Numai un sentiment de culpabilitate poate să stea în fața neputinței PSD și a guvernului său atunci cînd nu mișcă un deget la nici o răbufnire de violență.
Nici nu-mi vine să rîd dar nici nu mă podidește plînsul cînd observ că unii cititori se înfurie după ce mi-au citit un articol.
Era atît de sigur că toate îi ies și că el este marele Iosefini al politicii că nu se putea să nu dea chix.
Cine n-a pătruns în universul lui Dan Coma nu a zburat niciodată prin trecut și nu știe mare lucru despre poșete și despre genți și n-are organ pentru melancolia de tip proustian.
Nu știu dacă președintele Iohannis și-a dat seama cît de nefericită săptămînă a traversat. Aș zice că nu-l interesează.
Anatomia scandalului Gabriel Resources (Roșia Montană Gold Corporation) este complicată și continuă și acum cu procesul pentru patru miliarde de dolari intentat României.
Circulă o poveste. Un român din Anglia, un artist în programele de gestiune bancară, a primit de la firma sa o excursie de şapte zile în Dubai, cu şase nopți de cazare în Burj al Arab Jumeirah, hotelul de şapte stele, o vreme, Perla Golfului Persic.
La cel mai cumplit document politic pe seama țării noastre, un veritabil rechizitoriu la adresa României, au pus umărul și cîțiva români.
Nu pot să înțeleg de ce toată povestea protocoalelor a zburat din rezoluție și de ce funcționarea diabolică a binomului nu îngrijorează pe nimeni din țările cu pretenții democratice.
Din punct de vedere al umorului, politica românească este un spectacol nesfîrșit. Şi plin de surprize. Mulți nici nu știu ce să facă.
Ieșirile Gabrielei Firea din ultimele zile ne arată un cu totul alt personaj.Nu optimist,nu preocupat de proiecte,nu dispusă să anunțe noi realizări pentru bucureșteni…
Subiectul Tăriceanu cercetat penal a venit ca o lovitură de trăsnet. Era vorba despre politicianul cel mai credibil din ultima vreme. Achitarea pe fond în procesul insinuat de mărturie mincinoasă…
Între primele vizite pe care președintele Klaus Iohannis le-a făcut după alegerea sa ca președinte (evident, după vacanța la Miami, unde s-a întîlnit și cu o înaltă oficialitate americană)…
De ani și ani n-am mai văzut o asemenea promovare nebună a unei dezvăluiri. Parcă venea meteoritul anti-PSD. Poate că numai interviul cu S. Ghiță (…)
Nu știu ce-și va fi zis Adrian Țuțuianu după această excludere din PSD. Probabil că se gîndește să facă o mică Republică de Dîmbovița sau măcar o baricadă.
Într-o schiță, Teodor Mazilu are o scenă care poate fi socotită un fel de apogeu al cinismului. Un personaj îi dă prietenului său cu o sticlă în cap.
În aria de competență a lui Augustin Lazăr s-au produs și conflictul de interese sesizat de ANI (Primăria Sibiu – FDGR) și sentința în procesul nedesfășurat de constatare a succesoratului Grupului Etnic German pentru FDGR.
La World Trade Center, unde s-a petrecut marea tragedie a Americii, a fost ridicat un oraș al viitoarelor decenii, mai semeț decît cel doborît.
Practic, împlinirea a 3 ani de la tragedia numită Colectiv a adus o mică aniversare și nici o schimbare importantă. Nici riscul accidentelor nu s-a redus
Scandalul generat de revocarea lui Augustin Lazăr a mers mai departe și a ajuns la un punct critic. Există posibilitatea ca președintele Klaus Iohannis să fi numit un procuror general care să-i fi închis diverse dosare…
Duminică dimineață m-am trezit la semnalul geologic al pămîntului, fără să-mi imaginez că, mai tîrziu, spre amiază, va urma o asemenea circotecă. Brusc, au fost abandonate toate celelalte subiecte. Și dosarele lui Dragnea, și afacerile cu case ale lui Iohannis, și fisura din alianța PSD – ALDE, și scandalul pe legile justiției. România schimbă subiectele […]
În urmă cu niște ani, la Cleveland, un domn mi-a întins mîna și a pronunțat într-o engleză americană: „My name is Jimmy Cratchun!“…
Tot sistemul care a susținut-o pe Laura Codruța Kovesi, toate oficinele președintelui Iohannis, toate asociațiile magistraților ciupite la echilibru au sărit ca arse.
Legile justiției trebuie regîndite, zice Klaus Iohannis, încurajat de toată echipa popularilor de la Bruxelles și de Manfred Weber. Am înțeles. Ce a făcut PSD-ul, împreună cu ALDE…
Fiecare om care calcă prin Manhattan are o percepție diferită. Pentru cei mai mulți, New York-ul este orașul libertății totale și capitala mondială a banilor.
Numai întîmplarea face să mă mai întorc în America. Prin 2005-2006 îmi luasem adio. America, marea mea fascinație de după 1990, nu îmi mai spunea mare lucru față de…
