Trupul neînsufleţit al lui Amy Winehouse va fi dat familiei cât mai repede cu putinţă, imediat după autopsie, potrivit realitatea.net. Tradiţia evreiască, religie în care s-a născut Amy Winehouse, cere ca morţii să fie îngropaţi în următoarele 24 de h de la deces. Pentru Amy Winehouse, tradiţia nu va putea fi respectată, întrucât circumstanţele morţii […]
Poliţia poloneză l-a arestat pe patronul unei firme de comerţ online care este suspectat că i-ar fi furnizat chimicale criminalului norvegian Anders Behring Breivik, relatează publicaţia poloneză Dagbladet. Suspectul polonez a fost arestat în orsul Wroclaw, în sudul ţării. Poliţia norvegiană a cerut autorităţilor poloneze să investigheze acest caz, după ce conexiunea poloneză a fost […]
Arhiepiscopul Harghitei şi Covasnei, IPS Ioan Selejan, a fost prezent, luni, pentru aproximativ jumătate de oră, la sediul PDL, unde a avut loc şedinţa Biroului Permanent Naţional (BPN) al partidului, scrie realitatea.net.
Anders Behring Breivik, norvegianul care a ucis aproape o sută de persoane, a fost adus la tribunalul din Oslo, pentru prima sa audiere. El a cerut ca audierea să fie publică şi ca în timpul acesta să poată purta uniformă. Judecătorii norvegieni au refuzat. În decizia scrisă se arată că „există informaţii concrete care arată […]
Sony a lansat DSC-TX55, pe care o promovează ca „cea mai subțire cameră foto compactă din lume”. Aceasta măsoară doar 92.9mm x 54.4mm x 13.2mm, și are grosimea de 12.2mm. Zoom-ul camerei este de 5x, ajutat de Clear Image Zoom, prin intermediul tehnologiei Pixel Super Resolution, care „mărește raza zoom-ului la 10x fără a pierde […]
Toyota, cel mai mare producător auto mondial, a anunţat luni că producţia în Japonia a scăzut în primul semestru din 2011 cu 38% din cauza impactului cutremurului din 11 martie, transmite AFP. Vânzările Toyota pe piaţa niponă au înregistrat, în perioada ianuarie-iunie 2011, un declin de 41%, la 500.638 unităţi. Seismul din martie a afectat […]
Un autoturism în care se aflau patru turişti polonezi a fost lovit, luni, de o stâncă desprinsă de pe un versant, pe DN 7C – Transfăgărăşan, o femeie aflată pe locul din dreapta faţă fiind rănită la cap şi transportată la spital. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, comisarul şef Dănuţ […]
Deşi CNA a hotărât, la începutul acestei luni, că postul GSPTV este liber la retransmisie, RCS&RDS întârzie introducerea postului de sport în pachetul de bază, aşa cum prevede legea. Reprezentanţii RCS&RDS spun că încă se discută reintroducerea postului în grila de programe, scrie Evenimentul zilei. Răsvan Popescu, preşedintele CNA, explică la ce se expune RCS&RDS […]
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în luna iunie 2011 cu 2,9% (3,2% în termeni reali) faţă de luna mai 2011, până la nivelul de 213,651 miliarde de lei, informează Banca Naţională a României (BNR). Creditul în lei a crescut cu 1% (1,3% în termeni reali), în timp ce creditul în […]
Australianul Will Power a câştigat duminică Marele Premiu al oraşului Edmonton, contând pentru campionatul automobilistic nord-american IndyCar, fiind cronometrat după 80 de tururi în 1h 57 min 22 sec 517/1000. Pe locurile următoare s-au clasat brazilianul Helio Castroneves, la 808/1000, scoţianul Dario Franchitti, brazilianul Tony Kanaan etc. În clasamentul general provizoriu, lider este Dario Franchitti, […]
Un adolescent de 16 ani, cunoscut drept consumator de etnobotanice, a murit, în noaptea de duminică spre luni, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, după ce a inhalat în mod voluntar gaz dintr-un spray pentru încărcat brichete. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa, Bogdan Păduraru, a declarat, pentru AGERPRES, […]
Miercuri, Poliția și Jandarmeria au trimis un dispozitiv de luptă (în jur de 30 de agenți) pentru a înconjura, legitima și dispersa un grup de tineri care, în Piața Unirii din Cluj, susținea o reprezentație cu o piesă de teatru amator. O piesă în care erau descărcați de sarcină politică, academică și onoare o seamă […]
Solomon s-a prezentat luni la serviciu cu o ora inainte de inceperea programului de lucru, la intrarea in Primarie fiind intampinat cu aplauze de catre angajati. „Vreau mai intai sa am o intalnire cu viceprimarii, cu angajatii Primariei, cu consilierii locali, sa vad care este stadiul proiectelor aflate in derulare. Dupa aceea, probabil ca voi […]
Prim-vicepreşedintele PDL Sorin Frunzăverde a declarat, luni, că nu crede că primarul din Deta, Petru Roman (PDL), ar trebui să se suspende din funcţie până la finalizarea anchetei în cazul scandalului în care sunt implicaţi fiii acestuia. „Nu, nu cred, până la urmă responsabilitatea este a fiului lui sau, mă rog, a fiilor lui şi […]
Meteorologii au emis o avertizare de cod galben pentru 16 judeţe din ţară. Avertizarea este valabilă în intervalul 25 iulie ora 18.00 – 26 iulie ora 21.00. În intervalul mentionat vor fi averse în majoritatea regiunilor. Cantităţile de apa vor depasi local 20-25 de l/mp şi izolat 60 l/mp, în sud-vestul ţării, în Carpaţii Meridionali, […]
Şeful Poliţiei Române, Liviu Popa crede că o demisie de onoare a celui care conduce poliţia din Deda ar fi potrivită, scrie realitatea.net. Liviu Popa se află în judeţul Timiş pentru a face o anchetă. „Este o perioadă în care va trebui să putem analiza în linişte, să ne facem o imagine a ceea ce […]
Cazul doctoriţei care a studiat în România şi s-a dovedit a fi incompetentă pentru postul de medic rezident pe care-l ocupa la un spital din Irlanda scoate în evidenţă presiunea uriaşă cu care se confruntă spitalele irlandeze atunci trebuie să recruteze „junior doctors” (poziţie în sistemul medical britanic şi irlandez, aproximativ echivalentă cu cea de […]
Mircea Diaconu, povesteşte, într-un filmuleţ StartEvo, filosofia sa de viata. „Faptul că sunt aici este un miracol. În mod normal trebuia să fiu în munţii în care m-am născut. Trebuia să cresc vite, să am o fermă. Viaţa face ce vrea din noi. Am făcut şcoală după şcoală, cuminte şi serios. Aşa am fost educat. […]
Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, anticipează, într-un interviu pentru evz.ro, că Victor Ponta „îşi va rupe dinţii în Marian Vanghelie”, care are capacitatea să-l dea jos, dacă vrea, pe actualul lider PSD. Cât despre Crin Antonescu, fostul consilier prezidenţial spune că e „un copil bătrân al politicii”. Lăzăroiu a fost întrebat dacă are ceva personal cu […]
Poliţia din Europa este în stare de alertă împotriva extremismului de dreapta, în urma atacurilor soldate cu 93 de morţi în Norvegia, comise, vineri, de un norvegian de 32 de ani, care promova eliminarea musulmanilor, relatează Financial Times, în ediţia electronică, scrie realitatea.net. Anders Behring Breivik, care a recunoscut atentatul de la sediul Guvernului din […]
Amy Winehouse rămâne în topuri după moarte. Şi domină topul iTunes în 16 ţări. Se aşteaptă ca vânzările artistei să crească spectaculos. Back To Black, cel de-al doilea album al celei care ne-a părăsit pentru totdeauna în recent încheiatul weekend, a reintrat în topul albumelor în orele care au urmat după aflarea veştii că Amy […]
Breivik, ucigaşul norvegian, înconjurat de cadavre, îndreaptă arma către un tânăr care pare că-l imploră să-i cruţe viaţa.
iulie 23, 2011 Anders Behring Breivik şi evenimentele recente din Norvegia cred că vor deveni studiu de caz in facultatile de comunicare – exemplu pentru modul în care un astfel de eveniment este comunicat şi se dezvoltă în era lui Facebook şi web2.0 Brusc (10 pana la 20 de ore) au apărut pagini Wikipedia atât ale evenimentului cât […]
Istoricul Neagu Djuvara vorbeşte, într-un interviu acordat ziarului România liberă, despre ceea ce-l enervează cel mai mult, despre cum arată o zi din viaţa sa, dar şi despre cărţile pe care le are în lucru. Istoricul spune că nu are sentimente de ură, însă recunoaşte că pe Ion Iliescu îl urăşte cel mai mult. „Câteva […]
Zece persoane au murit şi alte 40 au fost grav rănite, în urma celor 38 de accidente produse în ultimele 24 de ore pe şoselele din România, informează Centrul Infotrafic al Poliţiei Rutiere. Vinovaţi în cazul a 30 dintre accidente se fac conducătorii auto, în timp ce pietonii poartă vina pentru 8 dintre ele Principalele […]
Un festival de Film Rusesc KinoA urmează să se desfăşoare începând de luni, la Iaşi. Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, Festivalul de Film Rusesc va avea loc în perioada 25 – 31 iulie, timp în care ieşenii pot viziona filme, în mod gratuit, de la ora 21,00, la Casa de Cultura ”Mihai Ursachi” din Parcul […]
