Preşedintele Partidului Conservator (PC) Daniel Constantin a declarat vineri că USL a făcut un apel către reprezentanţii misiunii FMI la Bucureşti ca fiecare scrisoare de intenţie, înainte să fie aprobată de către board-ul FMI, să fie făcută publică. „Domnul Ponta a propus, în numele USL, ca fiecare scrisoare de intenţie să fie publicată înainte de […]
Sute de mii de credincioşi musulmani s-au instalat vineri lângă Mina, în apropiere de Mecca, pentru a înnopta înaintea urcării pe Muntele Arafat, unde vor participa la momentul culminant al pelerinajului anual, informează agenţiile de presă internaţionale, citate de Agerpres. Pelerinii vor rămâne peste noapte în tabăra de corturi, iar sâmbătă vor urca pe Muntele […]
Regia Autonomă de Transport Bucureşti va modifica traseele liniilor de transport public din zonă, astfel: Linia 69 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul ,Valea Argeşului” şi intersecţia Drumul Taberei/Bd. G-ral Vasile Milea, apoi pe Bd. G-ral Vasile Milea, Bd. Iuliu Maniu, Şos. Cotroceni, Bd. Prof. Dr. Gheorghe Marinescu, Bd. Eroii Sanitari, Podul Operei […]
Preşedintele PSD, Victor Ponta, s-a întâlnit vineri cu delegaţia FMI. În urma discuţiei cu oficialii internaţionali, Ponta a declarat că România se află într-o situaţie economică şi socială mai rea decât cea din 2009 din punct de vedere economic. „Problema de fond e că după trei ani România se află într-o situaţie mai rea decât […]
Secretul tinereţii nu stă atât în botox, omega 3 sau antioxidanţi, ci se află în farfurie. Ceea ce contează este reducerea caloriilor. Consumul unor cantităţi mai mici de zahăr şi proteine ar încetini îmbătrânirea celulelor, arată un studiu suedez, menţionat de 7sur7.be, potrivit Agerpres. Cercetătorii suedezi au confirmat rezultatele unor studii anterioare în privinţa avantajelor […]
Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că îi este „scârbă la maxim” de ceea ce se întâmplă în România, deoarece „proştii” care investesc în fotbal sunt hărţuiţi de unele instituţii ale statului. Chiar dacă nu a oferit detalii, oficialul rapidist a făcut referire la anchetele Direcţiei Naţionale Anticorupţie din […]
După discursul preşedintelui Băsescu de la reuniunea comisiei MCV de la Ministerul Justiţiei, Asociaţia Magistraţilor din România îi răspunde șefului statului, în termeni duri, într-un comunicat de presă.
Favorita lui Traian Băsescu a participat joi la conferinţa organizaţiei Bucureşti a partidului-gamelă condus de generalul de intendenţă Gabriel Oprea. În cuvântarea pe care a ţinut-o acolo, Udrea a simţit nevoia să îl linguşească pe Oprea, declarând că admiră „spiritul cazon, miliţienesc” al trupeţilor uneperişti. „Vreau să câştigăm alegerile la Bucureşti împreună. Trebuie să găsim […]
Dislocarea lui Mihai Răzvan Ungureanu de la SIE şi antrenarea lui pentru prezidenţialele din 2014. Acesta este, pe scurt, ultimul scenariu. Barack Obama îl îndeamnă pe Traian Băsescu să-şi găsească repede un succesor de soi la tronul Cotrocenilor. Informaţia referitoare la aruncarea actualului şef al SIE în arena politică vine după vehicularea directorului SRI, George […]
Cântăreaţa americană Madonna a anunţat că va lansa în curând un brand de modă global, care va include linii de articole vestimentare, parfumuri, genţi, poşete şi colecţii de lenjerie intimă. Cântăreaţa americană, celebră în lume, a refuzat până acum să îşi folosească numele pentru a câştiga bani prin asocierea cu producătorii de haine, parfumuri şi […]
Domnul Piedone devine ridicol. Când îmi dă telefon că el vrea neapărat la primăria capitalei, când anunţă public că nu pleacă de la sectorul 4. Când demisionează, când revocă demisia, când revocă revocarea. Azi ne anunţă că pleacă sigur la UNPR, dar mai stă în PC până în 2012. A devenit „Cănuţă, om sucit”. Atenţioam […]
Raportul de activitate al TVR care, potrivit legii, se depune în fiecare an și se dezbate în plenul Parlamentului până cel tîrziu la data de 30 iunie, nu a fost dezbătut în vară din motive neelucidate. Dar nici de atunci încoace. Bizara situație intervine pe fondul unor informații potrivit cărora actuala putere nutrește intenția de […]
„Cum ne putem schimba destinul”, se întreabă Lazarev în cartea „Primul pas spre viitor – Seria Omul viitorului” (Ed. Stanpress)? Simpla întrebare dezvăluie faptul să noi avem posibilitatea de a ne schimba destinul. Avem posibilitatea să ne întoarcem privirea de la sentimentul fatalităţii şi al neputinţei omeneşti, ce poate fi trăit în anumite situaţii de […]
Ministrul Elena Udrea scrie, pe blogul său, că a văzut că „întâiul socialist al ţării, Victor Ponta, a sărit repede să-i ia apărarea prietenului Papandreou”, dar că politicieni populişti ca Ponta şi Antonescu au falimentat Grecia, iar din cauza lor Europa este în pragul colapsului. „Am văzut că întâiul socialist al ţării, Victor Ponta, a […]
România are nevoie de un drum predictibil şi ştie să facă în aşa fel încât un potenţial val al crizei să o prindă bine, pentru că are ancore atât interne cât şi externe, a declarat, vineri, în cadrul unei dezbateri pe teme economice, Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la Fondul Monetar Internaţional, potrivit Agerpres. ‘Trebuie să […]
Preşedintele PSD, Victor Ponta, i-a spus, vineri, şefului misiunii FMI, Jeffrey Franks, în cadrul întrevederii dintre reprezentanţii FMI, BM şi CE şi cei ai USL, că este premierul României, întrucât adevăratul premier, Emil Boc, nu are timp să se vadă cu opoziţia.
Ponta, în urma discuţiei cu FMI: România se află într-o situaţie mai rea decât în 2009
Reprezentanţii companiei germane „e-volo” consideră că viitorul zborului va fi un aparat care se pilotează la fel de uşor ca o maşină. Aparatul, un scaun de birou, montat pe o sferă elastică din cauciuc şi înconjurat de elicoptere de jucărie. „La sfârşitul lunii octombrie, am încheiat o serie de teste fără pilot, aparatul fiind pregătit […]
Italia a acceptat ca Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană să-i monitorizeze progresele în direcţia îndeplinirii obiectivelor legate de reformele structurale, pensii şi codul muncii convenite săptămâna trecută de liderii europeni, a indicat vineri o sursă de nivel înalt din cadrul Uniunii, citată de Reuters. ‘Trebuie să ne asigurăm că există credibilitate în ce priveşte […]
Flankerul Schalk Burger a fost desemnat rugbystul anului în Africa de Sud, pentru a doua oară în cariera sa, informează AP, potrivit Agerpres. Burger, care a mai primit această distincţie în 2004, a fost ales datorită evoluţiilor sale foarte bune în tricoul echipei Stormers, în turneul Super 15, precum şi în cel al selecţionatei Africii […]
Convocat la Cannes pentru a explica referendumul care intenţionează să-l organizeze, Papandreu a declarat că este gata să renunţe la acest proiect, scriu jurnaliştii de la România Liberă. „Singura problemă care se pune acum pentru greci este de a şti dacă doresc să rămână membri ai zonei euro”, a fost fraza pe care acesta a […]
Prim-ministrul Emil Boc a ajuns vineri la Belgrad, unde va a participa la lucrările Summitului Iniţiativei Central-Europene (ICE), desfăşurate sub preşedinţia sârbă a ICE. În marja evenimentului, Boc are programată şi o întrevedere cu prim-minstrul Serbiei, Mirko Cvetkovic. Temele centrale de discuţie ale summitului vor viza, printre altele, criza economică globală şi impactul acesteia asupra […]
eatrul de păpuşi „Puck” din Cluj-Napoca va reprezenta România, cu spectacolul „Cartea cu Apolodor” de Gellu Naum, la unul dintre cele mai prestigioase festivaluri din Statele Unite ale Americii, „Eurokids”, care se va desfăşura la Washington, între 5 şi 12 noiembrie. Povestea micului pinguin călător este pusă în scenă de Mona Marian, scenografia este semnată […]
Patronul firmei „Patria Imobiliare”, Costinel Silviu Diculescu, a fost arestat pentru 29 de zile, joi seara, în baza unui mandat emis de Tribunalul Dolj, iar cântăreţul de manele Nelu Anca, a primit interdicţia de a părăsi ţara,,potrivit Agerpres. Cei doi sunt acuzaţi că ar fi înşelat 30 de persoane cu suma de 1,5 milioane de […]
Adulterul poate fi un sport periculos pentru barbati. Iar cei care au obiceiul sa-si insele sotia ar trebui sa se mai gandeasca o data. Un studiu publicat in revista americana Sexual Medicine releva faptul ca barbatii care comit adulter sunt expusi riscului de a avea cea mai traumatizanta experienta din viata lor: fractura de penis. […]
Un avion Airbus 380 al companiei australiene Qantas, ce efectua un zbor între Singapore şi Londra cu 258 de pasageri la bord, a fost nevoit să aterizeze pe aeroportul din Dubai din cauza unei defecţiuni la un motor, a anunţat un purtător de cuvânt al companiei citat de AFP, potrivit Agerpres. La patru ore de […]
