CFR Călători va reduce tarifele la trenurile InterRegio, pentru călătoriile în weekend pe ruta Sinaia – Braşov, începând cu 12 octombrie, a anunţat, vineri, compania, într-un comunicat. La călătoriile Sinaia – Braşov şi retur se vor acorda reduceri între 31 şi 56 la sută. Reducerile vor fi aplicate numai la tariful de transport integral şi […]
Preşedintele UEFA, Michel Platini, i-a trimis o scrisoare preşedintelui FRF, Mircea Sandu, în care avertizează cluburile din România că riscă sancţiuni severe în cazul în care manifestările rasiste se vor repeta la meciurile de fotbal, informează, vineri, site-ul oficial al federaţiei. „Am fost informaţi cu privire la serioase incidente de sorginte rasistă, care au avut […]
Salariaţii combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea au primit, vineri, tichetele de masă pentru luna august. Liderii sindicali au spus că este posibil ca în cursul zilei de vineri salariaţilor să le fie viraţi banii pentru avansul pe luna august. Preşedintele interimar al Sindicatului Oltchim, Corneliu Cernev a declarat că negocierile cu băncile care au blocat conturile […]
Blocul Naţional Sindical va lansa, pe 15 octombrie, Campania naţională pentru strângerea de semnături în vederea modificării actualului Cod al Muncii, se arată într-un comunicat remis vineri. „Proiectul de lege elaborat de BNS împreună cu o echipă de experţi coordonată de prof. dr. Alexandru Athanasiu corectează erorile din actualul Cod al Muncii şi echilibrează relaţia […]
Cel puţin 123 de persoane, dintre care 56 de civili, 46 de soldaţi şi 21 de rebeli, au murit joi în violenţele înregistrate pe teritoriul sirian, potrivit unui bilanţ provizoriu furnizat de Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), relatează Mediafax.ro. Armata siriană a bombardat joi mai multe regiuni în care s-au regrupat rebelii, care, la […]
Guvernul norvegian va prelungi cu două săptămâni concediul parental ajungând la 49 de săptămâni pe deplin remunerate, de această prelungire beneficiind taţii care vor putea de acum să-şi ia cel puţin 14 săptămâni, a anunţat vineri un partid, membru al coaliţiei guvernamentale, informează AFP, citată de Agerpres. Măsura, care va intra în vigoare începând de […]
Bărbatul care a înjunghiat joi un vatman în Capitală, în urma unei altercaţii în trafic, a fost reţinut, fiind cercetat pentru loviri sau alte violenţe şi port ilegal de armă albă, informează, vineri, Poliţia Capitalei. Poliţiştii bucureşteni au fost sesizaţi joi, în jurul orei 16.00, prin 112, cu privire la faptul că la intersecţia Calea […]
Funcţionarii ANAF vor participa la cursuri pentru a învăţa cum trebuie să li se adreseze contribuabililor şi ce anume să le răspundă. Programul va costa 130.000 de euro şi se va derula prin intermediul fondurilor europene. În total, 300 de angajaţi ai Fiscului vor participa la cursurile de instruire, programul conţinând trei direcţii: comunicare externă, […]
Un turist american a deschis focul vineri într-un hotel israelian din staţiunea Eilat de la Marea Roşie, ucigând cel puţin o persoană, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei israeliene, citat de Reuters, relatează Agerpres. Poliţia a încercuit hotelul şi a chemat ‘un număr mare de unităţi pentru a face faţă situaţiei’, a declarat […]
Tranzacția pentru vânzarea Adevărul Holding a fost parafată aseară. Dinu Patriciu și Cristi Burci au semnat ieri acordul, în jurul orelor 19.30-20.00, potrivit publicaţiei specializate paginademedia.ro Adevărul Holding a fost preluat prin firma Premium News, companie care urmează să lanseze un proiect online, coordonat de Răzvan Ionescu, fost director editorial Adevărul. Premium News estre deținută, […]
Potrivit INS, câştigul salarial mediu a scăzut în august cu 1,4% (22 lei) faţă de luna anterioară, la 1.534 lei net, cele mai mari valori fiind înregistrate în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv servicii informatice (3.753 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (857 lei). „În luna august, în majoritatea activităţilor […]
Institutul Naţional de Statistică (INS) a revizuit estimarea privind creşterea economică din primul semestru, de la 0,8% în varianta iniţială la 0,7%, astfel că Produsul Intern Brut (PIB) a ajuns la jumătatea anului la 247,727 miliarde lei, susţinut de creşterile din construcţii şi activităţi profesionale şi de servicii. „Creşterea a fost determinată, în mod semnificativ, […]
Statele Unite trebuie să dezvolte noi arme în cadrul eforturilor de a se proteja faţă de atacurile cibernetice, a afirmat generalul Keith Alexander, director al Agenţiei americane de Securitate Naţională (NSA), relatează Mediafax.ro. „Dacă apărarea voastră constă doar în a bloca atacuri, aceasta nu poate fi eficientă”, a declarat generalul Alexander, care conduce, de asemenea, […]
Integrarea României în spaţiul Schengen se poate produce doar parţial, deoarece despre integrare totală nici nu poate fi vorba în acest moment, a declarat eurodeputatul liberal Norica Nicolai. „Sunt sceptică pentru că ştiu foarte clar că în momentul de faţă sunt dificultăţi în formarea guvernului în Olanda. Olanda este ţara care întotdeauna ne-a creat probleme […]
Blindate ale armatei turce au fost văzute înaintând vineri dimineaţă spre graniţa cu Siria, după ce parlamentul de la Ankara a votat în ajun o rezoluţie ce autorizează guvernul să desfăşoare operaţiuni militare în Siria, ca reacţie la tirurile siriene, relatează canalele media locale, potrivit Agerpres. Mandatul este prevăzut pentru un an şi vizează strict […]
Angajaţii companiei Oltchim vor primi vineri avansul reprezentând 40% din salariul pe luna august, a anunţat ministrul delegat pentru dialog social, Liviu Marian Pop. „Vineri se vor acorda avansurile de 40% din salariile angajaţilor de la Oltchim pentru luna august, o lună în care nu s-a muncit decât până în 23, pentru că din 23 […]
Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri va cere vineri Comisiei Europene permisiunea acordării unui împrumut pentru demararea activităţii combinatului Oltchim, a declarat joi premierul Victor Ponta, precizând că aceasta ar fi „varianta secundară” pentru soluţionarea problemei. „Am contactat neoficial Cabinetul comisarului Almunia (Joaquín Almunia, comisarul european pentru concurenţă – n.r.) şi mâine dimineaţă de […]
Consiliul de Securitate al ONU „a condamnat în termenii cei mai fermi tirurile de obuze trase de forţele siriene” asupra unui sat turc ce au făcut cinci morţi miercuri, într-o declaraţie adoptată joi. Cele 15 ţări membre ale Consiliului „cer ca astfel de violări ale legilor internaţionale să înceteze imediat şi snu se mai repete”, […]
În 1983, Ronald Reagen era președintele Americii, iar Steve Jobs vorbea despre viitorul tehnologiei la International Design Conference în Aspen.
Joi seară, la Antena 3, în cadrul emisiunii „Sinteza Zilei”, realizatorul Mihai Gâdea a făcut dezvăluiri despre „ştabii” regimului Traian Băsescu, ce fac parte din „marea familie” de la Cotroceni. Potrivit jurnalul.ro, Bogdan Drăgoi, fostul ministru de Finanţe şi actualul consilier al preşedintelui Traian Băsescu, trăieşte pe picior mare. Acesta şi-a achiziţionat un apartament de […]
SURSA: REALITATEA.NET Alin Cocoş, fiul vitreg al Elenei Udrea, a fost implicat în această seară, în Capitală, într-un scandal cu poliţiştii de la Rutieră. ncidentul a avut loc la intersectia bd. Nicolae Bălcescu cu Dem I. Dobrescu. Aflat la volanul maşinii sale, fiul vitreg al Elenei Udrea a făcut slalom printre mai multe maşini şi […]
Nouă israelieni, cinci arabi şi patru evrei, au fost reţinuţi, în cursul zilei de joi, în Ierusalim, după ce s-au bătut în zona Esplanadei Moscheilor, informează poliţia israeliană, citată de AFP preluata de Antena3.ro. „Un grup de arabi israelieni a agresat un grup de evrei şi creştini care vizitau Muntele Templu„, a declarat un purtător […]
În fiecare an, sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva este un prilej de apropiere şi de mărturisire creștină pentru credincioşi din ţară şi din străinătate, care vinla Iaşipentru a se închina la moaştele Sfintei Parascheva şi ale altor sfinţi ai Bisericii Ortodoxe. Anul acesta, pelerinii care vor veni să se închine la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva se […]
Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei a dizolvat joi Parlamentul şi a convocat alegeri anticipate, cu puţin timp înaintea unei manifestaţii a opoziţiei care cere reforme politice, relatează AFP preluată de Antena 3.ro.„Regele a decis să dizolve începând de astăzi Camera deputaţilor şi a convocat alegeri anticipate„, se precizează într-un comunicat al cabinetului regal.
Steaua – FC Copenhaga se joacă joi, de la ora 22:05, în etapa a 2-a a Grupei E din UEFA Europa League. Steaua a remizat în prima etapă, scor 2-2, în deplasare, cu VfB Stuttgart, iar FC Copenhaga a câştigat, acasă, scor 2-1 cu Molde. Steaua a început meciul în formula de echipă anunţată, miercuri, de finanţatorul Gigi Becali.
