Tenismenul german Florian Mayer, al doilea favorit, a câştigat, duminică, primul turneu din carieră, după ce s-a impus în finală la BRD Năstase-Ţiriac Trophy, competiţie dotată cu premii în valoare totală de 422.950 de euro. Mayer, locul 24 ATP, l-a învins în finală pe spaniolul Pablo Andujar, cap de serie numărul 4 şi 43 ATP, […]
Scheletul unei regine Maya a fost descoperit într-un mormânt plin de comori, dar şi de rozătoare, aflat în ruinele vechiului oraş Nakum, din Guatemala. Capul scheletului, vechi de 2.000 de ani, se afla prins între două castroane. Printre comori se mai numără şi obiecte din jad şi cuţite ceremoniale. Acestea au fost găsite sub un […]
O groapă comună cu peste 1.270 de cadavre a fost descoperită duminică la Tripoli de către insurgenţi, au anunţat surse ale Consiliului Naţional de Tranziţie (instanţa politică a insurecţiei libiene), citate de Reuters şi EFE şi preluate de Agerpres. Cadavrele ar aparţine unor opozanţi ai regimului colonelului Muammar Gaddafi, iar masacrul ar fi fost comis […]
Consiliul de familie este o nouă instituţie introdusă prin Codul civil, care va intra în vigoare la 1 octombrie, consiliul putându-se constitui pentru a supraveghea modul în care tutorele îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte îndatoririle cu privire la persoana şi bunurile minorului, scrie Mediafax, citată de realitatea.net. Consiliul de familie stabileşte suma anuală necesară […]
Întreaga teorie a relativităţii a lui Einstein a fost construită pornind de la premisa că viteza luminii nu poate fi depăşită. Dar noua descoperire, nişte neutrini care au o viteză mai mare ca a luminii, face deodată posibilă călătoria în timp. Livescience.com prezintă mai multe efecte ale demolării teoriei relativităţii a lui Einstein.
Sebastian Vettel de la Red Bull a reuşit cea de-a noua victorie din acest an pe circuitul Marina Bay din Singapore. Însă, rivalii săi au reuşit să îl împiedice să devină campion mondial weekendul acesta. Jenson Button, McLaren, a terminat cursa pe locul doi, împiedicându-l, astfel, pe Vettel să câştige campionatul la Singapore, fiind urmat […]
Guvernul grec a evocat duminică posibilitatea de a adopta noi măsuri de austeritate în completarea politicii de economii drastice pentru a evita intrarea ţării în incapacitate de plată, anunţă agenţia EFE. ‘Negocierile (cu UE şi cu FMI) sunt în derulare şi suntem deschişi tututor alternativelor, dată fiind situaţia actuală a economiei’, a declarat purtătorul de […]
Deputatul Petru Movilă este, începând de duminică, noul lider al democrat liberalilor ieşeni. În urma numărării voturilor, Petru Movilă a obţinut din primul tur de scrutin 353 de voturi, în timp ce contracandidaţii săi Dan Cârlan, Gabriel Grigore, Nicuşor Păduraru au primit 148 sufragii, 96 şi respectiv 36 de voturi. „A fost o zi grea. […]
Papa Benedict al XVI-lea a lansat catolicilor un apel la unitate în Germania natală, unde credincioşii au părăsit biserica în număr record. Dar mulţi enoriaşi care au venit să-l asculte s-au declarat frustraţi de mesajul său constant conservator, relatează Reuters, citată de Agerpres. În ultimul discurs major rostit în cadrul vizitei sale de patru zile […]
Oficialii europeni lucrează la un plan de mai multe trilioane de euro pentru restabilirea încrederii în zona euro care va implica o recapitalizare masivă a băncilor (fondul de salvare urmând să aibă o valoare de mai multe trilioane de euro) dar şi un posibil faliment al Greciei, scrie Daily Telegraph.
Oţelul Galaţi va disputa marţi o nouă partidă în Liga Campionilor. Programul partidelor care vor avea loc, marţi, 27 septembrie, în etapa a doua a fazei grupelor Ligii Campionilor, arată astfel Grupa A: Bayern Munchen (Germania) – Manchester City (Anglia) Napoli (Italia) – Villarreal (Spania) Grupa B: ŢSKA Moscova (Rusia) – Internazionale Milano (Italia) – […]
Un bărbat de 42 de ani din comuna Salcia, judeţul Brăila, a efectuat o manevră de mers înapoi cu maşina, fără să se asigure, şi a accidentat-o mortal pe mama sa, în vârstă de 73 de ani. Femeia ieşise în faţa porţii să-şi conducă fiul, iar când s-a întâmplat tragicul accident se afla în spatele […]
Senatorul PSD Lia Olguţa Vasilescu a declarat, duminică, că, în calitate de preşedinte al Comisiei pentru Egalitate de Şanse din Senat, a sesizat CNCD pentru sancţionarea lui Traian Băsescu ca urmare a „afirmaţiilor discriminatorii” făcute atunci când s-a referit la persoane cu dizabilităţi, în contextul în care vorbea despre monarhie. Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a anunţat că a depus deja o plângere în legătură cu acest subiect.
Poliţia bulgară l-a arestat pe şoferul maşinii care l-a omorât vineri seară pe tânărul Anghel Petrov, în vârstă de 19 ani, din satul Katuniţa, şi alte 127 de persoane implicate în violenţele interetnice de sâmbătă, anunţă realitatea.net, care citează Newsin. În cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, 230 de ofiţeri de poliţie şi jandarmi din […]
Un tânăr a fost înjunghiat într-un parc din Suceava după ce a refuzat să îi ofere o ţigară unui trecător. Agresorul a devenit violent după ce a fost refuzat, a scos un cuţit şi l-a înjunghiat pe tânăr. Victima a fost transportată la spital cu răni grave. Atacatorul, un fălticenean de 21 de ani, a […]
Patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a declarat, duminică, agenţiei MEDIAFAX, că există posibilitatea să vină săptămâna viitoare la DNA, lăsând să se înţeleagă că a fost chemat în calitate de martor într-un caz de corupţie în fotbal investigat de procurori. „Nu vreau să dau mai multe detalii pentru că nu vreau să subminez mersul anchetei. […]
Prezent zilele acestea la Iaşi, Victor Ponta, preşedintele PSD, a declarat că este convins de şansele municipiului pentru obţinerea titlului de Capitală Culturală Europeană în 2020. Declaraţia a fost făcută duminică, după ce Iaşiul a fost desemnat oficial de UE Oraş European al Sportului, în urma unui proiect iniţiat de europarlamentarul PSD Cătălin Ivan. „Îl […]
Femeie din Arabia Saudită primesc dreptul de a vota şi de a participa la alegerile municipale, a anunţat Regele Abdullah. Regele a mai precizat că femeile vor avea şi dreptul de a face parte din Consiliul Shura, potrivit BBC News. Schimbările vor fi, însă, implementate abia după alergerile municipale de joi, la care femeile nu […]
Un bărbat a deschis focul în apropierea unei şcoli din statul Washington. A coborât din maşină şi a început să tragă, din senin, înspre clădirea liceului, anunţă antena3.ro. În curtea şcolii avea loc un meci de fotbal, aşa că panica a cupruins pe toată lumea. Nimeni nu a fost rănit. În cele din urmă agresorul […]
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea, cap de serie nr. 5, s-a calificat în finala turneului ITF de la Saint Malo (Franţa), dotat cu premii totale de 100.000 de dolari. Sportiva româncă a învins-o în semifinale pe elveţianca Stefanie Voegele cu 5-7, 7-5, 6-1. În finală Sorana Cîrstea o va întâlni pe jucătoarea spaniolă Silvia […]
Un pacient de 53 de anii al Spitalului de Pneumoftiziologie Bisericani a fost înjunghiat în burtă de un coleg de salon, în vârstă de 57 de ani, informează Agerpres. Conflictul dintre cei doi a fost unul spontan, iar medicul de gardă şi colegii de salon nu au avut timp să reacţioneze. Victima a fost transportată […]
În aşteptarea americanilor, localnicii din Deveselu se pregătesc pentru cursuri de engleză, informatică şi antreprenoriat. Îi aşteaptă pe americani cu pui la ţest, iar până atunci primarul discută cu „specialiştii” despre utilităţile de la baza militară, dar şi despre repararea şcolilor din comună. Deveselu, o comună din Olt care numără în jur de 3.300 de […]
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, a declarat că resursele actuale ale instituţiei, de 400 miliarde de dolari, „pălesc” în comparaţie cu potenţialele nevoi de finanţare ale ţărilor vulnerabile. FMI a anunţat, sâmbătă, că va decide până în aprilie dacă resursele de care dispune sunt suficiente pentru a preveni o criză globală […]
Postul BBC este criticat de clericii din Marea Britanie, după ce conducerea trustului a decis să evite folosirea termenilor „înainte de Christos” şi „după Christos” şi înlocuirea acestora cu „înaintea erei noastre”, respectiv „era noastră”. Măsura a fost luată din dorinţa de a nu ofensa persoanele care nu sunt creştine, informează The Telegraph, citat de […]
După aproape un secol de coride, Plaça de Toros Monumental din Barcelona va găzdui duminică ultima luptă cu tauri din regiunea catalană, anunţă agenţiile EFE şi Associated Press, citate de Agerpres. Sunt aşteptaţi să sosească la ultima coridă circa 20.000 de împătimiţi ai acestui spectacol. Începând cu 1 ianuarie 2012 intră în vigoare legea care […]
Filmul combină cercetarea de investigaţie şi rarele imagini de arhivă, pentru a urmări povestea nespusă a uzurii morale planificate, de la începuturile sale, în anii ’20, prin apariţia unui cartel secret, înfiinţat în mod expres, pentru a limita durata de viaţă a becurilor incandescente, până la poveşti actuale care implică echipamente electronice de vârf (cum ar fi iPod) şi spiritul de opoziţie, tot mai intens, în rândul consumatorilor obişnuiţi.
