Ucraina a încercat să saboteze aderarea României la
Taverna cred că e de vreo 20 de ani și nu am avut nicio
Un purtător de cuvânt al ducesei a declarat
Premierul vietnamez Pham Minh Chinh se află într-o vizită oficială
„Nu le pot cere voluntarilor noştri să îşi dea timpul şi banii dacă nu avem o cale clară spre victorie”, a justificat
Un preot ortodox din judeţul Suceava este cercetat penal, după ce,
Municipiul Oradea a obţinut cel mai mare punctaj din ţară
Poliţia Română a adus în ţară, vineri, şase persoane
Jurnalistul Ion Cristoiu crede se urmărește înlăturarea lui Marcel
Mai multe tractoare au început să sosească, în cursul nopții de joi
Precipitaţiile sub formă de ninsoare vor fi prezente în
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Cluj vine cu noi informații
TAROM lansează oferta ”4 zile pentru 3 super destinaţii!”
Viceprimăriţa comunei Codăeşti, Lenuţa Damian, a fost
Amoxicilina, Amplicilina, Doxicilina si Oxicilina.
Atletul canadian Shawn Barber, fost campion mondial
femeie în vârstă de 93 de ani a fost găsită carbonizată
Mai multe plângeri penale au fost depuse în Elveţia împotriva preşedintelui
Cătălin Cherecheş rămâne în arest, în Germania. Magistrații
În absenţa acestei măsuri de finanţare temporară, mii de funcţionari publici
Fostul ministru PNL Virgil Popescu a anunțat, joi, că
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române
Selecţionata României a fost învinsă de echipa Serbiei
Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, s-a prezentat joi dimineaţă
Ministrul Culturii, Raluca Turcan deplânge nivelul