cotidianul.ro - Autor

Informatii despre Cotidianul.ro

cotidianul.ro
Articole scrise:

Planeta Jupiter a fost surprinsă de observatoarele astronomilor de la NASA, scrie Antena3.ro. Luna planetei, Io, a fost şi ea atent studiată de cercetători. Însă la o inspecţie mai amănunţită, specialiştii au găsit un element surpriză.

Chiar dacă nunta este momentul în care destinele a doi oameni ar trebui să fie unite pentru veşnicie, există cazuri în care imediat după ce au spus „DA”, mirii îşi dau seama că pasul pe care l-au făcut a fost o greşeală, conform Antena3.ro.

Vorbeau despre muzică, filme, sau au trecut direct la acţiune? Atunci când îşi pune în cap să facă ceva, chiar dacă nu este tocmai pe drumul cel bun, nimic nu îi poate schimba opinia,conform Antena3.ro. Rihanna a fost surprinsă de paparazzi în timp ce pleca la ora 4 dimineaţa din casa lui Ashton Kutcher. Fapta […]

Rapperul Asaad şi-a lansat un nou album, iar pe coperta de remix-uri a apărut o fotografie mai mult decât scandaloasă. Imaginea îi înfăţişează pe doi dintre greii muzicii hip-hop într-o ipostază indecentă, conform Antena3. TUPAC şi Biggie apar pe coperta albumului lui Asaad în acele ipostaze. Rapperul îşi motivează alegerea şocantă prin faptul că „În […]

E primăvară în toată ţara dar pe şantierele României, încă nu se lucrează, scrie Antena 3.ro. Sunt doar câţiva muncitori cu două, trei utilaje. Cel mai bun exemplu este tronsonul Nădlac-Arad, unde camioanele stau aliniate pe şantier, pentru că nu are cine sa le conducă.  Nici pe autostrada Bucureşti Ploieşti, nu înaintează lucrările aşa cum […]

Ministerul Afacerilor Externe a hotărât retragerea personalului auxiliar şi a membrilor de familie din cadrul Ambasadei României la Damasc, a anunţat instituția joi. De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe a reiterat recomandarea adresată cetăţenilor români care se află pe teritoriul sirian să-l părăsească cât mai curând posibil prin mijloacele comerciale de transport încă operaţionale (aeriene, navale […]

Sediul unei primării de sector a fost evacuat, joi, la Roma, din cauza unei alerte cu bombă, 300 de persoane fiind scoase în stradă în arondismentul X al capitalei Italiei, informează AFP, citată de Antena 3. Un apel telefonic anonim, provenind de la un bărbat, a anunţat prezenţa unei bombe în sediul primăriei arondismentului, care […]

După ce a fost surprins de o cameră video că mânca un strugure, un şofer de autobuz din Coventry, Anglia, a fost concediat de şefii lui, anunță Antena 3. Michael Shepard, în vârstă de 66 de ani, s-a apărat spunând că uneori are nevoie să-şi umezească gura, în urma operaţiei de by-pass pe care a […]

Preşedintele organizaţiei PDL Râmnicu Vâlcea şi primar al municipiului, Romeo Rădulescu, a declarat că patru consilieri locali şi viceprimarul Eusebiu Veţeleanu au fost excluşi oficial din partid miercuri seara, la şedinţa Biroului Permanent Municipal. „Îmi pare rău că a trebuit să ajungem aici, dar unii dintre colegi au preferat să stea româneşte cu fundul în […]

Liderul PDL Buzău, Cezar Preda, a declarat, joi, că reacţiile din interiorul PDL privind candidatura lui Silviu Prigoană la Primăria Capitalei sunt „complet deplasate şi în afara logicii unei echipe”, adăugând că cei care s-au împotrivit candidaturii lui Prigoană sunt „rupţi de realitate”. Cezar Preda a spus că remarcile lui Cristian Preda şi Teodor Baconschi […]

Activităţile din industria prelucrătoare chineză s-au contractat în martie pentru a cinciea lună consecutiv, amplificând temerile investitorilor legate de riscurile din economia mondială, transmite Reuters. Indicele privind intenţiile de achiziţii ale managerilor din China calculat de HSBC a scăzut în martie la 48,1 puncte, de la 49,6 puncte în luna precedentă. Numărul noilor comenzi a […]

Aproximativ 4.000 de oameni au protestat joi la Bârlad faţă de exploatarea gazelor de şist. Ei se tem de efectele nocive ale metodei fracţionării, folosite în extragerea gazelor de şist.

România nu are pretenţii teritoriale faţă de Bulgaria, a declarat joi Anton Păcureţu, ambasadorul român la Sofia, într-o întâlnire cu Dimităr Ţamcev, adjunctul ministrului bulgar de Externe, anunţă biroul de presă al ministerului, relatează agenţia FOCUS News în pagina electronică. Bulgaria şi-a exprimat surprinderea faţă de o declaraţie a ministrului român de Externe Cristian Diaconescu […]

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Tîrgu Mureş l-au trimis în judecată pe Nicolae Ţifrea, fost prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa, pentru luare de mită, în formă continuată (patru acte materiale), efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană […]

BRD şi-a convocat acţionarii pe 26 aprilie ca să aprobe cel mai mic dividend brut din ultimii ani, de 0,1669 lei/acţiune, plătibil în termen de două luni după AGA. Conducerea BRD va cere aprobarea pentru un nou program de emisiune de obligaţiuni inclusiv pe piaţa locală. Este cel mai mic dividend acordat de a doua […]

Anumite tipuri de salam pot conţine şi până la 14 E-uri, arată un studiu realizat de Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Facultatea de Alimentaţie şi Turism din cadrul Universității Transilvania din Braşov, informează adevarul.ro. Reprezentanţii ANPC au verificat etichetele mezelurilor de pe piaţa din România. În urma verificărilor amănunţite, peste 50% din sortimentele de […]

Două persoane, dintre care un militar, au fost ucise iar alte două au fost rănite joi dimineaţa într-un atac armat asupra unei unităţi militare din oraşul Harkiv, în estul Ucrainei, a anunţat poliţia regională într-un comunicat citat de AFP. Doi bărbaţi, înarmaţi cu o puşcă de vânătoare şi două cuţite, au atacat unitatea militară, omorând […]

SRI a sesizat încă din anul 2008 organele în drept despre cazul Boldea, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, şeful Biroului de presă al SRI, Sorin Sava. Acesta a menţionat că SRI a acţionat potrivit legii şi a întreprins strict măsurile solicitate de procurori. „Ulterior, la solicitarea procurorilor, SRI a acţionat în conformitate cu legea şi […]

PSD solicită demisia procurorului general, Codruţa Kovesi, pentru că instituţia condusă de aceasta a făcut posibilă situaţia plecării din ţară a deputatului Mihail Boldea, informează MEDIAFAX. Deputatul Mihail Boldea a plecat din ţară, în 17 martie, pe la Vama Giurgiu, cu destinaţia Turcia, iar din Turcia, de pe Aeroportul Ataturk, s-a îmbarcat spre o destinaţie […]

Plângere penală a Asociaţiei Române Pentru Artişti Interpreţi sau Executanţi (ARAIEX) cu privire la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută şi sancţionată de art. 215 Cod Penal, de către Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi (CREDIDAM).