cotidianul.ro - Autor

Informatii despre Cotidianul.ro

cotidianul.ro
Articole scrise:

Ancheta internă la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iaşi, după ce un băiat de opt ani internat în unitatea medicală a murit după 19 zile de tratament. Potrivit Realitatea TV, părinţii copilului îi acuză pe medici de neglijenţă. Reprezentanţii spitalului susţin însă că au respectat toate procedurile, iar copilul a decedat din cauza complicaţiilor […]

Facebook a atins pragul simbolic de 750 milioane de membri, a anunţat o sursă apropiată de companie. Chiar dacă Facebook n-a făcut un anunţ oficial, acest lucru n-ar trebui să întârzie dacă informaţia se confirmă. Cifrele absolut fantastice ar fi cea mai bună publicitate pentru reţeaua socială. Până atunci, o sursă apropiată de firmă a […]

Noi informaţii în cazul uciderii viceprimarului din Joseni. Înainte să îşi dea ultima suflare, victima a reuşit să scoată telefonul din buzunar şi să-şi sune soţia, scriu jurnaliştii de la Cancan. Nu a mai apucat însă să-i spună nimic. Pe 22 aprilie, viceprimarul localităţii Joseni, Csala Zsolt, a fost împuşcat de un bărbat cu care […]

28 iunie 2011 Este posibil, sau măcar este clar că suferă de grave tulburări de comportament !  Dar să explicăm: acum câteva zile, în seara zilei de 22 iunie, la deja foarte cunoscuta emisiune de la B1TV, referindu-se la pogromul împotriva evreilor din 1941, Băsescu încerca să-l dezvinovățească pe generalul Antonescu, spunând că în acele momente nefaste, șeful […]

Fostul candidat la președinție şi ex-deputatul Nati Meir vrea să candideze din nou pentru un post de parlamentar. El vizează postul rămas liber prin decesul lui Victor Surdu de deputat de Neamț. Nati Meir s-a prezentat marți, împreună cu fiul, în faţa magistraţilor Tribunalului Galaţi, unde a solicitat ridicarea interdicţiei de a părăsi localitatea, pentru […]

Propunerea de dizolvare a conducerii organizaţiei PSD Bucureşti nu a fost supusă votului Comitetului Executiv,aceasta nefiind pe ordinea de zi primită, susţin mai mulţi preşedinţi de filiale, scrie Gândul. Subiectul a fost introdus de Victor Ponta, care le-a cerut acordul pentru constituirea unui Comitet de Coordonare la PSD Bucureşti. Numai că a doua zi, liderii de […]

Rusia a întrerupt miercuri livrările de electricitate către Belarus, ţară confruntată cu o criză economică majoră, care nu a reuşit să-şi achite la termen datoriile către furnizorul rus InterRao, relatează AFP. „Am întrerupt livrările către Belarus începând cu ora 00.00, ora Moscovei” (23.00, ora României), a declarat Anton Nazarov, purtător de cuvânt al companiei ruse. […]

Impresar celebru şi figură controversată a boxului profesionist, Don King, fost condamnat pentru crimă şi anchetat pentru fraudă fiscală, ar putea ajunge la gala de box Bute-Mendy de pe 8 iulie. Organizatorii galei de box de la Bucureşti i-au oferit lui Don King 200.000 de euro ca să vină ca spectator, scrie Cătălin Tolontan pe blog.

Morariu: Cât dă statul pentru gala lui Bute eu cer pentru 100 de sportivi ce merg la JO 2012

Doroftei: Mendy este bun până ajunge lângă ring

Un coş de evacuare a luat foc marţi spre miercuri noaptea la Complexul Energetic Turceni. Turnul, înalt de 110 metri a ars de la jumătate în sus. În momentul izbucnirii incendiului, peste 15 muncitori belgieni montau o structura din răşini la turnul de evacuare al secţiei de desuflare. Nicio persoană nu a fost rănită. Principala […]

Vremea instabilă din ultimele zile se menţine şi joi şi vineri, când ploile vor lua forma averselor asociate cu fenomene electrice în mai toate regiunile. Finalul de săptămână vine cu vreme schimbătoare. Dacă sâmbătă încă mai plouă în majoritatea regiunilor, avem şanse ca duminică să asistăm la retragerea precipitaţiilor spre jumătatea nordică a ţării. Astfel, […]

Franklin Templeton, adminis­tra­torul activelor de 4 mld.euro ale Fon­dului Proprietatea (FP), va anunţa con­clu­ziile la care a ajuns cu privire la lista­rea secundară a Fondului pe o bursă stră­ină până la finele săptămânii.Oficialii Templeton au confirmat că anun­ţul va fi făcut până joi, 30 iunie. Listarea pe o bursă străină a fost anun­ţată de Templeton […]

Zilele umilului număr „pi” ar putea fi numărate. Matematicienii militează ca cel mai important număr din lume să fie înlocuit cu o altă valoare, de două ori mai mare, „tau”, anunţă economictimes.indiatimes.com. Matematicienii susţin că folosirea numărului „pi”, o constantă, care face referire la raportul dintre circumferinţa şi diametrul oricărui cerc, nu este potrivită şi […]

După ce a enunţat teoria „ejaculării”, fostul preşedinte al PSD Bucureşti şi-a continuat şirul de gafe. „Ieri am spus ejaculat. Este şi un cuvânt tehnic. Mă grăbeam, eram un pic nervos. Poate că exprimarea mea nu a fost cea mai fericită. Credeţi că în relaţia mea cu anumiţi profesori universitari îi deranjează că am spus […]

Lucian Bute vrea ca mari campioni ai României, ca Gică Hagi, Nadia Comăneci sau Ilie Năstase, să vină alături de el la meciul cu Jean-Paul Mendy. Dar cel mai mult o vrea alături pe mama sa. Mama lui Lucian Bute nu a văzut niciunul dintre meciurile fiului său. Pur şi simplu nu rezistă să-şi vadă […]

Ministrul de Finanţe al Franţei, Christine Lagarde, a fost numit director general al Fondul Monetar Internaţional (FMI) de către board-ul instituţiei financiare, pentru un mandat de cinci ani începând din 5 iulie, transmite Reuters.

Cu şaptezeci de ani în urmă, la 22 iunie 1941 în zori, Wehrmacht-ul declanşa ofensiva împotriva Uniunii Sovietice pe toată întinderea graniţei comune.

Preşedintele ţării, Traian Băsescu, continuă să se bage degeaba singur în seamă – şi nu pot decât să mă mir încă o dată că PDL-UNPR-independenţi şi „celelalte minorităţi” nu mişcă în front, laşe, şi sunt de acord cu toate prostiile propuse de Băsescu. Să ne amintim că inclusiv referendumul popular cu schimbarea radicală a Parlamentului […]

O persoană a murit, din cauza contractării bacteriei E.coli, în Germania,. bilanţul morţilor în Europa ajungând la 48, a anunţat marţi Institutul de supraveghere sanitară Robert Koch, scrie AFP, preluată de Mediafax.ro. Doar unul dintre aceste decese a avut loc în afara Germaniei, o femeie murind în Suedia. În Germania, în total, 3.901 persoane au […]

Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a declarat marți că nu consideră viabilă varianta desființării salariului minim pe economie sau a pensiei de stat, apreciind că trebuie asigurat un standard minim în încercarea de a combate sărăcia, scrie realitatea.net. Întrebat dacă apreciază drept viabile ideile lansate de ISP, ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu a negat. „Salariul minim asigură […]

Candidaţii la prima sesiune a examenului de bacalaureat vor susţine miercuri proba obligatorie a profilului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS).Următoarea probă la alegere a profilului şi specializării, probă scrisă, va fi susţinută joi, 1 iulie. Rezultatele vor fi afişate în 3 iulie, iar contestaţiile vor putea fi depuse pe […]

Bulgaria şi Croatia au recunoscut oficial, marţi, Consiliul Naţional de Tranziţie din Libia, principalul organ de conducere al aşa-zişilor rebeli libieni, scrie DPA. Anunţul a fost făcut printr-un comunicat comun al celor două capitale. „De mai bine de trei luni, poporul libian îşi apără libertatea. Cererilor lor legitime li s-a răspuns cu atacuri violente din […]