În luna martie a acestui an a fost lansată platforma virtuală GEODESY-INSTRUCT în Bucureşti, Timişoara, Iaşi şi Alba Iulia din cadrul proiectului „Reţea de colaborare universitară online în scopul dezvoltării capacităţii de a furniza competenţe superioare în domeniul geodeziei”. Cu o durată de 24 de luni, proiectul are un buget total de 9,88 milioane de lei din care 9,68 milioane de lei reprezintă contribuţia nerambursabilă a Comisiei Europene.
Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti (UTCB), în calitate de beneficiar principal, în parteneriat cu Universitatea „Politehnica” din Timişoara, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iaşi, Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia şi compania SIVECO Romania S.A. implementează acest proiect care este menit să contribuie la creşterea calităţii ofertei educaţionale din învăţământul tehnic.
Accesul la învăţământul superior este facilitat de implementarea unei soluţii software în activităţile de predare-învăţare prin mai buna corelare a programelor aferente specializării „Măsurători terestre şi cadastru” cu cerinţele în continuă schimbare ale pieţei muncii. De acum, studenţii vor putea învăţa mai rapid şi mai uşor, având la dispoziţie un instrument de studiu cu adevărat util, care să le ofere un real avantaj competitiv în carieră. Platforma poate fi accesată pe www.geodesy-instruct.ro.
Platforma GEODESY-INSTRUCT a fost prezentată în toate universităţile partenere din regiunile Bucureşti-Ilfov, Vest, Nord-Est şi Centru: pe 5 martie la Bucureşti, pe 9 martie în Timişoara, pe 16 martie la Iaşi şi în data de 19 martie la Alba Iulia. La conferinţe au luat parte reprezentanţii partenerilor acestui important proiect, care au oferit detalii despre reţeaua la care s-a lucrat pe parcursul ultimului an şi au răspuns întrebărilor jurnaliştilor.
Activităţile şi stadiul proiectului au fost prezentate de Managerul de proiect, Conf. univ. dr. ing. Gheorghe Badea. Proiectul este finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 1. „Educaţia şi formarea în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”, Domeniul major de intervenţie 1.2. „Calitate în învăţământul superior”.