Singurul investitor străin în agricultură din Gorj, bătut de localnici

Un italian, singurul cetăţean străin care a început o afacere în agricultură în judeţul Gorj, a depus joi o plângere la Poliţie în care sesizează că a fost bătut de câţiva localnici care îi cer să plece în ţara lui natală, informează Mediafax.ro.

Severino Trivellin, de 51 de ani, spune că miercuri seară, în timp ce se afla pe proprietatea sa din comuna Ţânţăreni, a fost bătut de câţiva localnici, cu care se află în conflict de mai mult timp.

„Din 2008, de când m-am apucat să cultiv pământul, ei fac orice pentru a mă determina să părăsesc judeţul şi îmi cer să mă întorc la mine în Italia. Până când eu am cumpărat acele terenuri ei le foloseau gratuit, fără să plătească impozite şi taxe, iar acest lucru probabil nu le convine. Culmea este că nici pe mine nu mă ajută autorităţile ca să pot munci în linişte, conflictele cu ei fiind numeroase”, a declarat Severino Trivellin.

Cetăţeanul italian şi-a scos, joi, certificat medico-legal prin care atestă că a fost victima unei agresiuni, urmele bătăii primite fiind vizibile pe faţa sa. Ulterior, acesta a mers la sediul IPJ Gorj şi a depus o plângere, solicitând o anchetă.

Bărbatul este asociat din anul 2008 cu Paula Mihart, o femeie din judetul Gorj, amândoi spunând că, după incidentul de miercuri, vor merge şi la Bucureşti pentru a se adresa ministrului Agriculturii şi a cere sprijin pentru a nu mai fi „hărţuiţi” de către localnici.

„Ştiam că România e rămasă în urmă, dar nu credeam că a ajuns în Evul Mediu , să mi se dea în cap, la propriu, pentru că vreau să muncesc. M-au reclamat sătenii şi pentru că am tăiat tufişurile de pe terenurile mele şi că nu le permit să îşi lase animalele libere. Este inadmisibil aşa ceva. Mi-au bătut un angajat, iar acum la mine nu mai vine să lucreze nimeni”, se plânge bărbatul.

Asociata lui Trivellin s-a plâns autorităţilor judeţene despre problemele respective încă din anul 2010, când, într-o şedinţă la Prefectura Gorj, avertiza că investitorul italian este ameninţat cu bătaia, localnicii cerându-i să părăsească zona.

„Nimeni nu ne-a ajutat cu nimic, toţi ne-ar fura pe toate părţile dacă s-ar putea. Oamenii vin şi aruncă mizeriile pe terenurile noastre şi nu primesc nici o amendă. Voi depune plângere şi la Garda de Mediu şi voi cere şi Poliţiei să facă o anchetă”, afirmă Paula Mihart.

Firma celor doi se ocupă de cultivarea cerealelor, cetăţeanul italian fiind singurul investitor străin aflat în evidenţele oficiale ale Direcţiei de Agricultură Gorj. El a cumpărat în localitatea Ţânţăreni câteva zeci de hectare de teren, precum şi utilajele necesare, întreaga investiţie făcută de acesta aici fiind evaluată la 350.000 de euro .

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.