul trădării tuturor alegătorilor, cărora tocmai ce le promisese, că doar nu-l durea gura, dreptate până la capăt. Desigur, precum învăţase de la Băsescu, maestrul său în ale potlogăriei politice, mereu cu invocarea interesului naţional, în virtutea căruia acesta nu voise nici mort să-l desemneze în funcţia de premier. Asta până la actul asigurător pentru el, pe care Ponta l-ar fi semnat şi cu picioarele, dacă nu i-ar fi ajuns cumva cele două mâni.
Văzându-se apoi cu sacii în căruţă, în pofida tuturor promisiunilor, a gonit-o pe Mona Pivniceru de la Ministerul Justiţiei şi a pus-o pe Codruţa la DNA, le-a tăiat liberalilor craca de sub picioare lipsindu-i pe miniştrii acestora de pârghiile puterii, prin inovaţia cu miniştrii delegaţi şi alocarea fondurilor băneşti miniştrilor pesedişti, oameni de paie în mâna şefului lor de partid. Cazul Dan Şova este, desigur, cel mai grăitor, dar şi mirosind de la o poştă a putregai şi corupţie. Nu întâmplător, tocmai acest avocăţel ce ne-a intoxicat în timpul votului la referendum cu cifre liniştitoare cum că pragul a fost atins a făcut acum pierdut Contractul Bechtel parafat de Adrian Năstase în timpurile lui de glorie, când Bombonel a mai vândut pe bani mărunţi şi Petromul odată cu zăcămintele ţării şi a cumpărat fregatele englezeşti ruginite aproape la preţul greutăţii în aur.
Cireaşa de pe tort a Guvernului Ponta 2 sunt proiectul de lege privind exploatarea în regim de exterminare cu cianuri a aurului de la Roşia Montană – despre celelalte metale din zonă nu se mai aude nimic, cu toate că se vorbeşte că sunt mult mai preţioase decât nobilul metal galben cu care se face atâta tevatură – şi acordul dat companiei americane Chevron pentru exploatarea gazelor de şist. După care Victoraş se spală pe mâini precum un ilustru predecesor, declarând că el, iniţiatorul, nu este de acord cu propriul său proiect, deşi, mai având loc de întors, îl trimite totuşi în Parlament.
Şi astfel ne aflăm în prezent faţă în faţa cu clasa politică, o specie destul de bizară prin comportament, dacă e să ne luăm doar după aşteptările profund înşelate ale alegătorilor. Băsescu, rău de gură cum îl ştim, deşi mai are de multe ori şi dreptate, a comparat-o cu zoaiele de pe geam, uitând totuşi să facă precizarea că el însuşi este cel mai de frunte reprezentant al ei şi deci zoaia cea mai vizibilă. Această clasă se află acum în postura să decidă prin vot dacă legea cu pricina e albă sau neagră, căci Ponta a declarat că parlamentarii PSD sunt liberi să voteze după propria conştiinţă, el însuşi urmând să voteze împotriva proiectului. Mai modest, Crin s-a arătat dispus doar să mai crească puţin cuantumul redevenţelor, ridicol de mic.
Aici ar mai fi câteva lucruri de spus despre mass-media, în special televiziunea publică şi mai apoi cele comerciale. Acestea din urmă au fost cumpărate de Gold Corporation prin contracte grase de publicitate care le mai şi obligă să nu se pronunţe nici cu un Psss! împotriva cianurilor. Iar TVR se consideră prea legată de guvern pentru a mişca în front măcar cu o vorbuliţă. Astfel, toate marşurile şi mitingurile de protest, din punctul lor de vedere, par că se petrec undeva la capătul lumii şi nu are rost să-şi piardă vremea cu ele.
Parlamentarii noştri, iubitori şi ei de interes naţional precum Băsescu şi Ponta, se află în faţa unui greu examen, votul potrivit conştiinţei, în cazul PSD, şi votul nominal cerut de Crin Antonescu, în ce îi priveşte pe liberali, deci un vot la comandă politică.
Vom avea ocazia să vedem – pentru cei care nu au văzut încă – pe cine am ales astă-iarnă. Şi, eventual, pe cine vom mai alege de-acum.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.