Un tânăr de 31 de ani domiciliat în comuna Lădeşti, judeţul Vâlcea, a fost accidentat mortal sâmbătă la o partidă de vânătoare după ce a fost împuşcat de unul dintre vânători, relatează Agerpres. „Este vorba de Octavian T. de 31 de ani care lucra ca paznic de vânătoare pe domeniul ASP Horezu şi care a […]
Cartierul general al Guvernului Hamas a fost distrus complet sâmbătă dimineaţa în urma unui bombardament israelian, a anunţat Guvernul Hamas. O altă lovitură aeriană a distrus casa unui oficial Hamas, în tabăra de refugiaţi de la Jabalia, în nordul Fâşiei Gaza, rănind cel puţin 35 de persoane, au anunţat surse medicale, relatează Mediafax.ro. „Cartierul general […]
Galatasaray Istanbul, aflată cu CFR Cluj în aceeaşi grupă în Liga Campionilor la fotbal, a fost învinsă cu scorul de 3-1, vineri seara, chiar pe ”Türk Telekom Arena” din Istanbul, într-un meci din etapa a 12-a a campionatului de fotbal al Turciei, relatează Agerpres. Oaspeţii au deschis scorul prin Ahmet Özek (21), dar Burak Yilmaz […]
Nouă palestinieni au murit sâmbătă dimineaţa, ridicând la 39 numărul total al victimelor ucise de armata israliană în Gaza de la începerea miercuri a ofensivei ‘Pilon de Apărare’. Vineri seara numărul morţilor era de 29, dar în ultimele ore s-au adăugat doi răniţi grav plus alţi opt palestinieni ucişi în raidurile israeliene, informează sâmbătă surse […]
S-a întâmplat în Timişoara. Deputatul PP-DD, Marius Dugulescu, a ţinut morţiş să îi transmită toate gândurile bune unei persoane decedate de mult timp. Şi asta chiar pe 15 noiembrie, când ar fi fost data de naştere a bărbatului, dar şi când, culmea, se împlinesc 8 ani de când a trecut la cele veşnice. Felicitarea a […]
Compania electrică de stat greacă DEI lasă fără curent 30.000 de case sau firme în fiecare lună pentru neachitarea facturilor, aşa cum recunoscut compania, care a anunţat un plan pentru a veni în ajutorul familiilor nevoiaşe, informează sâmbătă EFE, citată de Agerpres. Datele au fost furnizate Parlamentului de preşedintele DEI, Arthuros Zervos, la solicitarea unui […]
Guvernul israelian a autorizat vineri seara mobilizarea a 75.000 de rezervişti în cadrul operaţiunii „Pilon al Apărării” pe care o efectuează împotriva unor grupări palestiniene înarmate în Fâşia Gaza, a anunţat televiziunea israeliană, relatează AFP. Această decizie a fost luată în urma unei reuniuni la Tel Aviv a Cabinetului de Securitate al Guvernului Netanyahu, alcătuit […]
Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a respins vineri recursul celor 10 persoane implicate în dosarul fraudelor bancare la decizia prin care au fost arestate preventiv de magistraţii Tribunalului Călăraşi, astfel că acesta vor rămâne în arest preventiv. Magistraţii i-au ascultat vineri pe inculpaţii Adrian Ruse, Florian Răsuceanu, George Radu, Victor Fotache, Ionel Matei, Adrian Botev, […]
Ungaria a adoptat vineri al treilea plan de austeritate în mai puţin de şase săptămâni ce prevede în special prelungirea taxei asupra băncilor din Ungaria dincolo de 2013, a anunţat vineri Ministerul Economiei, citat de AFP, relatează Agerpres. Noile economii se ridică la valoarea de 90 de miliarde de forinţi (316,3 milioane de euro). Taxa […]
Românii îşi pot verifica gratuit, sâmbătă şi duminică, starea de sănătate a plămânilor, cu ocazia Zilei Mondiale a BPOC (bronhopneumopatie obstructivă cronică), relatează Agerpres. În cele două zile medici pneumologi vor realiza spirometrii gratuite în 10 locuri din Galeriile Real din toată ţara: Bucureşti Est, Constanţa 2, Piteşti, Suceava, Arad, Baia Mare, Galaţi, Cluj-Napoca, Timişoara […]
Campioana CFR Cluj a fost învinsă de Astra Giurgiu cu scorul de 2-0 (1-0), vineri seara, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, în primul meci din etapa a 16-a din Liga I de fotbal, relatează Agerpres. Astra a deschis scorul prin Constantin Budescu (45+2). Giurgiuvenii au închis conturile pe final, pe contraatac, prin macedoneanul Mirko Ivanovski […]
Aproape o treime dintre utilizatorii de computere conectează la terminale dispozitive de stocare USB infectate, se arată într-un studiu efectuat de O+K Research, la cererea Kaspersky Lab, relatează Agerpres. Potrivit sursei citate, 32% dintre posesorii de calculatoare, laptopuri şi telefoane au de-a face frecvent cu drivere Flash infectate, în ciuda faptului că aceştia sunt siguri […]
SURSA: Mediafax prin Realitatea.net Noaptea albă a bibliotecilor constă într-o serie de evenimente culturale şi artistice şi se bucură de participarea a numeroase instituţii de profil din ţarăşi din Bucureşti. Acestea îşi vor deschide porţile în afara orelor obişnuite ale programului de lucru şi-şi vor primi oaspeţii cu evenimente speciale, experimente culturale în premieră. „Campania […]
FC Barcelona a devenit un mit. Un român a fost căpitanul acestui fenomen social. Plecat din Calafat, Gică Popescu şi-a propus să cucerească lumea. Fotbalistic, a făcut-o cu vârf şi îndesat. A câştigat cupe europene, atât cu Barcelona, cât şi cu Galatasaray, a dat mâna cu Regele Spaniei şi a fost ovaţionat în picioare de […]
Armata israeliană a atacat 613 obiective „teroriste” de la începutul operaţiunilor în Fâşia Gaza, care ar putea dura aproximativ şapte săptămâni, informează site-ul Ynetnews.com, preluat de Antena3.ro. Potrivit armatei israeliene, în prima zi a raidurilor aeriene, a fost distrusă o fabrică de avioane fără pilot aparţinând Hamas. Armata israeliană a atacat în total 613 „obiective […]
SURSA: REALITATEA.NET Un cutremur cu magnitudinea de moment de 6,8 a avut loc, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, în largul coastelor Rusiei, în Oceanul Pacific, informează Institutul american de geofizică (USGS). Un cutremur cu magnitudinea de moment de 6,8 a avut loc, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, în largul coastelor Rusiei, […]
SURSA: REALITATEA.NET Deputatul din partea minorităţilor Mircea Grosaru este cel care a votat, vineri, în Comisia juridică, împotriva arestării lui Alin Trăşculescu, scrie NewsIn. „Nu sunt convins că aceste fapte sunt reale”, şi-a motivat el decizia, adăugând că nu a văzut nici dosarul, ca în celelalte cazuri de deputaţi care au fost în situaţia de […]
Stimati colegi, ma uit cu tristete la felul in care intelegem sa ne facem meseria si sa fim, de pilda, moderatori. Toti putem gresi, e evident ca nu suntem niste masini obiective si perfect echidistante, avem pareri si vorbim uneori poate prea mult sau intrerupem invitatii, luati de valul propriei opinii, intr-o mare involburata de evenimente…atat de romanesti.
În ultimele săptămâni, câteva mesaje criptice strecurate pe mai multe site-uri web sugerau că Google se pregăteşte să lanseze un proiect misterios. Zvonurile au fost confirmate: Ingress este numele îndrăzneţului proiect Google, ce constă într-un joc de tip „alternate reality” ce urmează să transforme modul în care privim lumea din jurul nostru. Ingress este un […]
Cobra a anunţat că îi acordă revanşa lui Lucian Bute. Pugilistul român va fi faţă-n faţă cu Carl Froch pe 30 martie, conform Antena3.ro. Englezul de 35 de ani a declarat că vrea să îl bată pe Bute la el acasă. Duelul lor va avea loc la Montreal. În 2012, la 26 mai, Bute a […]
Ţări din Uniunea Europeană (UE) care se confruntă cu probleme de lichidităţi şi care încearcă să facă faţă unor tăieri la bugetul Apărării vor putea, în curând, să vândă sau să ofere la schimb surplusul de tancuri sau avioane de luptă pe un site comercial de tip eBay. Site-ul eQuip va oferi un magazin online […]
Programele operaţionale sectoriale (POS) ale României sunt calificate drept “nedemne de încredere” în Raportul de Activitate al DG Regio din Comisia Europeană pentru anul 2011, citat de Antena 3. Aceasta înseamnă că riscul este reprezentat de incompetenţă managerială şi fraudă
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă activarea celulei de criză ca urmare a violenţelor din Israel şi Fâşia Gaza. Potrivit unui comunicat de presă emis vineri de MAE, celula de criză le va acorda asistenţă cetăţenilor români, care sunt, de asemenea, îndemnaţi să contacteze Oficiul de Reprezentare a României la Ramallah pentru a-şi înregistra prezenţa în […]
Falşii inspectori de la Garda Financiară care au reuşit să fure anul acesta 100.000 de euro dintr-o casă de schimb valutar din Capitală, au fost condamnaţi la 5 şi respectiv 12 ani de închisoare cu executare. Totodată, cei doi sunt obligaţi să restituie suma pe care au sustras-o de la casieră. Escrocii, un bărbat şi […]
Traficul rutier este întreunat, vineri seară, din cauza ceţii pe autostrada A2, între Drajna şi Constanţa, precum şi pe drumurile naţionale şi europene din judeţele Iaşi, Neamţ, Botoşani şi Sibiu, pe unele porţiuni de drum vizibilitatea fiind redusă sub 50 de metri, informează Centrul Infotrafic. Pe autostrada A2 este ceaţă densă, între Drajna şi Constanţa […]
Perechea formată din tenismanul român Florin Mergea şi germanul Philipp Marx a ratat calificarea în finala probei de dublu la turneul challenger de la Helsinki, dotat cu premii totale de 106.500 euro, după ce a fost învinsă în semifinale de cuplul ruso-slovac Mihail Elghin/Igor Zelenay (N. 4), cu 6-4, 4-6, 10-5, relatează Agerpres. Mergea şi […]
